miercuri, 30 aprilie 2014

Miss Romania 1912



1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu


1912 : Primul mare concurs de frumuseţe din Bucureşti


V-am povestit într-un ciclu de articole mai vechi despre primul concurs Miss România – organizat în România în anul 1929 de săptămânalul “Realitatea ilustrată”. Succesul concursului naţional din anul 1929 nu a venit din însă din neant. Incă de la începutul secolului au început să fie organizate în România concursuri de frumuseţe de mai mica amploare. Consursuri de frumuseţe pentru femei sau chiar pentru copii organizate pe baza fotografiilor trimise la redacţii am găsit în paginile revistelor de modă ale vremii.
Primul “concurs de frumuseţe între doamne şi domnişoare” de amploare a fost însă cel organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” din Bucureşti. La eveniment au participat peste 10.000 de oameni. Iată cum este descrisă desfăşurarea concursului în Calendarul Minervei :


Parcul Otetelesanu
10000 de oameni in 1 iulie 1912
 in Parcul Oetelesanu la primul concurs de frumusete
Acesta fiind întâiul concurs de frumuseţe din ţara noastră, e foarte lesne de înteles că în ziua de 1 iulie frumosul Parc Oteteleşanu nu mai putea să încapă valurile de lume ce soseau într’una îngrămădindu-se la un loc pe puţin zece mii de inşi.

Şi cu toate că un asemenea concurs la noi, unde apucăturile patriarhale înca mai dăinuiesc, cu toate că  o întrecere de frumuseţe între femei s’ar fi părut cu neputinţa de înfaptuit, cu trei zile mai nainte un număr de peste doua sute de concurente s’au prezentat la Administraţia Institutului <<Minerva>>, înscriindu-se şi fotografiindu-se în acest scop.

 
Aşa ca vioiul şi inteligentul public bucureştean a avut cu drept cuvânt de ce să se puie in mişcare, grăbindu-se fiecare să ocupe un loc cât mai potrivit în vastul Parc Oteteleşanu.
Pe scenă luară loc concurentele, pe câteva şiruri de scaune, rânduite înaintea mesei ocupate de juriu, care era alcătuit din pictorii Costin Petrescu, Nicolae Vermont, C. Artachino, d-na Constanţa Hodoş, d-nii Hugo Zaigler,G. Filip – directorul Institutului Minerva, Paul Botzan şi N. Pora.




In momentul începerii concursului, în vreme ce muzica militară executa cele mai frumoase arii, priveliştea înfătişată pe scenă şi în întregul <<Parc Oteteleşanu>>  era cu adevărat măreaţa. O imensă mare de capete ţi se înfăţişa ochiului, răpindu-te farmecul şi bogăţia exuberanta de culori ce o da oriunde, şi mai ales vara, toaletele femeilor.
Parcă concursul nu se dădea numai între frumuseţile înscrise şi prezentate pe scenă, ci el lua proporţie dat între zecile şi sutele de spectatoare, care îşi răsfăţau frumuseţea fizicului şi aceea a toaletelor până în cele mai depărtate colţişoare ale <<Parcului>>.

 
Şi cu toate că un cer din ce în ce mai noros nu prevestea o vreme pe deplin frumoasă, lumea aceea liniştită aştepta începerea concursului care şi fu vestita la orele 3 cu un marş executat de fanfară.
Începură apoi, în ordinea înscrierei să se prezinte pe scenă în faşa juriului fiecare din concurente, care trebuie să vie gătite cât mai simplu şi fără să întrebuinţeze prea mult mijloace false de înfrumuseţare.

 
E uşor de înteles, deci, că multe adevărate frumuseţi s’au înfăţişat în acest întâi concurs de frumuseţe de la noi. Şi fiecare din concurente, în clipa în care trecea în faţa juriului, dacă era o frumuseţe cu adevărat, cu tunete de aplauze şi urale o saluta mulţimea, atât la venire cât şi la plecare.
Iar nemărginita greutate a selecţiei este cu atât mai uşor de înţeles cu cât pentru câteva premii ce trebuiau acordate, era vorba de ales dintr-un număr cel puţin îndoit de fermecătoare frumuseţi femeeşti !



Miss
1 D-ra Viorica Predescu, 2 D-ra Mimi Marchand,
3 D-ra Valerica Sabin
 
De la farmecul frumuseţii nevinovate, de la frumuseţea naivă a fecioriei, şi până la captivanta strălucire a femeii ce farmeca ochiul artistului şi lasă în uimire, în treacăt, armii întregi de bărbaţi, între aceste două extremităţi o gama întreagă de capriţioase şi răpitoare motive de îngemânare a frumuseţei femeeşti cu capodoperele plăsmuite de sufletele marilor artişti.

 
Dar cea mai nobilă încoronare a creaţiei a fost sărbatorită femeea în acea zi memorabilă, deşi nu au putut obţine premii decât D-ra Viorica Predescu (Puia Milea) (pr.I - 500 lei), D-ra Mimi Marchand (pr.II – 200 lei), D-ra Valeria Sabin (pr.III – 100 lei), D-ra Silica Georgescu (pr.IV – 50 lei), D-ra Maria Bădulescu (pr.V – 50 lei), D-ra Anicuţa Mateescu (pr.VI – 50 lei), D-ra Ecaterina Pavel (pr.VII – 50 lei), celorlalte concurente oferindu-li-se câte un obiect de toaletă.

 
Ceea ce este demn de notat e febrilitatea şi însufleţirea unanimă cu care s’a făcut acest concurs de frumuseţe deşi, către sfârşit, ploaia s’ar fi părut că goneşte mulţimea.Cu ovaţii şi aplause frenetice a condus mulţimea pe premiante, ducându-le cu un adevărat alai, ca în poveste, până departe pe străzile Capitalei.

Miss
4 D-ra Silica Georgescu, 5 D-ra Maria Badulescu
 6 D-ra Anicuta Mateescu, 6 D-ra Ecaterina Pavel
 
Aşa ca acest dintâi concurs de frumuseţe a avut darul pe deoparte să-i dea publicului bucureştean unul din cele mai fermecătoare spectacole ce se pot închipui, iar pe de alta sa strângă şi mai mult raporturile de caldă cordialitate între mulţime şi ziarul <<Minerva>>, care a luat această frumoasă iniţiativă.
Nu-i deci de mirare că această splendidă sărbătoare a frumuseţii femeeşti, a rămas şi va rămâne multă vreme în amintirea publicului, dovedindu-se odată mai mult inteligenţa şi dragostea de frumos ce caracterizează publicul bucureştean.”



Aşadar o primă sărbătoare a frumuseţii femeieşti din Capitală. Şi pentru ca acest eveniment să mai răna o vreme în amintirea noastră, l-am “cules” dintre paginile îngălbenite ale <<Caledarul Minervei>> pe anul 1913, şi prin intermediul articolului <<Intâiul concurs de frumuseţe din Bucureşti>> semnat sub pseudonimul "Spectator"  îl aduc în memoria colectivă..vituală.


deieri-deazi.blogspot.com

marți, 22 aprilie 2014

Putin



Statele Unite vrea să-i confişte averea personală a lui Putin… de 75 miliarde de dolari! Aceasta ar însemna cu adevărat război! Preşedintele rus este al doilea bogătaş al lumii, după Bill Gates!

În lumina ultimelor conflicte dintre Occident şi Rusia, pe tema Ucrainei, o informaţie ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat, căci aceasta ar însemna cu adevărat apariţia unui război adevărat. Occidentul încearcă să impună sancţiuni economice împotriva Rusiei, însă fără să-şi dea seama că aceste sancţiuni ar putea să afecteze mai puternic economiile din Occident, aşa cum avertiza recent un preşedinte german de corporaţie, care critica, de exemplu, non-sensul înlocuirii gazului rusesc cu cel american. Totul s-ar întoarce ca un bumerang împotriva Occidentului. Chiar preşedintele rus, Vladimir Putin, a explicat încercările de a pedepsi Rusia: “Statele Unite constituie una din puterile mondiale. La un moment dat, părea că e singura putere a lumii. Dar astăzi nu mai e cazul. Totul în lume e interdependent şi, dacă încerci să pedepseşti pe cineva, în final vei observa că îţi vei tăia singur craca de sub picioare.”
Ei bine, ştirea din ziarul The Times ne avertizează faptul că oficialii de la Casa Albă urmăresc impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei, dorind să se atingă chiar averea personală a preşedintelui rus, Vladimir Putin, despre care se spune că ar valora… 40 de miliarde de dolari! Dar, acest lucru ar însemna cu adevărat război! Putin nu ar permite niciodată nimănui să se atingă de averea lui!
Dar, unde se află ascunsă imensa avere a lui Putin? Unii spun că, în mare parte, în nişte conturi secrete din băncile elveţiene. Dar, totuşi, Putin deţine acţiuni importante la companii de gaz şi petrol din Rusia, aşa că, orice ar face Occidentul, nu ar putea să-l afecteze foarte mult. Însă acţiunea de a-i bloca conturile sale bancare din străinătate, i-ar provoca “ţarului” rus o mânie nemaiîntâlnită!

Într-un articol de pe site-ul The Richest.com se spune că preşedintele Putin ar avea nu 40 de miliarde de dolari, ci o avere de 75 de miliarde de dolari, fiind astfel al doilea bogat al lumii, după Bill Gates. Astfel, Putin deţine 5% din acţiunile gigantului Gazprom (ce are venituri anuale de 15o de miliarde de dolari), 37% din corporaţia rusă Surgutneftegas (cu venituri anuale de 20 de miliarde de dolari) şi 50% din corporaţia Guvnor (cu venituri anuale de 80 de miliarde de dolari). Cum averea lui Bill Gates este cu puţin mai mare decât cea a lui Putin, iar estimările sunt aproximative, n-ar fi exclus ca Putin să fie probabil cel mai bogat om de pe planetă… şi unul dintre cei mai puternici oameni de pe planetă. Când bogăţia imensă se împleteşte cu puterea imensă, ceea ce rezultă nu poate fi decât un monstru…
lovendal.ro 

Sectorul de Dreapta

Sectorul de Dreapta din Ucraina. Intre civism si terorism

autor: FrontPress 22.04.2014

sectorul de dreaptaÎn toamna lui 2013, în acele zile tumultuoase, încărcate de imagini şocante din capitala vecină, un grup de tineri ocupa clădirea unui oficiu poştal. De atunci şi până acum câteva zile, când a fost acuzat de provocarea unui război civil, Sectorul de Dreapta a străbătut un drum sinuos şi, adeseori, violent.
În ultimele 48 de ore Ucraina a fost în centrul atenţiei internaţionale. Mai mult decât acum câteva luni, când Rusia a anexat Crimeea şi chiar decât iarna trecută, când evenimentele de la Kiev ţineau prima pagină a ziarelor din întreaga lume.
189273766Motivul: un atac în ziua de Paşte asupra unui filtru militar, la câţiva kilometri de Slaviansk, un orăşel din estul Ucrainei, controlat de forţele separatiste. Atacul în sine, ţinta controverselor şi chiar a ironiilor pe reţele sociale, riscă să provoace un conflict cu implicaţii serioase asupra securităţii şi suveranităţii Ucrainei.
Sectorul de Dreapta sau Pravîi Sektor - aşa cum este numit el aici – este în realitate o alianţă de grupări extremiste de dreapta. Cu origini asumate din istoria partizanilor ucraineni, în special a Armatei Insurecţionale Ucrainene, această grupare a devenit extrem de vizibilă în lunile anului trecut, când protestele Euromaidanului au devenit violente, soldându-se cu pierderea a numeroase vieţi şi un număr considerabil de răniţi.
Numeroşi observatori ai evenimentelor recente din Ucraina atribuie demisia fostului preşedinte Ianukovici acestei grupări şi actelor sale de violenţă.
Ideologia Sectorului de Dreapta, aşa cum este ea prezentată pe pagina de Vkontakte a grupării, este una de„apărători ai identităţii naţionale ucrainene, împotriva multiculturalismului, a influenţei Rusiei sau oricărei alte influenţe străine.”
Până aici nimic deosebit cu privire la modul de operare sau al discursului acestei grupări în comparaţie cu alte formaţiuni extremiste, cum ar fi SISL în Siria sau Zorii Aurii în Grecia, apărute în timpuri de restrişte şi criză politică.
Elementele ce fac din această grupare una extrem de eficientă şi populară în rândul multor ucraineni, tolerată de puterile occidentale, constau chiar în autoritatea şi carsima conducătorului ei, a abilităţii de a forma alianţe cu puterea interimară de la Kiev şi, surpinzător, chiar cu diplomaţii israelieni prezenţi în capitala Ucrainei.
iarosDimtri Iarosh, liderul de 43 de ani al acestei grupări, este unul dintre cei mai carismatici liderii ai Maidanului. Fiul unor muncitori din estul Ucrainei, Iarosh, tatăl a trei copii, a început să fie activ în mişcările naţionaliste la începutul anilor ’80. Când majoritatea statelor din fosta URSS îşi cereau independenţa şi promovau naţionalismul, tânărul Iarosh s-a alăturat mişcărilor naţionaliste din Ucraina, ce deveneau din ce în ce mai populare şi numeroase.
Planurile sale au fost întrerupte de înrolarea în armata sovietică, o formă de pedeapsă destul de frecventă pentru activiştii vremii, revenind în ţara natală abia spre mijlocul anilor ’90. Într-o Ucraină independentă dar cu grave probleme economice – ca tot spaţiul ex-sovietic de altfel – Iarosh se înrolează în gruparea de dreapta Trident, grupare ce constituie nucleul Sectorului de Dreapta. Acesta se erijează destul de rapid în liderul mişcării pe care o conduce, cu mână de fier, până în 2005.
Capacitatea lui Iarosh de a comunica un mesaj naţionalist extrem, fără conotaţii anti-semitice, l-a propulsat, într-un timp relativ scurt, pe agenda liderilor protestelor din capitala ucraineană.
Într-un moment în care guvernul lui Ianukovici a decis să folosească forţele Berkut împotriva protestatarilor, relativ paşnici până în acel moment, Pravîi Sektor a devenit braţul armat al revoluţiei, singura opţiune viabilă de rezistenţă şi o îmbinare oportună de acţiune militară şi ideologie politică. În acele clipe de tensiune şi momente confuze, Iarosh s-a erijat în liderul protestelor, radicalizând mişcarea cu origini civice într-una politco-militară.
Astfel, într-un mod oarecum surpinzător, nu Euromaidanul a creat extremismul de dreapta, ci autorităţile de la Kiev care au decis să escaladeze conflictul şi să folosească forţa. Acest moment decisiv în desfăşurarea protestelor a marcat trecerea de la Euromaidan la Maidan, o mişcare cu puternice conotaţii naţionaliste şi, uneori, cu incidente violente, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.
13Al doilea aspect important al succesului şi popularităţii acestei mişcări a constat în delimitarea clară de elementele şi discursurile anti-semitice, atât de populare în rândul multor mişcări extremiste. Prin această delimitare, Sectorul de Dreapta nu numai că şi-a câştigat un număr considerabil de simpatizanţi în rândul populaţiei cu viziuni politice moderate, dar a şi obţinut sprijinul tacit al Occidentului şi funcţii în noua administraţie. Fără însă a renunţa la simbolurile naziste, dar cu un discurs ferit de declaraţii tendeţioase la adresa evreilor, nu este clar cât de oneste sunt aceste intenţii sau dacă ele vor persista odată cu consolidarea puterii acestei grupări.
Momentan, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, în special în Odessa, colaborează destul de strâns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semitice ale multor participanţi la proteste, inclusiv cele ale popularului sportiv şi, mai nou, politician, Vitali Klitschko.
Acum câteva săptămâni, într-o piaţă atăt de greu încercată de evenimentele sângeroase ale ultimelor luni, Sectorul de Dreapta şi-a anunţat intenţia de a deveni partid politic şi de a candida la alegerile prezidenţiale de luna viitoare. Cu o popularitate politică relativ modestă în urmă cu câteva luni – sub 2%- evenimentele recente au potenţialul de a spori şansele acestei grupări de a participa la deciziile politice importante ale Ucrainei şi de a oferi o platformă discursurilor politice extremiste. De Mircea Barbu – Adevarul
646x404

duminică, 20 aprilie 2014

Aducere aminte



Foto : steag URSS.

 Cand eram eleva  in anii 1950 -60, la scoala, de 7 noiembrie eram sculati in picioare pentru imnul URSS si pentru a pastra un moment de reculegere, pentru soldatii rusi cazuti in lupte si pentru revolutia lor de cacat( a noastra a fost si mai de cacat). De ce ? Nu stiu nici acum !
La Moscova la defilarile de 7 nov. ningea de fiecare data ! Vedeti ca nu s-a inventat acum ninsoarea artificiala ????
Aseara auzeam la tv . un domn care spunea ca  de un 7 nov. probabil in anii stalinismului 1950,caci stalinismul nu s-a terminat odata cu moartea lui Stalin, ci a mai durat cca. 10 ani, in timpul cand era armata rusa pe teritoriul Romaniei, la defilare, un nationalist roman a iesit  din grupul lui de studenti la medicina, cu un steag romanesc in mana fluturandu-l si atunci a fost insfacat de  KGB-isti si  nu s-a mai stiut de el nimic nici pana acum. Sub ocupatie sovietica si totusi eram invatati sa ne iubim tara, sa fim patrioti.
Dar  drapelele secuilor ? Ce este cu ele ?
Asa se pastreaza spiritul devorator, unui stat hraparet, in alt stat.
Noi nici acum nu avem coloana vertebrala si demnitate sa le dam macar acestor  imbecili, fara nici un drept, un sut in cur.:)))

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Tiganimea



Tiganimea la puterea a 3-a (la cub)

Ma revolta pana la violenta cand aud la tv. pe prostii care, nu dau peste bot tiganilor cand spun ca:" asta este traditia noastra". Cum sa fie traditia lor, cand ei sunt dezrobiti incepand cu 1840? Stim cu totii doar daca nu suntem dusi cu capul ca, stapanii lor romanii aveau drept de viata si de moarte asupra lor. Nici pomeneala sa-si faca datinile, datinile cui cand au fost migratori fara tara, fara casa, umbland cu cortul si cu furatul.Apoi au fost  dati ca zestre fetelor caci asta este vorba, s-a maritat cu  14 mii de suflete. Asta s-a intamplat la Ploiesti unde a venit ca stapan de pamanturi de la Iasi Ianachi Moruzi fost domnitor, impreuna  cu stramosul Brianei Caragea. Apoi alte mii de tigani robi au fost dati la nunta nepoatei Barcaneasca, maritata cu Barcanescu care a format comuna Barcanesti. DAR DESPRE ACESTE LUCRURI AM MAI SCRIS PLICTISINDU-VA PANA PESTE POATE, CA SA MAI  REPET.
Tiganii cand nu erau cooptati ca zestre la mosia unui boier care ii folosea la munca mosiei, ca  argati pe barbati si pe femei la bucatarie, spalatorie si erau fugari deveneau tinte pentru jandarmerie. Doar tiganii rezultati din impreunarea boierului cu o tigancusa mica  era numit vechil si ala  era seful gospodariei si mana dreapta a boierului conform zicalei :"sangele apa nu se face ".
 LA SCURT TIMP DUPA REVOLUTIE A FOST LA TV. UN  ASTFEL DE TIGAN, CARE A POVESTIT VIATA LUI SI A STRAMOSILOR SAI SI  CUM UN TIGAN A FUGIT CU O TIGANCA SI NU A MAI FOST PRINS. Tiganca, pustoaica de 12 ani, avea sarcina gospodareasca sa faca frectii la talpile picioarelor stapanului sub plapuma :)) inainte de culcare si a facut mare paguba stapanului pentru ca pentru acele vremuri, inceputul sec. XIX, poate si inainte, era mare rusine pentru un boier si semn de saracie sa nu aiba tigancusa lui  care sa nu-i faca frectie seara sub plapuma :))) Nu erau aparate  pentru frectii, se faceau natural manual. :)))
V-am mai scris asta si cred ca nu ati luat acest obicei invechit. :)))
Nu mai ascultati  la mincinosii de tigani ca ei au traditii, nu au nici o traditie decat viata sexuala de la 8-10 ani si furatul in timp ce stapanii  ii omorau la prima impotrivire, fara sa dea socoteala nimanui.
Era o bravada sa scape de tiganii nesupusi,  hoti si lenesi.
Atat se stie doar ca atunci cand au fost dezrobiti au plecat cu carutele cu cortul  si furau in special aur pe care il piteau in osia carutei. Altceva nimic doar ca, oamenii se speriau cand auzeau ca vin tiganii si se postau la marginea oraselor sau satelor pentru a-i impiedica sa intre in sat sa fure, dar degeaba, tiganii aveau tactica de lupta prin invaluire incat dupa PLECAREA LOR IN FUGA CAILOR, NU RAMANEA MAI NIMIC IN GOSPODARIILE OAMENILOR SI RARE ERAU CELE NEDEVALIZATE TOTAL.
Se pricepeau la luptele de guerila.
Acum spun la cine sta sa ii asculte si sa-i creada ca au traditii. Traditia lor este furatul si rasplata lor era spanzuratul:)))
Si noi romanii la  impunerea UE ni i-am pus in  cap si ii stim de stapani de frica.
Jos cu ei si cu instigatorii lor si cat mai repede ca, este cu atat mai bine si pentru ei si pentru noi caci, razbunarea va fii si mai crunta dupa ce ii dam jos cu biciul din pom.
 V-am mai spus ca dupa terminarea razboiului  soldatii mai ales cei de la cavalerie, au fost incadrati la Militia calare,  nu erau  iertatori si numai la aparitia lor pe strada in formatie de 2, pentru ca stiau romanii ca pun o infractiune la cale. Asa ca mergeau unul in spatele altuia la cativa metri distanta fara sa poata fi auziti, daca strigau unul la altul. Romanii cereau fermitate contra lor, pentru ca trecuse pe aceste meleaguri armata germana stationand 4 ani, armata rusa, care a stationat  8 ani si apoi comunistii care nu stiau ce sa mai faca cu ei. Oamenii strigau ca daca nu ii pun la punctn si nu ii raresc, vor ajunge sa ne conduca, lucru ce s-a si intamplat si cu ajutorul prostilor care ne conduc si cu UE. Decretul nu era respectat la tiganci si numai lor li se faceau intreruperi de sarcina ca sa nu se mai inmulteasca, in timp ce romancele isi dadeau ultima suflare fara sa impresioneze personalul medical sa fie ajutate, pana nu spuneau cine le-a... facut avortul. In orice situatie si orice regim tiganul este favorizat, mai ales acum cand marimile lumii ii ocrotesc sa  impanzeasca lumea cu tiganimea. Pudibonderie nemarginita care ne face sa inversam rolurile, noi romanii devenind robii tiganilor. Asa ne trebuie ca nu suntem fermi chiar cu violenta, asa cum sunt si ei.

vineri, 18 aprilie 2014

Triunghi fatal



Triunghiul fatal: St.O.Iosif-Natalia Negru-Dimitrie Anghel

Triunghiul fatal: St. O. Iosif – Natalia Negru – Dimitrie Anghel


O poveste mondena ale carei personaje principale sunt din lumea literara? De ce nu? Liviu Rebreanu a intentionat chiar sa scrie un roman bazat pe povestea de dragoste si moarte dintre Stefan Octavian Iosif – Natalia – Negru si Dimitrie Anghel.
st-o-iosif-dimitrie-anghel
St.O.Iosif si Dimitrie Anghel
d-anghel-natalia
Dimitrie Anghel si Natalia Negru
natalia-fetita
Natalia si Corina
ziar-1
ziar-2
In presa vremii
Romanul urma sa se numeasca “Sarpele” si 12 din cele 13 capitole erau, de fapt, povestea dramei traversate de cele trei personaje numite mai sus. Ultimul capitol urma sa fie pura fictiune in care “femeia fatala” urma sa cada intr-o capcana prin care sa fie razbunate suferintele celor doi barbati care murisera din cauza ei. Rebreanu nu a terminat romanul.
Natalia Negru si St. O. Iosif
Povestea care l-a inspirat este simpla si tragica. Stefan Octavian Iosif era, in 1903, un poet consacrat. Avea deja trei volume de poezii publicate cand o intalneste pe Natalia Negru la Biblioteca Fundatiei Carol I, unde el era custode. Un an mai tarziu aveau sa se casatoreasca.
Natalia avea sa-si dea seama ca St. O. Iosif nu era ceea ce-si dore: era prea boem, prea visator pentru casnicia pe care o gandise ea si pentru planurile ei de viitor. Ea ar fi dorit un sot mai asezat si mai pragmatic.
“Steo [STEfan Octavian] a dezamăgit iluziile mele de la început. Întîrzia mereu seara, uneori pînă dimineaţa. Vestimentar era foarte neglijent. Cîştiga modest, mult sub nevoile noastre cele mai reduse. Eu trebuia să procur cîte un ban, de multe ori cerînd tatii, ceea ce îmi era teribil de jenant…” – avea sa marturiseasca Natalia peste ani.
Casatoria celor doi se destrama. Stefan Octavian Iosif va muri in spital doi ani mai tarziu, in 1913.
Casatoria cu Dimitrie Anghel
“Pândisem un moment si marturisisem lui Iosif ca nu-l mai pot iubi din pricina firii lui de boem dezordonat, care lasa de dorit începând de la conduita lui fata de mine pâna la aceea fata de el însusi; se neglija complet de sanatate, ca higiena, ca tot. El era bolnav, saracul, dar eu nu stiam… Eu îl iubeam ca o sora. Pare-se ca nici el n-ar fi voit mai mult. N-a simtit durerea marturisirii mele…” – avea sa scrie Natalia Negru in Helianta, o carte despre relatia ei cu cei doi poeti.
Dimitrie Anghel se cunoscuse cu St. O Iosif la Paris in 1901, la studii. Cei doi vor colabora o buna bucata de vreme, scriind sub acelasi pseudonim.
Incet-incet, el se insinueaza in viata Nataliei cu care se va casatori in acelasi an in care ea divorteaza de Iosif.
Casatoria cu Anghel avea sa se transforme intr-un cosmar. Natalia va marturisi: “Mai multe zile m-a tinut încuiata în casa, singura, ca într-un turn, sfâsietor despartita de fetita mea, în imposibilitatea de a-mi relua libertatea, cu ferestrele mascate, cu lumina aprinsa. Simteam pasii lui Anghel, caci venea din când în când acasa si asculta sa stie ce fac, auzeam usa încuindu-se dupa el, pasii pierzându-i-se în curte… Eram condamnata la moarte de el, pe care începusem sa-l ador”.
Nici Anghel nu se lasa mai prejos. Avea sa-i marturiseasca lui Eugen Lovinescu: “Din primele zile a început prin a ma persecuta la prieteni, de care tinea sa ma izoleze, în simple cunostinti, în literatura mea facuta înainte, din care m-a obligat sa scot parul blond si ochii albastri, sub cuvânt ca as fi avut un mare amor pentru o dama blonda” (Sursa)
Scenele de gelozie dintre cei doi erau frecvente. Intr-o zi, lui Anghel ii cade o cheie din buzunar. Natalia ii face o scena acuzandu-l ca e cheia de la o camera de hotel in care el se intalneste cu o alta femeie. Anghel incearca sa o convinga ca e cheia de la un birou de la Casa Scoalelor, unde primise un post de referent insa nu reuseste decat dupa ce merg impreuna si-i demonstreaza acest lucru.
Doua gloante de revolver
Drama isi urmeaza cursul. Intr-o zi, la Tecuci, la parintii Nataliei, cei doi se cearta din nou. Anghel – povesteste Natalia – i-ar fi spus de niste relatii extraconjugale cu scopul de a o face sa sufere.
Ea ii raspunde ca, daca va continua sa povesteasca, ea pleaca imediat. La care Dumitru Anghel reactioneaza: Daca faci un pas, te impusc!”
“Am crezut ca glumeste si am continuat sa merg spre usa. El a scos revolverul… si a tras. Eu am cazut. Impresionabil cum era, a crezut ca m-a omorât, de aceea glontele urmator si l-a tras în piept…” – va povesti Natalia.
Se pare ca Dimitrie Anghel a incercat doar s-o sperie pe sotia sa si a tras spre fereastra. Glontele loveste un rama unui pat de fier si ricoseaza in fesa sotiei sale.
In ceea ce-l priveste pe Anghel, acesta nu moare pe loc. Dupa doua saptamani de stat in spital moare din cauza septicemiei, la 13 noiembrie 1914.
Fiica Nataliei si a lui St. O Iosif, Corina, va muri lovita de o schija in urma bombardamentului executat de un zeppelin german asupra Bucurestiului, la 13 septembrie 1916.
Natalia moare la 2 septembrie 1962, la Tecuci.

http://odorica.blogspot.com

joi, 17 aprilie 2014

Stranepotul lui Stefan cel Mare



Ludovicmal XVI-lea al Frantei, decapitat, este stranepotul lui Stefan cel Mare


Foto:Regele Frantei Ludovic al XVI-lea(1754-1793), decapitat inmpreuna cu sotia lui Regina Maria Antoaneta.
Extras din "Secretele lui Lovental "
În anul 1789 are loc celebra Revoluţia franceză, prin care monarhia absolută este abolită din Franţa. Regele francez de atunci, Ludovic al XVI-lea, a fost decapitat, prin ghilotinare, 4 ani mai târziu, la 21 ianuarie 1793. Probabil că mulţi ştiu acest lucru, dar oare câţi ştiu că acest rege francez are printre strămoşii săi pe nimeni altul decât pe marele nostru domnitor moldovean, Ştefan cel Mare?

Să ne uităm puţin la descendenţii lui Ştefan cel Mare, şi să vedem cum a ajuns acest viteaz voievod român să fie străbunul celebrului rege francez decapitat.

1. Ştefan cel Mare (1435-1504), l-a avut ca fiu pe:
2. Petru Rareş (1486-1546), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
3. Maria, care căsătorită cu Ion Movilă (mare logofăt al Moldovei), cei doi având ca fiu pe:
4. Ieremia Movilă (?-1606), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
5. Maria Movilă (1592-1638), căsătorită cu Ştefan Potocki (1568-1631, conte polonez), cei doi având ca fiică pe:
6. Anna Potocki (1615-1690), căsătorită cu Dominic Kazanowski (1605-1648), cei doi având ca fiică pe:
7. Maria Kazanowski (1643-1687), căsătorită cu Stanislas Iablonowski (1634-1702), cei doi au avut ca fiică pe:
8. Ana Iablonowski (1658-1727), căsătorită cu Rafael Leszczynski (1650-1703), cei doi avându-l ca fiu pe:
9. Stanislas Leszczynski (1677-1766), regele Poloniei, care a avut ca fiică pe:
10.Maria Leszczynski (1703-1768), căsătorită cu Ludovic al XV-lea (1710-1774), regele Franţei, cei doi având ca fiu pe:
11.Louis de France (1729-1765), care l-a avut ca fiu pe:
12.Ludovic al XVI-lea (1754-1793), regele Franţei.
Iată că nu e atât de mare distanţă între un moldovean dintr-o bucată şi un rege franc

miercuri, 16 aprilie 2014

Legiferare

PSD legifereaza un Donetk secuiesc in inima Romaniei

autor: FrontPress 16.04.2014

ponta kelemenÎn timp ce candidatul FIDESZ, cetăţeanul ungur Laszlo Tokes duce o campanie electorală furibundă pentru europarlamentare în Ungaria în vederea autonomiei Transilvaniei, mancurţii de la Bucureşti, premierul Victor Ponta şi penalul Liviu Dragnea au bătut palma bătătorită de arginţii trădării cu liderii UDMR pentru arborarea steagului secuiesc pe clădirile oficiale din Ardeal, după modelul celor ruseşti din Doneţk.
Liderii PSD şi cei ai UDMR au convenit ca legea steagurilor, parte a acordului parlamentar semnat înaintea învestirii în Parlament a guvernului Ponta 3, să fie adoptată în Parlament, în acest sens udemeriştii urmând să depună un proiect legislativ. Informaţia a fost confirmată pentru de vicepremierii Kelemen Hunor şi Liviu Dragnea. Un grup de 42 de deputaţi, fără ţară şi fără Dumnezeu, toţi de la PSD, au depus în această săptămână a Patimilor un proiect legislativ care stabileşte metodologia de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor unităţilor administrativ teritoriale, ca simbol local. Printre cei care au semnat proiectul se numără premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea. Astfel, PSD dă liber la arborarea drapelului secuiesc şi pune astfel în practică una dintre condiţiile puse de UDMR pentru a sprijini Guvernul Ponta. Proiectul de lege prevede că steagurile judeţelor, oraşelor sau ale localităţilor pot fi arborate „numai la sediile autorităţilor administraţiei publice locale precum şi la cele ale instituţiilor publice de interes local, la intrarea principală, deasupra acesteia şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene“.
Dacă legea va fi promulgată, liderii politici ai judeţelor cu populaţie predominant maghiară, Harghita şi Covasna, vor putea arbora, legal, în faţa Primăriei sau a Consiliului Judeţean drapelul Ţinutului Secuiesc, deşi în Constituţia României „ţinutul“ nu este autoritate administratriv-teritorială. Arborarea steagului secuiesc pe clădirile publice este primul pas pentru autonomie și dezmembrarea României după modelul Crimeii şi Doneţk. Ponta, Dragnea şi Kelemen au bătut palma între ei ca nişte separatişti pro-ruşi ca să trădeze România. Aplicarea acestei iniţiaţive legislative va duce la autonomia Ţinutului Secuiesc după modelul Doneţk din Ucraina. Nu peste multă vreme separatişţii maghiari vor arbora oficial steagul secuiesc pe clădirile administrative ca ruşii drapelul local în Doneţk.
Prin acordul politic de guvernare cu UDMR şi iniţiativa legislativă PSD îşi dovedeşte ADN-ul politic bolşevic şi anti-românesc moştenit de la Ion Ilici Iliescu via Pauker, Luca şi Tismeniţki etc. PSD acţionează, prin această iniţiativă politică, anti-constituţional încălcând unitatea şi suvernitatea statului român. Setea nepotolită de lăcomie şi pofta de putere absolută a lui Victor Ponta nu mai ţine cont nici de Constituţie şi nici de unitatea naţională. Pentru a ajunge preşedinte premierul calcă în picioare suveranitatea statului român în judeţele Harghita, Mureş şi Covasna, favorizând şi creând premisele înfiinţării unui Doneţk secuiesc, ca un pumnal însângerat în inima rănită a României. Pentru acest act de adevărată trădare naţională, nu voi avea nicio îndoială că Ponta şi Dragnea vor fi judecaţi şi condamnaţi de români şi de istorie. De Ionuţ Ţene – NapocaNews



Razboi economic



Putin a declanşat un război economic cu SUA, iniţiind operaţiunea “Vulturul bicefal”! Astfel, Putin vrea să prăbuşească SUA şi Uniunea Europeană! S-ar putea să aibă succes…

Se pare că un război economic adevărat a început să se deruleze între Rusia şi Statele Unite. Furios, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin ar fi ordonat punerea imediată în aplicare a Proiectului “Vulturului dublu”, care, atunci când va fi pe deplin realizat, va face ca toate livrările de energie de la nivel global să fie realizate în aur, astfel încât să se încheie domnia dolarului american la nivel mondial, rezultând de aici prăbușirea ​​Statelor Unite, dar și a Uniunii Europene (a cărei economie e integrată cu cea a SUA).
Proiectul “Vulturul dublu” solicită Băncii Centrale a Federației Ruse să înceapă producția de monede de aur, ce conţin metal preţios, cu un diametru de 18mm, inscripţionate cu simbolul “vulturului dublu” (emblema Rusiei), acestea devenind alternativa mondială atât la dolarul american, cât și la moneda euro, în achiziționarea combustibili şi energie electrică. Proiectul “Vulturul dublu” mai include crearea unui nou sistem național de decontare de plăți care va permite Rusiei să construiască baza unei alternative la sistemul bancar mondial SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunications), care să permită națiunilor din întreaga lume renunţarea la dolarul american și la hegemonia SUA.
Reacţia furioasă a lui Putin a venit după blocarea ilegală şi absurdă a unei plăţi din partea ambasadei ruse de la Astana (Kazahstan) către compania rusă Sogaz Insurance Group. Gigantul american JPMorgan a motivat refuzarea acestei plăţi prin sistemul SWIFT, ca urmare a sancţiunilor economice impuse de Washington (citiţi mai multe ştirea originală de pe Bloomberg.com din 2 aprilie 2014). Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe rus, Aleksandr Lukaşevici, a spus că “Dacă această companie financiară americană a vrut să marcheze puncte în ochii Casei Albe, a exagerat în mod evident. Washington-ul trebuie să înțeleagă că orice acțiune ostilă față de misiunea diplomatică rusă reprezintă nu numai o încălcare a dreptului internațional, dar va determina apariţia de contra-măsuri care vor afecta în mod inevitabil activitatea Ambasadei SUA și a consulatelor generale americane din Rusia”.
În afară de punerea în aplicare a planului “Vulturul dublu”, preşedintele Putin a ordonat lui Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia și Europa de Est, oprirea creditelor de consum în valută străină, o mișcare care arată clar intenţia Rusiei de a se îndepărta de sistemul “petro-dolari”. Pe de altă parte, sistemul bancar internaţional SWIFT, care menţine poziţia dominantă a dolarului american în sistemul monetar global, ar putea fi clătinat puternic de o alternativă pe care Rusia doreşte s-o construiască, mai ales dacă la ea ar putea participa şi celelalte ţări (alături de Rusia) ce fac parte din BRISC (Brazilia, India, Africa de Sud şi China). PIB-ul celor 5 ţări (14,6 trilioane de dolari) încă nu-l depăşeşte pe cel al Statelor Unite (16,2 trilioane de dolari – vezi datele de pe Wikipedia), dar, la ritmurile mari de creştere economică a ţărilor BRISC, acest lucru se va întâmpla în câţiva ani.
lovendal.ro 

Atentie !



Atentie marita la viitorul nostru

Eu cred ca SUNTEM FAVORIZATI AI SOARTEI  DIN PUNCT DE VEDERE  INSTRUCTIV -INTELECTUAL PENTRU CA TRAIM ACESTE VREMURI  VITREGE PENTRU NOI  ROMANII SI PENTRU ORICE POPOR. Popoarele vor fi invidioase pe noi care trecem prin acest purgatoriu care  ar fi imposibil la alte popoare.
Ziaristii romani pro sau contra sunt  chemati la o lectie pe viu a relatarii fetelor perverse ale decaderii  morale, induse de la varfurile  conducerii unei tari. Sunt sigura ca aceste  calupuri de ziaristica  nebuna, vor fi predate  generatiilor intregi de ziaristi  din tara si din strainatate  fiind  dovada vie a  delasarii unui popor, dezinteresului pentru el, pentru tara lor, pentru urmasii  lor.
Strivirea nationalismului firav  in permanenta  face ca  actiunea patriotilor romani, sa fie fara nici o afirmatie demna de luat in seama.
Politica si  discreditarea sau  neluarea in seama, a facut ca tocmai cei care sunt chemati acum, de catre istorie sa dea o replica dura  ducerii in  desuet a valorilor celor mai nobile  si a actiunilor de recladire ale neamului nostru ajuns pe buza prapastiei, sa constituie chiar pericolul cel mai grav actual.
Situatia de la granita Romaniei  este trecuta pe planul 7, un fapt  care ar trebui sa constituie  atentie maxima  caci si aici in Romania, datorita  incapacitatii de intelegere a situatiei si a  frictiunilor  marunte dar  ridicate la rang de politica de stat,  se poate amplifica si doar un  dus rece  sau fierbinte, ne aduce cu picioarele pe pamant si  poate va fi prea tarzuiu.
Dar incepusem sa spun ca daca nu se va ajunge la dezintegrarea Romaniei  si chiar daca se va ajunge, aceasta situatie actuala in ansamblul ei, va constitui o lectie pentru generatiile viitoare nu numai de ziaristi si nu numai de pe aceste meleaguri, cum o tara binecuvantata de Dumnezeu cu  bogatii, oameni harnici, inteligenti, se poate distruge prin autocombustie, prin alegea in fruntea destinelor ei a unor indivizi certati cu morala,  cocotati acolo numai pentru capatuiala proprie si apoi capatuiala neamurilor, cunostintelor, amantelor si a urmatoarelor lor generatii, cum SUA si UE  tari care ar fi trebuit sa contrinuie la progresul acestei tari, au contribuit hotarator la ingroparea ei poate definitiva.

NU TREBUIE SA SE DEA CREZARE SI URMAREA DRUMULUI  INDICAT IN MOD CRESIT SI CU INTERESE MESCHINE DE CATRE ALTII  CARE, AU AVUT TOT INTERESUL,  CU INTERESUL MONDIAL DE A UNIFICA TOATE TARILE SI CELE MAI SLABE SA FIE CALCATE IN PICIOARE, SUB CONDUCEREA UNEI OCULTE MONDIALE. CE AR DUCE LA A ACESTA ATITUDINE  DECAT DOAT SARACIREA CULTURALA, MORALA SI INTELECTUALA A FIINTEI UMANE SI A DEZINTEGRARII OMENIRII?
 POATE ASA S-A INTAMPLAT SI CU ALTE PLANETE  DESPRE CARE SE SPUN E CA AU FOST LOCUITE CANDVA, DAR FIINTELE  CARE AU POPULAT ACELE LOCURI, AU PLECAT  SPRE ALTE PLANETE MAI PRIMITOARE SI AU RELUAT CICLUL VIETII,  SAU S-AU DEZINTEGRAT  TACUT.
NU POT SA INTELEG  CUM SE VREA CU  RAUTATE, DEZMEMBRAREA  ROMANIEI, CUM SE LUCREAZA CU INSISTENTA SI MARSAVIE LA  ACEST MIC PARE, INTERES CRIMINAL? SE SPUNE POATE CA AICI SUNT LUCRURI SI INRTERESE MICI DAR, TOTUL, VIATA,  LUMEA ESTE FACUTA DIN LUCRURI MARUNTE. ASA SE INCEPE CU CEVA MARUNT PENTRU A SE AJUNGE LA LUCRURI GRAVE IRECUPERABILE SI IREPARABILE LA ADRESA OMENIRII.

duminică, 13 aprilie 2014

Zoltan



Zoltan – regele vagabonzilor


O lume a contrastelor societatea românească interbelică- asemeni celei de azi. O lume cu lumini și umbre în care conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești ale lumii multicolore  a micilor patroni și meseriași, muncitori și functionari, dar și cu lumea mahalalelor – diversă și pestriță și ea. Am incercat de-a lungul timpului să vă dezvălui, ajutat de articole apărute în presa interbelică, figurei tipice ale lumii de atunci. Poate vă mai amintiți de Vasile-lustragiul, de Piticul din TârgulMoșilor, de Baba Cocoșoaica sau de micuții lăutari Fănică, Mitică și Lenuța. Astăzi a venit vremea unui alt personaj al vremii. Vă voi povesti – ajutat de reporterul “Realității illustrate” – Dinu Dumbravă – despre Zoltan - regele cerșetorilor bucureșteni.
Zoltan - regele vagabonzilor
Legiunea nocturna a
vagabonzilor - dupa razie
transportati la serviciul de triaj
Cerșetoria – una dintre ocupațiile cele mai vechi din lume – a cuprins ca o adevarată molima societatea interbelică. Nu era colț de stradă, poartă de biserică sau de instituție publică, târg sau alt loc aglomerat în care să nu găsești un cerșetor și să nu auzi, mai pașnicul sau mai agresivul  “Faceți-vă milă și pomană !”. Nu am scăpat nici azi de aceasta tară a societății, nu-i așa? Ba chiar am exportat-o pe tot cuprinsul continentului – și nu numai…
 Așadar cine era cu adevărat Dumitru Zoltan, “faimosul stăpân al cerşetorilor din Bucureşti, Regele Mizerabililor, după bănuelile unora schiloditor de copii furaţi pentru a le exploata infirmitatea;  omul înnărăvit în ticăloşie, răzvrătit împotriva tuturor, înrăit de alcool şi pervertit de prigoana societăţii” ?

Zoltan Dumitru era un fost “geambaş de cai de pe la Sibiu, misterios proprietar al cocioabei cerşetorilor din marginea groapei Floreasca, templul celor fără de soartă, de unde se împrăştia armata infirmilor şi pseudo-infirmilor, copii cu fluierul piciorului uscat şi răsucit, bătrâni cocârjaţi de povara anilor şi dospiţi în murdăria îngrămădită de la naştere, femei pline de bube puroioase”.

Zoltan - regele vagabonzilor
Fișa lui Zoltan -" regele vagabonzilor"
 Zoltan era un om care “cutreiera coloniile de muncă aşa cum criminalii pierduţi în contabilitatea păcatelor, colindă ocnele în neisprăvita osândă a vieţii.
Zoltan Dumitru, posesorul celui mai formidabil cazier al triajului vagabonzilor din Bucureşti — omul veşnic înghesuit de cei puşi să oprească întinderea manei pe stradă.(…)

Zoltan, starostele mizeriei, a cărui căutătură piezişe, îmhrumată de permanenta beţie, nu se înduioşa în faţa nici unei suferinţe fiindcă tronul lui se înălţa pe tentaculele ei...”.

Zoltan, un personaj din lumea umbrelor, a crimei și a delicventei, dar un om cu o soție legitimă  și cu șapte copii, care trăia într-o cocioabă dărăpănata și cerșea împreună cu toți ceilalți ( lumea a evoluat astăzi: “regii” de azi trăiesc în palate !). “A cerși și a pune pe ceilalți să cerșească era rațiunea lui de a fi”.

Zoltan – regele vagabonzilor nu dădea bineințeles interviuri. Reporterul Dinu Dumvravă recurge la o stratagemă pentru a afla mai multe despre el: se deghizează în cerșetor și se preface a leșina de foame pe stradă - în apropierea locului în care cerșea Zoltan. Acesta îl ridică pe “ reporterul cerșetor” și îl duce într-o crâsmă să-i de-a ceva de mâncare ( o bucată de pâine, o ceapă și o “jumătate de vin”).Zoltan, “la a patra jumătate” devine vorbăreț.Iși deapănă istoria:

Zoltan - regele cersetorilor
O catacombă - cerșetori interbelici
„    -   Vezi tu, mă boule ! Eu am fost om gospodar cu rost, la mine la Sibiu. Eram geambaş. Cumpăram şi vindeam cai. Intr’o zi m’au prins fiindcă’n loc să-i mai cumpăr, i-am furat. M’au chinuit! Ca pe hoţii de cai. După ce-am isprăvit socoteala, am intrat rândaş la un boier. Un ungur bogat cu o fată frumoasă. Intr’o noapte am dat peste fată. Se plimba singură’n grădină. Ne-am drăgostit. Adic’am drăgostit-o eu că şerpoaica era logodită c’un văr al ei şi vrea să-i fie credincioasă.

Când a scăpat şi-a început să strige, au sărit câinii. Am fugit. Vre-o două zile am umblat hoinar. A patra noapte — om păcătos,boule ! — eram la gardul boerului. Şi ea — era şi ea tot în grădină. Am auzit: Zoltan ! Ce să-ţi mai spun ! Tu eşti un bou care i-e foame ! Ce înţelegi tu ce-i asta ? Şerpoaica mă dorea !

Am sărit gardul...Nu l’aş mai fi sărit ! Gardul ăsta a fost nenorocirea mea. De abia mi se lăsase’n braţe şerpoaica, când vreo cinci vlăjgani au ieşit din tufiş cu pistoalele. Dintre ei se desprinse unul tânăr.Era vărul şerpoaicei — logodnicul ei. Pe mine m’au trântit la pământ, m’au pisat cu picioarele,mi-au umplut gura cu ţărână, m’au legat şi m’au aruncat peste gard.

In urmă am auzit un ţipăt, un tipăt de moarte, ţipăt de înjunghiată... A doua zi m’au prins, m’au închis şi m’au cercetat. Ce m’au bătut, ce m’au chinuit ca să le spun c’am înjunghiat şerpoaica. Dacă n’o înjunghiasem ! Că doar mi se făcuse dragă bat’o vina !

-     Ce stai aşa boule ! Mănâncă !

Zoltan - regele cersetorilor
Exploatatoare de copii
Zoltan dădu pe gât încă o jumătate.Ochii bolmoceau împăinjeniţi în orbite.
— Pe urmă, boule, am plecat ! A venit războiul. Am trecut dincoace. S’au şters toate ! Dar oamenii s’au făcut răi. Mi-am luat femee și am făcut copii...
— Şapte !
— De unde ştii ? —- Şi Zoltan mă privi bănuitor. — Da şapte. Am început să cerşesc. Munca nu-mi ajungea. Mi-am luat o cocioabă pe groapă la Floreasca. Am cerşit şi am învăţat şi pe alţii să cersească ca să-mi facă și mie parte. Eu am grijă de toţi.' D’aia’ţi dau să mănânci. O să te învăţ şi pe tine. Trebue să ştii să cerşeşti. Par’că asta nu-i o meserie !

La o vreme au pus mâna pe mine. Au legea aia a vagabondajului.  M’au dus pe la triaj, m’au judecat. Am fost la Bălăceana, la Răducăneni, la Plevna. Am stat cât am stat și-am fugit. Ce dracu vor să fac ! M’am deprins cu asta. Poate că dacă nu era şerpoaica aveam altă viaţă…”
Spre final interviul se complică:

-    “ — E adevarat că schilodești copii furaţi ca să-i faci să cerşească  ?
-      — Cine ţi-a spus ţie asta ? Nu-i adevărat ! Nu-i adevărat ! M’au mai întrebat asta ! Pentru ce mă întrebi ? Cine eşti tu ?
Zoltan se ridică brusc. Ochii aruncau scântei de furie.
-      — Nae ! Nae ! Adă lampa’ncoace să mă uit la ăsta !
Am înţeles că „interviewul” se sfârşise şi că tabloul final se apropia:
-      — Mâinile sus, Zoltan!
Şi scosei din buzunarul zdrenţelor revolverul (pentru portul căruia nu aveam autorizaţie).
-       A ! Câine ! făcu Zoltan apucând un scaun pe care-l ridică deasupra capului, îl învârti în aer şi-l repezi din greşală peste lampa care se stinse spărgându-se.

Să vă mai spun că n’am aşteptat să aducă Nae altă lampă ? Că m’am pomenit în stradă în braţele gardistului ? Că a fost nevoie de multă tevatură la circumscripţia respectivă până când mi s’a recunoscut identitatea ? Că domnul comisar m’a compătimit:

-       Ce ţi-e şi cu gazetarii ăştia ! Nu pot să stea Şi ei liniştiţi ca omul?  Dac’o păţeai ? Aud ?”

Zoltan - regele cersetorilor
Din lumea cerșetorilor interbelici
Reporterul nu știa însă să stea liniștit. Boală a meseriei. Revine peste căteva nopți la coliba lui Zoltan și “spionează”:

Umbra dispărea înghiţită. Zoltan se întoarse acasă. Iar supuşii, schilozii şi pseudoschilozii, veneau să i se închine. Prin geamul colibei l’am văzut pe Zoltan. Urcat pe un divan fuma luleaua. Clondirul cu ţuică trecea din gură în gură. Deodată din cămăruţa de-alături ţâşni un pâlc de femei în zdrenţe.
Frumuseţea nu avea însemnătate.Erau femei — femeile Sabatului. Şi Sabatul începu tăcut, amestecat, carnea scoşilor din societate se frământa. Cineva acoperi ochiul de geam.Câmpia rămase mărturia pe care n’o înţelege nimeni. Era bal la curtea Suveranului fără demnitari. Pentru asta pierdeam încă o seară agreabilă.”



Sursa: suplimentul gratuit “Reportaj” din data de 9 aprilie 1931  al revistei “Realitatea ilustrată”- articolul “Zoltan – regele vagabonzilor” semnat Dinu Dumbravă.
deieri-deazi.blogspot.com