vineri, 30 noiembrie 2012

Asumarea legionarismului


“Dreapta autentica poate fi reconstruita numai dupa evaluarea si asumarea LEGIONARISMULUI”

autor: FrontPress 30.11.2012
În toamna aceasta s-au împlinit 113 ani de la naşterea (13 septembrie) şi 74 de ani de la moartea (30 noiembrie) lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi liderul Mişcării Legionare / „Legiunea Arhanghelul Mihail” (care a avut partidele „Garda de Fier” şi „Totul Pentru Ţară”). Distanţa în timp nu a domolit patimile, ci parcă, dimpotrivă, le-a aţîţat. Despre Corneliu Codreanu, ca şi despre mişcarea sa, se vorbeşte numai în termeni excesivi, fie de adulaţie, fie de contestare.
La atîta vreme după dispariţia fizică a fondatorului Legiunii şi de la scoaterea organizaţiei din viaţa politică (ianuarie 1941) şi în ciuda faptului că renaşterea Mişcării după 1989 (atît sub forma ei civică şi culturală, paideică, precum şi sub aceea de partid politic) a eşuat – grupările care se revendică de la ideologia legionară şi care îşi asumă continuitatea fiind insignifiante sub raportul impactului în societate –, legionarismul este folosit în continuare, cu succes, ca sperietoare a opiniei publice şi ca mijloc de marginalizare a persoanelor publice. Cel mai recent,  eticheta de „legionar” fost întrebuinţată, cu scopul de a-i compromite şi/sau intimida, în cazul unor tineri politicieni din Alianţa România Dreaptă (PDL & Co): Mihail Neamţu (lider al Partidului „Noua Republică”) şi Adrian Papahagi (vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin-Democrate). Cei doi, aflaţi în campanie electorală pentru cîte un loc de deputat, au reacţionat exact cum se aşteptau acuzatorii (politicieni ai USL, jurnalişti – între care, printre cei mai virulenţi s-a găsit Andrei Bădin, de la B1 TV, ins apropiat al unor personalităţi legionare din exil, care, cît au avut bani şi zile, l-au tratat cu maximă boierie –  şi bloggeri de stînga, dar şi „monitori” evrei), cum le cere „corectitudinea politică” şi cum probabil şi simt. Dar cred că fără mare folos, căci cei care îi acuzau ştiau că mint, iar mulţimea nu va fi convinsă de o dezminţire.
Corneliu Codreanu
Ei au negat că ar avea vreo simpatie pentru Mişcarea Legionară şi s-au grăbit să se delimiteze, acuzînd la rîndul lor, Legiunea.
Mihail Neamţu, cel mai atacat (inclusiv de M.R. Ungureanu, aliatul său), a scris un text justificativ, în care susţine: „Legionarismul a fost o aberaţie politică, combinînd extremismul naţionalist, recursul la crimă şi cultul morţilor.”
Observ în treacăt enormitatea de a transforma cultul morţilor, atît de prezent în credinţa creştină, într-o fărădelege. Şi reiau aici numai un pasaj dintr-un mai lung răspuns pe care l-am postat pe pagina de Facebook a lui Mihail Neamţu: „Mişcarea Legionară nu a fost o organizaţie criminală, iar dacă unii legionari au comis păcatul uciderii, au plătit şi ei şi încă două generaţii de legionari după ei. Ca să fim cinstiţi, au fost singurii care şi-au asumat faptele şi şi-au răscumpărat vina prin suferinţă şi moarte. Liberalii, ţărăniştii şi guvernul Antonescu n-au fost condamnaţi de istorie şi n-au plătit pentru miile de români (legionari, dar şi neafiliaţi politic) pe care i-au închis pe nedrept şi pentru sutele de români (legionari, dar nu numai) pe care i-au ucis fără judecată. De ce, aşa stînd lucrurile, PNL şi PNŢ trec drept partide onorabile, iar ML este taxată drept «aberaţie politică»? E adevărat că legionarii şi-a făcut dreptate singuri (şi nu trebuia), omorîndu-i pe Gh. Duca şi pe Armand Călinescu, dar numai după ce aceştia au închis şi ucis nenumăraţi legionari nevinovaţi (inclusiv pe fondatorul şi liderul ML, C. Z. Codreanu), utilizînd aparatul de represiune al statului. Judecînd, prin prisma documentelor, istoria interbelică, vom vedea că Mişcarea Legionară, dacă nu e mai bună, nu e deloc mai rea decît celelalte formaţiuni politice ale epocii.”
De asemnea, Adrian Papahagi a lansat în mediul virtual declaraţia: “Mărturisesc din nou că n-am avut niciodată vreo simpatie pentru legionarism. Amestecul bizar de mesianism, voluntarism social, tradiţionalism progresist şi militarism, şi mai ales dimensiunea sa masificatoare mi-au fost mereu suspecte. Ca să nu mai vorbim de crime!”.
Mă tem că, descriindu-i astfel pe legionari, Papahagi ar putea fi acuzat de antisemitism, pentru că în sionism prea se îmbină mesianismul, voluntarismul social, tradiţionalismul progresist şi militarismul.
Ne-am putea întreba de ce au fost acuzaţi de legionarism tocmai doi oameni care sînt aşa de fermi contra legionarismului. Dar e numai un punct de la care poate porni o discuţie, pe care s-ar cuveni s-o avem, despre trecutul nostru istoric apropiat şi deopotrivă despre onestitatea dezbaterilor cultural-politice de la noi în legătură cu acest trecut. Facem un prim pas în acest sens cu dialogul de mai jos, dintre mine şi dl Răzvan Codrescu – unul dintre cei mai avizaţi cercetători ai fenomenului legionar. Interviul a avut loc mai demult, căci nu de azi, de ieri sînt problemele la care încearcă să răspundă, şi intenţionam să-l public în numărul 113 (pe septembrie 2012) al revistei ROST, care însă n-a mai apărut. Aşa încît îşi găseşte aici locul într-un context la fel de potrivit acum pe cît ar fi fost şi în septembrie.
Corneliu Codreanu

„Despre Codreanu se vorbeşte, pro sau contra, adeseori anapoda”

Claudiu Târziu: Observăm că orice referire cu un dram de obiectivitate la Corneliu Codreanu sau legionarism te face dintr-o dată suspect. De pildă, Ion Cristoiu a fost acuzat de simpatii legionare pentru că i-a recunoscut „Căpitanului” charisma şi bunele intenţii. Iar realizatoarea de televiziune Eugenia Vodă a primit aceeaşi etichetă doar pentru că i-a permis lui Ion Cristoiu să facă acele afirmaţii în emisiunea ei. Pe de altă parte, simpatizanţii se raportează necritic la Mişcare şi la fondatorul ei. De ce credeţi că se întîmplă aşa? Şi totodată de ce-am mai vorbi astăzi despre Codreanu şi despre legionarism?
Răzvan Codrescu: Nu numai faptul că a reuşit să mobilizeze pînă la jertfelnicie elita unei generaţii (studenţi, intelectuali, preoţi, aristocraţi etc.), dar şi faptul acesta de a fi adulat sau contestat cu patimă după atîţia ani, şi după ce s-au făcut toate eforturile pentru a i se diminua creditul şi a i se şterge urmele, arată importanţa personajului, care, indiferent de cum ar fi judecat, nu a fost unul de mîna a doua. Îndărătnicia aceasta de a rămîne viu/prezent şi după trei sferturi de veac, după ce a fost hăituit, asasinat, îngropat la opt metri sub pămînt şi denigrat ca nici un alt personaj al istoriei noastre, împreună cu toată mişcarea pe care a generat-o, mai arată şi că legionarismul a picat pe nişte probleme vitale şi încă nerezolvate ale existenţei şi destinului nostru ca neam, atît în ordinea seculară, purtătoare de sabie, cît şi în ordinea spirituală, purtătoare de cruce. S-ar putea spune că, cel puţin în lumea românească, personajul este încă prea fierbinte şi chestiunile legate de el prea arzătoare pentru a admite tratamentul „la rece”. De aceea, mai „obiectivi” şi mai „măsuraţi” au reuşit să fie adeseori, atît în privinţa lui Codreanu, cît şi a „fenomenului legionar” în genere, cercetătorii sau observatorii străini. (Şi, în paranteză fie spus, nici o altă mişcare, politică sau spirituală, din viaţa publică românească, mai veche sau mai nouă, nu a mai atras în asemenea măsură atenţia străinătăţii; bibliografia străină a legionarismului – consemnată doar parţial în amplul dosar bibliografic din cartea mea În căutarea Legiunii pierdute – este uriaşă şi extrem de diversă, din epocă şi pînă în vremea din urmă – să zicem, de la articolele lui Julius Evola de la sfîrşitul anilor ‘30 şi pînă la ultima sinteză străină de care am eu cunoştinţă, apărută în 2010, în Franţa: Michel Bertrand, Codreanu et la Garde de Fer. Histoire d’une tragedie: 1920-1945.) Mă întrebaţi „de ce am mai vorbi despre Codreanu”? Păi, dacă aşa stau lucrurile, s-ar putea spune mai degrabă că dacă nu s-ar mai găsi nimeni să vorbească, atunci „pietrele ar striga”.
Ce-i drept, se întîmplă că despre Codreanu se vorbeşte, pro sau contra, adeseorianapoda: fie din lipsă de informare corectă, fie din partizanat ideologic şi propagandistic. E şi multă ignoranţă, şi multă naivitate, dar şi multă rea-credinţă sau necinste sufletească. Aş putea spune că există un regim moştenit al mistificărilor manipulatorii, cărora le cad pradă nu numai ageamii şi jurnaliştii de mîna a doua, dar şi o anumită istoriografie ideologizată. Am mai spus-o: propaganda antinaţională şi anticreştină constituie probabil singura formă de continuitate din viaţa publică românească a ultimelor şapte-opt decenii, iar din acest punct de vedere între regimul democratic (antebelic sau postdecembrist) şi regimul comunist nu există nici o deosebire semnificativă. România contemporană s-a mişcat constant (cu excepţia anilor tulburi ai războiului) în cercul vicios al stîngii, în care nici o în-dreptare nu este cu putinţă. Legionarii – care tocmai de aceea au deranjat şi deranjează atît de mult establishment-ul, direct sau indirect – încercaseră să rupă acest cerc, în contextul efemer al unei Europe de dreapta; tentativa lor a eşuat în mod tragic, dar amintirea fermităţii lor continuă să tulbure “liniştea” oamenilor de stînga, care au dus – şi continuă să ducă – ţara la ruină. Spaima de legionarism reprezintă, în adînc, spaima politicianismului de propriile lui păcate, pe care le-ar putea plăti cîndva, la o dreaptă judecată a Istoriei.
Una peste alta, a fost impusă cu consecvenţă o adevărată dogmă ideologică, fundamentată pe mitul propagandistic al “sălbăticiei” legionare. Este, într-un fel, povestea cu hoţul care strigă: “Prindeţi hoţul!”… Legionarismul a devenit astfel imaginea publică a tuturor relelor de ieri şi de azi (“sperietoarea” fiind folosită pînă la saturaţie şi după 22 decembrie 1989), iar Corneliu Codreanu, ca şef al Mişcării, e considerat de regulă drept “capul răutăţilor”. Ei bine, atît de mult au fost repetate aceste lucruri, atîta cerneală s-a vărsat şi atîta patimă a fost investită în această denigrare concertată, încît pentru anumite minţi comode problema e ca şi clasată! Cînd se rosteşte numele lui Codreanu sau al Mişcării Legionare, multora li se pare că ştiu totul dinainte…
Din păcate, nici “apologeţii” legionarismului n-au ştiut să păstreze o măsură şi să răspundă realist provocărilor actualităţii, tinzînd spre cealaltă extremă, a adulaţiei ditirambice a figurii lui Codreanu şi a idealizării necritice a unui fenomen complex, în care virtuţile n-au exclus păcatele, aşa cum nici păcatele n-au exclus virtuţile. Rămîne de ales, în continuare, grîul de neghină. Cu neghina ştim ce e de făcut (“se alege şi se arde în foc”); rămîne de văzut ce şi cît vom mai fi în stare să facem cu partea de grîu curat. Nu în perspectiva reînvierii Legiunii, care e curată utopie, ci în aceea a reconstrucţiei din mers – şi în pas cu vremea – a unei noi drepte creştine româneşti, care nu se poate reduce la experienţele trecutului, dar nici nu se poate dispensa de ele, dacă se vrea una cu rădăcini şi cu repere, iar nu o simplă butaforie de uz conjunctural. 
Prin urmare (şi îmi cer scuze dacă repet lucruri pe care le-am tot spus în diferite contexte), ne mişcăm, cu Codreanu şi cu legionarismul, între o “legendă neagră” de uz popular, cultivată de toate fronturile stîngii şi radicalizată obsesiv în mediile evreieşti, şi o “legendă aurită”, perpetuată de foştii membri sau simpatizanţi ai Mişcării şi avînd o circulaţie mai restrînsă, în medii nu întotdeauna prea elevate. Între aceste două legende se află suspendat, deocamdată, adevărul istoric, faţă de care rămînem datori, cu tot ce implică el ca lecţie pentru prezent şi viitor.
Corneliu Codreanu

„Prin diabolizarea lui Corneliu Codreanu este diabolizată Dreapta”

Claudiu Târziu: Cum se desprinde portretul psihologic al „Căpitanului” din tot ce aţi citit de şi despre el şi din mărturiile pe care le-aţi ascultat de la cei care l-au cunoscut?
Răzvan Codrescu: Cînd ai citit mult de şi despre Codreanu, şi cînd ai ascultat mărturiile a zeci sau sute de oameni (şi ce oameni!) care l-au cunoscut, şi cărora le-a marcat nu numai tinereţea, ci întreaga viaţă, păţeşti ca Ion Cristoiu: nu poţi să nu fii indignat de etichetele curente care i se pun şi, chiar fără să ai aderenţă la toate ideile sau actele lui, te simţi obligat moral să-i ţii partea şi să încerci explicaţii pe care nu ştii cît sînt oamenii de azi pregătiţi sau dispuşi să le asculte, mai ales într-un cadru public atît de expus suspiciunilor şi răstălmăcirilor şi atît de obsedat de nu călca anumite convenienţe ideologice. Dar, cu tot riscul de a-ţi strica „imaginea”, nu poţi, dacă ai şi numai un rest de onestitate, să accepţi convenţia mincinoasă sau să te prefaci evaziv ori nepăsător. În emisiunea d-nei Eugenia Vodă, şi în tot scandalul care a urmat, Ion Cristoiu n-a vorbit ca un legionar, ci pur şi simplu ca un om în cunoştinţă de cauză, în timp ce majoritatea covîrşitoare a criticilor săi ofuscaţi s-au aflat vorbind fără să aibă habar (sau avînd interesul impur de a se preface că n-au habar), pe bază de „urechisme” sau de lecturi superficiale şi la mîna a doua, mobilizaţi de exigenţe ideologice, iar nicidecum de scrupulul faţă de adevăr, mai ales că adevărul se întîmplă să fie extrem de incomod, contrazicînd nu doar nişte poziţii punctuale, ci un întreg mod de gîndire indus prin educaţie şi autoreglaj oportunist. Dacă accepţi că un Codreanu n-a fost chiar atît de rău cum se crede, atunci înseamnă că nici legionarismul n-a fost chiar atît de rău, nici naţionalismul creştin, nici dreapta tradiţională… Se clatină, mai mult sau mai puţin conştient, o întreagăWeltanschauung, o întreagă aşezare comodă într-un stîngism călduţ, într-o „civilizaţie” a laşităţilor standardizate, dar profitabile, cu care ne trecem viaţa prin democraţie aşa cum ne-am trecut-o şi prin comunism. De aceea, despre aceste lucruri omul „cuminte” preferă fie să colporteze ce se spune oarecum „oficial”, fie să nu vorbească deloc. Dacă vorbeşti, oricînd se poate interpreta, pot apărea complicaţii, poţi produce iritare… Mai bine minciuna asumată sau tăcerea preventivă. Mai ales că de adevăr, ştii din experienţă, nu se mai sinchiseşte aproape nimeni (sau numai nişte „exaltaţi” cu care nu ţi-ar plăcea să fii asimilat)…
Codreanu a fost, aşa cum rezultă din autenticele documente şi mărturii, un om fundamental cinstit, un bun român şi cineva care s-a străduit toată viaţa să fie şi un bun creştin. Era în personalitatea lui o dimensiune cazonă şi o dimensiune mistică (mai ortodoxă în fond decît în formă, de unde impresia unora de „catolicism” sau de „păgînism”). Rectitudinea lui se mişca – poate imperfect, dar sigur sincer – între modelul cavalerului (eroului) şi modelul sfîntului (martirului). Două modele care se întîlnesc în idealul slujirii jertfelnice.
Şi – aspect esenţial – e desigur la el un traseu al devenirii, adesea ignorat. A fost un om care a străbătut, nu fără poticniri, o cale de limpezire a atitudinilor într-un sens creştin, avînd realismul şi onestitatea de a recunoaşte că “există o mare deosebire între linia pe care mergem noi şi linia Bisericii Creştine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastră. Ea atinge perfecţia şi sublimul. Nu putem coborî această linie pentru a explica faptele noastre. Noi, prin acţiunea noastră, prin toate faptele şi gîndurile noastre, tindem către această linie, ne ridicăm spre ea, atît cît ne permite greutatea păcatelor cărnii şi condamnarea la care am fost sortiţi prin păcatul originar. Rămîne de văzut cît am putut fiecare, prin sforţările noastre pămînteşti, a ne înălţa către această linie” (în Pentru legionari). Sau în altă parte, sintetizînd: “Recunoaştem că sîntem păcătoşi: aceasta este atitudinea legionară faţă de Biserică” (fragment de scrisoare, în Circulări şi manifeste). Rabinului David Şafran, în convorbirea de la Casa Verde, din 1937, îi spune, în acelaşi sens: “Eu nu vreau să provoc ură sau răbufnire. Mi-e sufletul curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gîndesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit, rănit sau jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători! Nu-s nici ei decît oameni… Nu pe omul superior încercăm noi să-l şlefuim, ci pe omul om”. De altfel, în Pentru legionari, definind Legiunea, prin temeiurile ei, ca pe “o şcoală” spirituală, afirmase: “De aceea, piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul, nu programul politic. Reforma omului, nu reforma programelor politice. «Legiunea Arhanghelul Mihail» va fi, prin urmare, mai mult o şcoală şi o oaste decît un partid politic… Din această şcoală legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou”. Întărea astfel ceea ce spusese în Cărticica şefului de cuib (îndreptarul meticulos al vieţii legionare, de un maximalism de tip franciscan şi de un rigorism de tip cazon, amîndouă insuportabile din perspectiva “omului recent”): “Mişcarea legionară, înainte de a fi o mişcare politică… este o şcoală spirituală, în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un erou”. În sensul acesta o definea, retrospectiv, şi Mircea Eliade (în Memorii, I), numind-o chiar “sectă mistică” (din care el însuşi făcuse parte, cu vervă mărturisitoare, spre sfîrşitul anilor ‘30).
E de spus că înainte de a impune altora asemenea exigenţe Codreanu a experimentat el însuşi traseul sinuos al unei deveniri “înnoitoare” (în sensul creştin al “dezbrăcării” treptate de “omul cel vechi”, al unei spiritualizări prin rugăciune, meditaţie şi asceză). E o diferenţă considerabilă (pe care numai cineva rău-voitor o poate contesta) între tînărul exaltat din perioada luptelor studenţeşti de la începutul anilor ‘20 şi liderul grav şi măsurat al ultimilor ani: cel cu care se întreţinuse rabinul Şafran sau pe care venise să-l viziteze la Bucureşti un Julius Evola; cel cu care Iuliu Maniu, Gh. I. Brătianu, C. Argetoianu şi… Partidul Evreiesc nu ezitaseră să încheie, în 1937, un important pact politic şi despre care un Nae Ionescu putuse afirma: “Minunea pe care a făcut-o Corneliu Codreanu e aşa de mare încît de-acum îl depăşeşte şi pe el”; în fine, cel care a făcut repetate apeluri la non-violenţă (unii au vorbit de “modelul Gandhi”!) şi de la care ne-au rămas însemnările de la Jilava (1938), pe care nu mă sfiesc să le definesc ca pe unul dintre cele mai importante documente de gîndire creştină laică din secolul XX (dar cîţi le-au citit?).
Ceea ce spun eu aici încercase să spună şi Codreanu însuşi în procesul din mai 1938 (cînd, în lipsa probelor concrete “la zi”, acuzatorii ajunseseră să-i invoce radicalismele primei tinereţi): “Gîndiţi-vă, eram de 20-22 de ani, eram va să zică un copil şi, în mentalitatea noastră de copii de pe vremea aceea, aşa am văzut noi lucrurile. Dar de cînd omul începe să trăiască şi pînă cînd îşi termină viaţa, trece timp, se adună înţelepciunea. La început omul judecă într-un fel, i se pare că-i grozav. Sînt trepte de acestea de dezvoltare ale minţii omeneşti şi acţiuni pe care după douăzeci de ani le vezi altfel. Poate acum 20 de ani aş fi făcut un alfabet secret, tocmai pentru că era o anumită vîrstă care te împinge să judeci lucrurile aşa cum le-am judecat şi eu pe vremea aceea. Dar de atunci şi pînă acum este o distanţă mare în timp. Se vede în atitudinea mea, care este aproape contrarie atitudinii iniţiale pe care am avut-o împreună cu toţi băieţii noştri. Este contrarie, din cauza vîrstei… Dar nu poate cineva să fie urmărit permanent în viaţa sa pentru că în copilăria lui, cînd era visător, i se părea că ar putea să se lupte cu toată Europa. Nu cred acest lucru”.
A fost, de altfel, drumul străbătut, firesc şi lucid, şi de alţi întemeietori ai Legiunii. O realitate vie (fie un om, fie o mişcare) nu poate fi judecată reducţionist, printr-un stadiu sau printr-un act izolat al devenirii ei. Din păcate, pe un Codreanu şi pe un Moţa nu toţi i-au înţeles adecvat; şi nu este vorba aici de adversari (care n-au putut sau n-au vrut s-o facă), ci chiar de o parte a propriilor “camarazi”. Aceştia i-au urmat, mai mult sau mai puţin conştient, cu precădere pe foştii “tineri furioşi”, pătrunzîndu-se prea puţin (sau prea superficial) de “misticismul jertfelnic” al maturităţii lor (consfinţit nu doar cu vorbe, ci cu propriul sînge). Opera lui Codreanu a fost înţeleasă prea puţin în latura ei spirituală (care o deosebea esenţial de fascismele occidentale, şi mai ales de nazism); ispita politicului (în contextul favorizant al unei Europe de dreapta) s-a dovedit mai puternică (şi, pînă la urmă, mai omenească), anticipînd devierile reprobabile de mai tîrziu. Horia Sima însuşi a fost exponentul acestei categorii (oricît ar fi de neplăcut pentru anumiţi supravieţuitori ai Mişcării, astăzi nu putem să nu tragem o linie de demarcaţie în istoria legionară între ceea ce unii au numit “codrenism” şi “simism”, noţiuni poate relative, dar care acoperă, principial, nu doar o realitate cronologică, ci şi una tipologică). Mişcarea Legionară a trăit mai tot timpul această tensiune între “secular” şi “spiritual”, care face parte din tragedia ei internă. Şi cert este că la tragedia generică a legionarismului se adaugă – încă mai mişcătoare poate, prin statura şi complexitatea personajului – tragedia neînţelesului şi nedreptăţitului Corneliu Codreanu, acest om cu elanuri de sfînt şi cu renume de bandit…
Corneliu Codreanu
Claudiu Târziu: Dacă ar fi să restrîngem în cîteva fraze gîndirea lui Codreanu, ce am putea învăţa? 
Răzvan Codrescu: E greu de făcut o asemenea sinteză ad-hoc, mai ales în spaţiul şi condiţiile unui interviu. Forţez, totuşi, o aproximaţie. Viaţa istorică nu e nimic fără memorie şi transcendenţă. Dumnezeu şi morţii sînt prezenţe vii, care onorează şi obligă. În ordinea firească, destinul insului este solidar cu destinul neamului, iar totul capătă sens în perspectiva învierii. Există o linie a neamului care merge, în cazul neamurilor creştine, în tandem cu linia Bisericii, dar fără să se confunde cu ea. Românii au datoria sfîntă să-şi păzească credinţa şi identitatea, nu pentru a-i umbri pe alţii, ci pentru a se promova cinstit şi plenar pe ei înşişi. Iar pentru a împlini idealul naţional, nici o jertfă nu e prea mare. Legionarul, care ambiţionează şi trebuie să se străduiască să fie o combinaţie actuală de erou şi sfînt, nu se va lăsa cumpărat şi va sta mereu gata de moarte. Onoarea trebuie să fie normă de existenţă– nu din orgoliu, ci din principialitate. Decît să triumfi printr-o infamie, mai bine să cazi răpus pe drumul onoarei. Politicianismul şi comunismul sînt principalii adversari ai acestor aspiraţii istorice şi existenţiale. Evreii sînt primejdioşi întrucît fac jocul acestor adversari curenţi, contribuind, pe faţă sau pe ascuns, la disoluţia morală şi naţională. Încurajînd stînga şi comunismul, ei se pun singuri de-a curmezişul dreptei, care înseamnă naţionalism constructiv şi spiritualism creştin, angajare morală şi comunitară sub semnul crucii lui Hristos. Dar mult mai periculoşi şi mai culpabili decît evreii sînt creştinii care trădează cauza neamului şi desconsideră locul Bisericii în veac. Marea problemă a istoriei româneşti, mai vechi sau mai noi, este trădarea.Născut sub semnul Arhanghelului Mihail – arhistrategul cu sabie de foc al legiunilor cereşti, pedepsitorul lui Lucifer şi restauratorul dreptăţii divine –, legionarismul se vrea pariu primenitor cu istoria şi împăcare a neamului românesc cu Dumnezeu şi cu sine însuşiLegionarismul nu pune pe primul plan nici statul (ca fascismul italian), nici rasa (ca fascismul german), ci desăvîrşirea sufletească a insului şi a neamului. Triumful lui, prin urmare, nu poate fi doar o afacere politică şi nu poate veni prin lovitură de stat, ci numai prin procesul de lămurire şi perfecţionare lăuntrică. De aceea, pe primul plan este omul, nu programul politic. O idee politică, oricît de mare şi de nobilă, nu înseamnă nimic dacă nu ai oameni pe măsura ei, care să şi-o asume şi s-o pună în lucrare. De aceea pedagogia naţională e marea urgenţă căreia trebuie să-i răspundă noua generaţie, mai ales prin elitele ei. Neamul românesc este provocat la un mare proces de învrednicire – întîi în faţa lui Dumnezeu, apoi în faţa oamenilor. Cel puţin pînă la „marea biruinţă”, prioritare sînt – trebuie să fie – datoriile, nu drepturile, jertfelnicia, nu comoditatea călduţă a traiului larvar. Iar liderul politic trebuie să aibă în vedere nu doar nevoile materiale şi destinul imediat al celor pe care-i conduce, ci totdeodată (de nu cu precădere) nevoile lor sufleteşti şi destinul lor veşnic (aspiraţia creştinească spre mîntuire). Cam aşa gîndea şi simţea Codreanu, mişcîndu-se indefinit între realism şi idealism, cu năzuinţi cărora nu le-a lipsit nici sinceritatea, nici sublimul, dar care pînă la urmă au fost înghiţite de limitele – generale, dar şi autohtone – ale umanului.
Corneliu Codreanu

„Un Codreanu nu se naşte în fiecare generaţie, ba poate nici în fiecare secol”

Claudiu Târziu: Ce credeţi că a contat mai mult în puterea sa de atracţie exercitată asupra maselor, ceea ce spunea/ gîndea, felul în care o spunea, pedagogia sa, justeţea cauzei sale sau pur şi simplu ceva inefabil, pe care îndeobşte îl numim charismă?
Răzvan Codrescu: Că a fost un harismatic o recunosc de regulă, fie şi numai cu jumătate de gură, chiar şi adversarii lui ireductibili, români sau neromâni. Dar ce mai înseamnă “harisma” într-o lume desacralizată? Ea pare receptată îndeobşte ca expresie simptomatică a unei stări patologice, puse în legătură mai degrabă cu fascinaţia diabolică decît cu harul divin… Nu ştiu să explic “mistic” ceea ce unii au numit “miracolul” Codreanu, dar, într-o abordare mai pozitivistă, cred că a contat enorm faptul că el întruchipa plenar ceea ce le cerea celorlalţi. Şi, desigur, că a pus degetul în principalele răni ale unei lumi româneşti care la vremea aceea nu-şi pierduse încă de tot, cum pare să se întîmple astăzi, încrederea că poate fi mai mult decît este.
Claudiu Târziu: Poate să mai fie Codreanu un model de lider? Şi: calităţile de lider din anii ’30 se mai potrivesc în actualitate? 
Răzvan Codrescu: Sigur că sînt diferenţe uriaşe de mentalitate şi de context. Dacă am mai avea astăzi un lider potenţial tăiat din stofa lui, am putea vedea în ce măsură paradigma mai încape în sintagmă. Nu e însă cazul. Îmi place să cred, totuşi, că un popor, fie el oricît de pervertit, atunci cînd se simte iubit cu adevărat de un lider al lui, nu neapărat perfect, dar nemincinos, hotărît şi dispus la jertfirea de sine, nu se poate să nu rezoneze. Dar un Codreanu nu se naşte în fiecare generaţie, ba mă tem că nici în fiecare secol. Iar poporul român mă tem că va continua să sufere acut, încă multă vreme de aici înainte, de faptul – conştientizat sau doar intuit – că nu este iubit cu adevărat de „aleşii” lui, care nu fac decît să-i folosească spinarea pentru a se cocoţa acolo unde vocaţia lor nu i-ar îndreptăţi niciodată….
Claudiu Târziu: De ce e cool pentru tînăra generaţie Che Guevara şi Codreanu nu?
Răzvan Codrescu: Pentru că astăzi limba stîngii e înţeleasă, pe cînd a dreptei nu. Dacă eşti înveşmîntat în roşu, nici măcar violenţa nu deranjează, ci devine aventură a eroismului umanitar. Dacă însă eşti înveşmîntat în verde, nu numai violenţa ţi-e imputată, dar şi eventuala sfinţenie. Este însă şi o problemă de orizont cultural şi mediatic. Nici o generaţie din istoria modernă n-a mai fost atît de incultă şi de manipulată. Desigur, tinerii înşişi sînt cei mai puţin vinovaţi de deruta lor axiologică şi morală: ei sînt în primul rînd victimele unei lumi remodelate după chipul şi asemănarea stîngismului dizolvant.
Corneliu Codreanu

“Maimuţăreala epigonică nu poate fi formulă de supravieţuire sau soluţie de viitor”

Claudiu Târziu: În pofida faptului că în Europa era un context favorabil, că în ţară a avut o aderenţă semnificativă în mase, că a beneficiat de intrarea în rîndurile sale sau de sprijinul din afară al unei pleiade de mari intelectuali, că a avut un lider puternic şi charismatic, Mişcarea Legionară a eşuat. Cel puţin din punct de vedere politic. De ce? A greşit undeva Corneliu Codreanu cînd a structurat-o? A avut un „călcîi al lui Ahile” sau un defect originar, care i-a provocat distrugerea?
Răzvan Codrescu: Destinul Legiunii se confundă, în parte, cu destinul vitreg al întregii drepte europene. Nu zic că n-au fost şi păcate de plătit, dar te întrebi cînd va veni vremea să-şi plătească şi stînga păcatele, încă şi mai mari… Codreanu însă (şi ce-a fost mai bun în Legiune o dată cu el) aş zice că şi-a plătit nu doar păcatele, ci şi… virtuţile. Ceea ce vreau să spun este că mi se pare că a ridicat ştacheta prea sus. “Maximalismul” moral şi comportamental de tip jertfelnic la care chema Codreanu (a se vedea mai ales Cărticica şefului de cuib) avea în sine ceva sublim-utopic, mai ales într-un secol atît de corupt… Au fost şi unii care au reuşit să-l întruchipeze, dar nu prea mulţi şi, în orice caz, nu destui, raportaţi la massele largi, care au asimilat mult mai lesne comunismul. Sigur că şi atît cît a reuşit rămîne impresionant. Cum să nu fii impresionat şi serios pus pe gînduri cînd vezi că mai sînt şi astăzi nonagenari (unii legionari efectivi, alţii trecuţi doar prin Frăţiile de Cruce) care, după ce au asistat la decimarea Legiunii, au făcut ani grei de puşcărie şi au suferit toată viaţa pentru crezul lor, se sting mărturisindu-l transfiguraţi: abia prin ei ajungi să începi să înţelegi ce minune a săvîrşit Codreanu în sînul unei generaţii, dar şi să te îndoieşti că astăzi aşa ceva ar mai fi cu putinţă. Eu unul mă simt mereu dator să mărturisesc că oamenii cei mai de calitate din generaţia interbelică pe care am ajuns să-i cunosc (nu puţini) au avut, într-un fel sau altul, contact cu Legiunea sau cu Frăţiile de Cruce. Dacă floarea acestei generaţii n-ar fi fost decimată în lagăre şi închisori, faţa României ar fi fost alta, credeţi-mă!
Claudiu Târziu:Mai este posibilă azi ascensiunea politică a unei personalităţi asemănătoare cu aceea a lui Codreanu? Mentalitatea curentă ar mai îngădui-o? Mai este vremea marilor grupări încolonate în spatele unui lider? Contextul cultural-politic nu e cumva mai puţin permisiv? Dar nu cumva tot contextul, de data asta însă social-politic (cît se aseamănă acesta cu cel interbelic?) reclamă apariţia unui astfel de lider? Nu cumva românii tînjesc după un conducător cu principii ferme, o orientare clară către Biserică şi Neam şi care să aibă o personalitate de „mînă de fier”?
Răzvan Codrescu: Codreanu este un gen de lider rar şi greu de definit. Nu era un orator strălucit, nu era un om de condei, nu era o somitate intelectuală sau profesională, calităţile lui de om politic erau mai degrabă aproximative, dar avea o rectitudine şi o îndrăzneală care cucereau, oferind încredinţarea unei consistenţe inanalizabile. Mi-e greu să-l transplantez în realitatea actuală – şi tocmai de aceea am fost mereu mai degrabă circumpect, iritînd teribilismele neolegionare (adeseori penibil epigonice), în privinţa posibilităţii de a mai reitera vreodată legionarismul ca atare. Sigur, şi astăzi ne confruntăm acut cu o criză a autorităţii la toate nivelurile, cu criza morală, cu criza economică, cu excesele politicianismului, dar totuşi coordonatele sînt cu totul altele, ca să nu mai vorbesc de orizontul de aşteptare… E altă sensibilitate publică, alt material uman (tot mai inconsistent), alt context intern şi internaţional… Mentalitate, limbaj, structură socială, raporturi de forţe – toate sînt altele. Nu mai există marele context european de dreapta. Nu mai există – după o jumătate de secol de comunism – nici “poporul” şi nici “elitele” de altădată. Şi nu mai există – last but not least – “harisma” vreunui “Căpitan”… În mod firesc, lumea e mult mai circumspectă după experienţele “totalitare” ale secolului XX, dar şi după deziluziile curente ale democraţiei noastre dîmboviţene, e mult mai uzată şi mai ieşită din priză, mai divizată şi mai dezorientată, mai manipulată şi mai manipulabilă. Dacă legionarismul a eşuat în condiţii mult mai favorabile, cum ar putea birui neolegionarismul în condiţiile menţionate?! Una e evaluarea corectă a Legiunii şi alta e reînvierea ei. Eu sînt pentru o evaluare corectă, cu tot curajul şi cu toată răspunderea, învăţînd ce este de învăţat din această lecţie a istoriei, dar am spus-o şi nu prididesc să o repet: fiecare epocă generează, dacă este vie şi creatoare, forme politice sau culturale proprii. Dacă nu, nu. Maimuţăreala epigonică nu poate fi formulă de supravieţuire sau soluţie de viitor. Noul nostru pariu cu istoria – dacă mai sîntem în stare de unul – ar trebui să înceapă, cred eu, de la acest punct de minimă luciditate. De Claudiu Tarziu – Rost
 

joi, 29 noiembrie 2012

Francvezi arestati


Catolici francezi arestati pentru ca au atacat un protest anticrestin (FOTO)

autor: FrontPress 29.11.2012
Patru persoane au fost arestate miercuri pentru ca au reactionat impotriva unei demonstratii anticrestine ilegale desfasurate in Paris in urma cu aproape doua saptamani. Mai multe tinere topless, activiste ale grupului feminist ucrainean Femen, au fost batute in 18 noiembrie in plina strada de participantii la un mars impotriva casatoriilor intre persoanele de acelasi sex, organizat de un grup catolic militant. Acestia spun ca au reactionat deoarece au fost atacati si pentru ca femeile erau imbracate in calugarite si aveau desenate pe corp mesaje impotriva Bisericii, fapt considerat ofensator. 
Caroline Fourest, jurnalista si eseista, a fost deasemenea bruscata in incidentele care au facut prima pagina a ziarelor din Hexagon. Aceasta a depus o plangere oficiala iar procuratura a inceput o investigatie.
“Zece activiste Femen au decis sa organizeze un protest umoristic pasnic, imbracate in calugarite si cu mesaje glumete. Au fost impinse si alergate de barbati. Au fost lovite peste tot”, a declarat Fourest pentru Le Parisien. Aceasta nu mentioneaza insa ca demonstratia a fost una ilegala, agresiva si constient provocatoare la adresa celor peste 10.000 de crestini care manifestau impotriva propagandei homosexuale. Deasemenea jurnalista nu mai spune nici ca printre “mesajele glumete” s-au strecurat si texte extrem de jignitoare la adresa credintelor religioase, precum “Fuck church!” si “In gay we trust”.
In plus, conform martorilor oculari si a imaginilor filmate, activistele au aruncat primele cu gaz lacrimogen spre participantii la marsul traditionalist.
Pe de alta parte, grupul catolic Civitas a actionat deja in instanta organizatia Femen pentru exhibitionism, organizarea unei manifestatii ilegale si ofense aduse unui grup religios. Sursa: FrontPress.ro


miercuri, 28 noiembrie 2012

Porcul politic


O campanie electorala destul de plictisitoare. Lui Basescu ii e teama sa mai inghita porcul politc

autor: FrontPress 28.11.2012
De 23 de ani de când s-a instaurat pseudo-democraţia românească nu am văzut aşa o campanie electorală plictisitoare şi fără miză reală. Candidaţii vin cu atacuri şi vorbărie fără rost în studiourile TV şi mai deloc cu proiecte sau programe economice şi politice de a scoate ţara din fundătura ultimului loc al Europei.
Am preferat seara să citesc şi să vizionez filme vechi sau documentare istorice decât să urmăresc bătălia electorală. Singurul lucru care mi-a ieşit în evidenţă dimineaţa, când mă duc la serviciu, sunt stâlpii RATUC sau Electrica absolut toţi mâzgliţi cu afişe electorale, ca în mai 1990. Şi la celelalte campanii electorale candidaţii îşi mai puneau afişe pe stâlpi în afara locurilor special amenajate, dar prin cartiere şi pe străzi lăturalnice. Azi, centrul Clujului arată ca un oraş colorat cu afişe din Pakistan, nu ca şi o capitală europeană a tineretului. Cred că la afişaj electoral în centrul istoric al Clujului s-a întrecut măsura şi bunul simţ. Ser ca şi campania să treacă odată şi stâlpii să fie curăţaţi.
Pe plan naţional se pare că USL îşi menţine trendul ascendent ca să obţină peste 50% din sufragii pe 9 decembrie. Pe de altă parte, Vasile Blaga are dreptate când spune că Forţa Civică şi Noua Republică trebuiau să intre în PDL şi să se candideze sub sigla acestui partid. Lumea nu prea cunoaşte „inima” ARD, care în sondaje e cu circa 2 procente sub scorul PDL. Rezultatele din 9 decembrie sunt previzibile: USL va forma majoritatea, dar şi preşedintele Traian Băsescu cu toate greşelile şi gafele sale are dreptate când nu vrea să-l nominalizeze pe Victor Ponta la un nou mandat de premier. Ponta s-a compromis cu plagiatul, dar mai ales cu lipsa unui proiect economic viabil de dezvoltare al ţării. Inflaţia şi creşterea preţurilor a acoperit firavele măriri salariale din iunie a.c. Românii încă nu au un orizont de aşteptare privind relansarea creşterii economice, dimpotrivă indicatorii macro-economici arată că România reintră într-o recesiune tehnică. Băsescu l-a parafrazat azi pe N. Titulescu cu sintagma că un politician trebuie să mănânce în fiecare dimineaţă o broască râioasă pe stocmacul gol. Dar Băsescu a dus mai departe butada spunând că el nu mai poate înghiţi din nou un porc, adică să-l renumească pe Victor Ponta premier, cel care l-a suspendat. Băsescu sigur ar face o indigestie politică.
Este evident că T. Băsescu se orientează spre „dizidenţi” din USL pentru funcţia de premier, cum se prefigurează rezultatul votului din 9 decembrie: poate Ioan Rus, poate C.P. Tăriceanu sau George Maior. De ce nu, un „trădător” pe care încă nu l-a scos din pălărie? Oricum tot ce se va întâmpla după 9 decembrie, după date, se pare că urmează o perioadă de instabilitate politică sau o nouă suspendare. Pe scena politică, încă nu a apărut acel partid românesc care să redea din nou speranţa şi credinţa românilor într-un viitor mai bun. De Ionuţ Ţene – NapocaNews
 

luni, 26 noiembrie 2012

Sa redevenim ce am fost !



Nu este zi de la Dumnezeu sa nu am  motive, sa  nu critic  clasa politica.
Vreau sa nu mai bat apa in piua, dar repetarea si aratarea  greselilor cu voie sau fara de voie este utila.
Daca am lasa iar la voia intamplarii soarta tarii, vom ajunge pe treapta cea mai de jos a tarilor civilizate.
Spun  asa ca stiti si dvs. ca  Dacia a fost printre cele mei vechi civilizatii, unii spun  ca inaintea grecilor, dar dupa scurta ocupatie a romanilor,  conducatorii  acestor plaiuri din rai sau divizat, s-au impartit si ca si acum  cand ne urmareste acest blestem NEANTELEGEREA si DEZBINAREA, s-a pierdut  aproape totul si am ramas coada altora, dupa unguri si alte popoare migratoare.
 Macar acum  in  al 13-lea ceas sa punem mana pe ce putem si sa ne aparam drepturile si mostenirea venita de la stramosii nostrii.Auzeam la tv. ca grupurile inarmate ale acestor meleaguri erau folosite  de romani in timpul ocupatiei lor, ca fiind cele mai bune, organizate, viteze si  crude.
Constituiau bratul lor inarmat care  actiona fulger si facea prapad, nu aveau nici un  fel de mila pentru invansi.
Dar acum  ne-am blegit de tot.
Se da vina pe turci, pe fanarioti. Se dau citate din Mavrogheni, care a fost domnitor  o scurta perioada si in  Tara Romaneasca. El ar fi spus ca, de ce l-au numit pe el domnitor, peste aceste meleaguri binecuvintate, care nu-l meritau.
Mavrogheni a fost amiralul flotei otomane si cand a iesit la pensie, dar si pedepsit ca sotia lui a avut o rochie mai frumoasa ca cele de la harem, cu toate ca era pe o insula pitita sa nu o vada nimeni, era un om destept si puternic. Cum a sfarsit el v-am povestit de multe ori. Sultanul nu a fost multumit de el!
Pe 30 septembrie 1790 a fost spânzurat/decapitat din ordinul lui Hassan Pașa pentru insubordonarea față de Imperiul Otoman.
 Insa  se stie ca era sasiu, semana cu stiti dvs.cine. Domnitorii romani din slugarnicie se straduiau sa priveasca si ei sasiu ca Mavrogheni sa nu se simta singur cu semi-infirmitatea lui.
 Se spune ca  atat boierii, cat si boieroaicele tineau ceva pe nas(sper ca nu un c....) si priveau fix acolo plimbandu-se prin casa, ca la bal sa fie  si ele ca domnitorul, privind crucis.
Asa ca slugarnicia la romani a avut efecte negative, care au  ajuns pana in ziua de azi si ne-au pecetluit soarta. PROSTII OCCIDENTULUI.
Nu stiu acum la alegeri cum ne va  fi soarta, dar decat  MAFIA, mai bine  blegii de acum, poate se mai invartosesc si ei ca prea dorm cu totii in opinci.
Sper sa  ne schimbam soarta si sa devenim ce am fost si mai mult decat atat ! 

Clubul LAZIO


Clubul LAZIO eliminat din competitiile europene pentru “ANTISEMITISM”?

autor: FrontPress 26.11.2012
Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald S. Lauder, s-a declarat “şocat” de “antisemitismul” suporterilor clubului italian S.S.Lazio. Acesta a cerut printr-un comunicat de presă nici mai mult nici mai puţin decât suspendarea clubului din toate competiţiile europene pentru că în timpul meciului din Europa League, jucat joi în Roma împotriva englezilor de la Tottenham, au fost scandate mai multe mesaje pro-palestiniene.
Lauder susţine că pe lângă desfăşurarea unui banner de mari dimensiuni cu textul “Free Palestine”, suporterii laziali au scandat şi lozinci pro-palestiniene sau “Juden Tottenham, Juden Tottenham”, cunoscut fiind faptul că tradiţia clubului englez se împleteşte cu istoria evreilor din nordul Londrei, care susţin masiv această echipă.
Congresul Mondial Evreiesc a mai cerut UEFA să aplice “măsuri drastice” împotriva clubului Lazio pentru că nu a reuşit să elimine manifestările “antisemite” ale suporterilor. “Singura cale de a contracara antisemitismul este ameninţarea cu consecinţe serioase a cluburilor care nu-şi iau în serios obligaţiile de a-i ţine în afara stadioanelor pe rasişti. Problema suporterilor de la Lazio nu este o noutate şi trebuie luată în serios de toţi. Doar amendarea cluburilor este o măsură total ineficientă”, a mai spus Lauder.
Înaintea meciului, mai mulţi englezi au fost atacaţi într-un bar din Roma de către italieni, o victimă aflându-se încă în spital în stare gravă.
Susţinerea de care se bucură cauza palestiniană în rândul suporterilor europeni, în general în peluzele de orientare naţionalistă sau de extremă stânga, nu este o noutate. Anul trecut, clubul Legia Varşovia a fost amendat pentru că suporterii polonezi au afişat în timpul meciului disputat împotriva israelienilor de la Hapoel Tel Aviv mesajul “Jihad Legia”, scris într-o formă ce imita literele arabe. Sursa: FrontPress.ro


miercuri, 21 noiembrie 2012

Bancuri....






-Iubitule, descrie dragostea care o ai pentru mine.
-E ca si cum as numara stelele...
-Oaaau !... adica infinita?
-Nu...pierdere de timp ...

Nevasta unui director află că el are o nouă secretară. Vine directorul acasă, nevasta îl ia în primire:
- Secretara asta a ta are picioare frumoase?
- N-am băgat de seamă.
- Ochii ce culoare au?
- N-am observat.
- Dar de-mbrăcat, cum se-mbracă?
- Foarte repede.   



Barbatul: Nici nu stiu pentru ce porti sutienul, si asa nu prea ai ce pune

in el!
Femeia: Lasa, ca doar si tu porti chiloti..

vineri, 16 noiembrie 2012

Ne vom trezi acum ????



Ce drag imi era inainte (cand eram eu mai bleaga), atunci cand vedeam dezbaterile de la tv. despre ce  nemernicii face Kermit si eschipa lui.
Nu mai puteam de bucurie si-mi ziceam :"ce  i-a zis-o, mai dar ce i-a zis-o, parca imi mai crestea un ficat sau o inima noua.
 Azi asa, maine asa si au mai trecut ani pana cand  intr-un tarziu m-am dumirit si eu ca asta nu este decat frectie la un picior de lemn:((
Toata  vorbaraia goala care se  arata si se exprima si in acest moment nu are nici o valoare, distrugerea tarii a mers mai departe si  noi toti am ramas cu  vorbele goale spuse, fara nici o finalitate.
 Vorba aceea cainii latra, ursul merge.
 Cand  considera necesar Kermit iesea  si ne spunea ca  exista moguli si alte basme care sunt de vina pentru tot. El nu.
 Daca aducem lucrurile la ziua de azi, ce aflam?  Ca  Romania nu va depune VETO,  caci nu avem nici un cuvant, ca suntem cei din coada Europei, santem  saracii Europei, noi cu cea mai bogata tara din Europa si in concluzie  suntem presul pe care se sterge, d-na Merkel  cand vine de la grajd.
Dar cine ne-a adus in coada Europei ?
Cum  nu este bagat in puscarie si biciuit zilnic, cu biciul muiat in apa cu sare  ?
 Si ce sa vad  in continuare   prin pudibonderie, se continua in cerc vicios discutiile la tv. despre fraude, despre Constitutie, si ne resemnam ca noi nu avem nici un  drept, ca suntem coada Europei,  va inchipuit ca Europa are si ea nevoie de o coada? Daca nu suntem noi, atunci cine? Exista un popor mai  indobitocit in slugarnicie ca noi ?
Cred ca numai  luand taurul de coarne si spunand adevarul la tv . fara frica, ca  imediat,  bestiile care slugaresc pe Kermit ii vor socoti extremisti, numai asa  vom rupe acest paienjenis, acest lant distructiv  ca in  povestea cu "Hainele Imparatului". Imparatul este gol de toate privilegiile  si con sideratiile si noi il apreciem in continuare pe el si pe gasca lui ca si cum ne-ar reprezenta in mod onorabil si patriotist peste tot in lume si nu ar pupa-o  sub fusta pe doamna M. in loc sa-i ceara datoria Germaniei de 19 miliarde de euro catre noi.
Cum cea mai saraca tara(saracita  cu contributia ei decisiva), sa pasuiasca acest stat care conduce cu mana de fier aceasta turma de oi a Europei si pe noi care suntem cei mai saraciti de politica lor care pute a hoit,  sa o puna taras. Ca nu sufera Kermit,suferim noi toti si  suntem asa ca nu avem  sange in instalatie si trebuia de cand a facut sceneta  lugubra Kermit cu ostaticii din  Irak sa se ia masuri.
Va aduc din nou in  atentie un presedinte dintr-o tara Asiatica care, dupa 5 luni de domnie  si-a tras 5 amante si la fiecare le-a facut cate o vila. Acei oameni hotarati si demni  l-au condamnat la moarte(condamnare comutata  cu inchisoare pe viata), nu au asteptat sa  distruga tot, caci in  5 luni  locuitorii au fost nevoiti sa-si duca si bijuteriile de acasa, ca sa  poata incepe redresarea tari.
 Va inchipuiti ce s-a facut la noi in acesti 23 de ani dar, mai ales in ultimii 8 ani ?
Nu ne vom redresa nici in 100 de ani, vom fi inglobati in marginea Europei ca  o satra tiganeasca.
Dar noi suntem masochisti toti si spunem  chiar si in emisiuni ca asta e soarta noastra. Soarta si-o face fiecare si  chiar popoarele tarilor unde isi permit  banditii, sa puna mana pe toata puterea si  institutiile tarii respective.
Spun ca numai o conducere fulger a NATIONALISTILOR adevarati, ar mai pune  acest  harb pe picioare. Dar stiu si  bestiile si le dau mereu in  cap. Disperarea noastra mai ales in acest an  care vine, poate cand  nu vor mai avea incotro va iesi norodul in  randul intai. Gloata dezorganizata este mult mai periculoasa, asa cum vad ca vor sa creeze debandada, Kermit si banda lui. Daca vor fi  pusi pe roate, acestia vor fi necrutatori si nimeni nu-i va scapa pe jefuitorii tarii, nici insulele cele mai ascunse ale globului. Dar pana acolo  mai este nevoie si de vointa nu numai de  vorbe goale. Actiunea  daca este eficienta si bine condusa, da roade.  

joi, 15 noiembrie 2012

O mitraliera vorbitoare !



Cred ca am sa renunt la A.3. Pacat ca la o ora de varf mitraliera de serviciu, turuie mereu inainte  si  inapoi  ca la  dubla cusatura in asa fel incat, numai vocea ei ascutita care acopera pe toti cu intrebarile ei tampite, de oligofrena se aude.
Imi vine sa-i spun in direct sa lase si pe invitati, oricat de prosti ar fi dar nu este asa, sa spuna si ei ceva clar si inteligibil, orice rahat dar, sa-i aud pe ei.Pe mine ei ma intereseaza, fie ca sunt  comentatori politici sau oameni politici sau  experti in orice domeniu.
 Acest prost obicei cred ca este gustat de cei care numai se amuza, vazand tambalaul si  neinteresandu-i ce  se discuta acolo. Arta de a nu spune nimic sau doar prostii, insa a tine atmosfera inflamata si galagioasa este  deranjanta !
 Trebuie sa fac un efort si sa ma despart, la o anumita ora de seara de maxima audienta si sa ma uit pe altceva.
Cand se termina cu galagia incaibarata peste tot in camera, parca  am fost gata sa ma inec si acum am reusit in sfarsit sa scot capul la suprafata si sa iau o gura de aer.
Nu vreau sa  acuz dar, parca barbatii  sunt mai coerenti si ii ajuta si vocea lor baritonala.
Cu Dumnezeu inainte, in aceasta perioada de campanie electorala !!! 

miercuri, 14 noiembrie 2012

Coaja fructelor


  • Medicamente necunoscute - COAJA FRUCTELOR DE TOAMNĂ
Description: Medicamente necunoscute - COAJA FRUCTELOR DE TOAMNĂ
 
Dacă obişnuiţi să curăţaţi merele înainte de a le mânca, păstraţi coaja pentru consum. La fel procedaţi şi în ceea ce priveşte coaja perelor, gutuilor sau a strugurilor. În coaja fructelor de toamnă sunt stocate peste 60% dintre mineralele şi vitaminele pe care acestea le conţin, dar şi substanţe cum ar fi pigmenţi, resveratrol, enzime şi alte asemenea elixiruri vindecătoare. Datorită acestor substanţe-minune, coaja fructelor este un complex de concentrate vitale care, folosite cu un pic de ştiinţă, ajută la prevenirea şi la vindecarea unor boli mai uşoare sau foarte grave

Coaja merelor

În medicina naturală tradiţională, coaja merelor este considerată un fel de panaceu, fiind folosită, de multe ori, cu un succes extraordinar, în tratarea celor mai grave boli, de la temutul can­cer, până la delicatul dome­niu al afecţiunilor psihice. Re­gre­tatul Valeriu Popa reco­manda, de pildă, coaja merelor ca adjuvant în tratamentul schi­zofreniei şi al psihozelor în general. Apoi, merele întregi, cu tot cu coajă, au făcut o ade­vă­rată carieră în terapia cancerului cu localizări din cele mai di­verse. Iar studii ştiinţifice re­cente confirmă tot mai mult aceste proprietăţi terapeutice cu totul speciale ale merelor, dato­rate, în mare măsură, substan­ţelor vindecătoare stocate în coaja lor. Aici, în coajă, găsim, de exemplu, vitamina C orga­nică, care este printre cele mai puternice substanţe anti-cance­ri­gene cunoscute. Apoi, cverci­tina, una dintre substanţele care dau culoarea specifică cojii merelor, a demonstrat la rândul său nişte calităţi antitumorale ieşite din comun. Activitatea psihică este reglată de către vitaminele din complexul B aflate în straturile de la suprafaţa merelor, precum şi de unele flavonoide sau săruri de magneziu.

Tratamente cu coajă de mere
Boala canceroasă - este ţinută departe de cel puţin zece substanţe conţinute în coaja merelor, acţiu­nea antitumorală a fiecăreia fiind studiată în detaliu. Vitamina C organică, acidul clorogenic, substanţele care colorează fructele în galben şi roşu sau cele care dau mirosul specific cojii merelor, toate au calitatea de a preveni cancerul prin diverse mecanisme. Din acest motiv, 500 de grame de mere, cu tot cu coajă, consu­mate zilnic, sunt un tratament pentru prevenirea cance­rului aproape infailibil. Este recomandat ca merele să fie de un roşu cât mai intens, în cazul lor o cantitate mai mare de pigmenţi fiind asociată cu un efect anti­tumoral mai puternic. De asemenea, s-a observat că merele de mai mici dimensiuni conţin mai multe sub­stanţe anticancerigene decât cele de mari dimensiuni. Eminentul profesor Ion Brad, celebru între altele pen­tru studiile sale despre cătină, spunea despre mere că sunt cel mai bun aliment pentru bolnavii de cancer. Consumate rase, pentru a fi mai uşor digerate şi asimi­late, ele ajută la înfometarea celulelor tumorale, blo­cân­du-le dezvoltarea şi ajutând la prevenirea eventua­lelor metastaze.
Îmbătrânire prematură - medicul endocrinolog american Christopher Adams, de la Universitatea Iowa, şi-a dedicat mai mult de un deceniu studierii efectelor cojii merelor asupra echilibrului hormonal. Astfel, el a identificat în acest fruct mai multe sub­stanţe care au un efect anti-îmbătrânire foarte puternic, deoarece păstrează activitatea hormonală la nivelul unui organism tânăr. El a descoperit, de pildă, că o substanţă, numită acid ursolic, este conţinută în coaja merelor mai mult ca în oricare alt aliment, iar el ajută, între altele, la păstrarea masei musculare şi a tonusului muscular până la vârste înaintate, previne creşterile colesterolului şi rigidizarea vaselor de sânge, precum şi infarctul sau accidentul cerebral. La femei, mai ales, aceeaşi substanţă din coaja merelor ajută la păstrarea densităţii osoase normale, prevenind osteoporoza, dar şi ridarea prematură a pielii, deshidratarea dermei sau afecţiunile articulare.
Insomnie - mai ales pentru persoanele care au intoleranţă sau nu răspund la somniferele naturale mai puternice, cum ar fi extractul de passiflora sau de valeriană, se re­comandă un remediu foarte sim­plu, din medicina populară româ­nească: peste două linguri de coji de mere bine mărunţite se toarnă o cană (250 mililitri) de apă cloco­tită. Se lasă la infuzat 10-15 mi­nute, apoi se bea preparatul obţi­nut, puţin îndulcit cu miere de tei sau salcâm, cu două ore înainte de cul­care. Suplimentar, se vor ţine în­tr-un castron cu apă, la capul patu­lui sau pe calorifer, câteva coji de mere şi crenguţe de brad proaspăt tăiate. Cu condiţia să fie schimbate în fiecare seară, ele îm­prospătează şi înmiresmează ae­rul, făcând som­nul mai lin şi mai odihnitor.

Coaja perelor
Description: Medicamente necunoscute - COAJA FRUCTELOR DE TOAMNĂ
 
Este ceva mai groasă decât a celorlalte fructe, are un parfum foarte intens (dat de nişte substanţe aroma­tice cu potenţial vindecător foarte puternic) şi este o adevărată colecţie de minerale şi vitamine. Mai mult de 60% din vitaminele C şi A, din potasiul şi magne­ziul acestui fruct sunt concentrate în coaja perelor. Apoi, pieliţa groasă care înveleşte fiecare pară este, de fapt, un amalgam de fibre alimentare, adică de sub­stanţe nedigerabile, care sunt extraordinare în reglajul greutăţii corporale şi în normalizarea digestiei, dar şi a tranzitului intestinal. În medicina populară româ­neas­că, coaja perelor era folosită tot anul. Curăţată de pe fruct, era tăiată foarte mărunt şi ţinută la soare, iar după ce se usca precum iasca, era depozitată în cămări uscate, în săculeţi curaţi de pânză. Pe timpul iernii, când copii erau încuiaţi la burtă, când răceau uşor sau erau anemici, nu­maidecât li se dădeau aceste coji înmuiate în apă. Cu secole înainte ca medicina modernă să pună în evidenţă faptul că perele au coaja cel mai bine tolerată de către sis­temul digestiv al copiilor, babele noastre ştiau cum să folosească acest remediu în pediatrie. Dar să vedem în continuare câteva utili­zări terapeutice ale cojii acestui fruct:

Tratamente cu coajă de pere
Imunitate - substanţele care colorează coaja perelor în acele minunate nuanţe galben-roşiatice se numesc flavonoide şi multe dintre ele au un foarte pu­ter­nic efect de stimulare a capacităţii naturale de apă­rare a organismului. Mai exact, ele stimulează or­ga­nis­mul să producă mai multe celule ale sistemului imu­nitar, activându-le pe cele deja existente şi fă­cându-le mai eficiente în lupta cu viruşii sau cu bac­teriile. Aceasta este explicaţia ştiinţifică (cel puţin una dintre ele) a faptului că în medicina populară coaja acestor fructe era atât de eficientă în prevenirea şi tratarea răcelilor la copii.
Diabet - paradoxal, pentru un fruct atât de dulce, dar perele sunt printre cele mai bune antidiabetice. Şi aceasta o spun mai multe studii medicale făcute în ul­ti­mii ani. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, ex­pli­caţia o găsim tot în coaja acestor fructe, care conţine fi­bre alimentare şi alte substanţe care cresc receptivi­ta­tea organismului la insulină şi previn efectele secun­da­re ale diabetului, cum ar fi bolile vasculare sau cele ale sistemului nervos. Iar combinaţia de aur contra uci­ga­şului tăcut, cum mai este numit diabetul, este for­mată din: pere + mere. Simplu şi eficient! Nici un alt ali­ment sau combinaţie de alimente nu a arătat un efect mai puternic în prevenirea şi tratarea diabetului za­harat.
Dieta de slăbit - fiind un prieten atât de bun al pancreasului, coaja perelor este şi o frână puternică în apariţia senzaţiei de foame puternică, ce apare pe fon­dul creşterilor şi apoi al scăderilor bruşte ale glice­miei, acest fruct având un efect de stabilizare a glice­miei. A­poi, tot datorită cojii bogate în fibre, perele sunt foar­te lent digerate şi absorbite de către organism, pre­lun­gind senzaţia de saţietate, inclusiv atunci când sunt in­gerate împreună cu alte alimente. Toate aceste cali­tăţi le recomandă pentru ţinerea cu mai multă uşurinţă a re­gimurilor hipocalorice, dar şi pentru evitarea efec­tu­lui de yo-yo (de îngrăşare bruscă), care adesea apare după încheierea programelor de slăbit. Consumaţi câte o pară, cu tot cu coajă, de fiecare dată înainte de a mân­ca, şi vă veţi putea ţine sub control greutatea.
Colon iritabil, boli gastrice de reflux - spre deo­sebire de celelalte alimente foarte bogate în fibre ali­men­tare, coaja perelor este extrem de blândă cu sto­ma­cul şi co­lo­nul, ajutând la reglarea activităţii aces­to­ra. Două pere crude, cu tot cu coajă, consumate în fie­care dimi­neaţă, ajută la reglarea activităţii colo­nu­lui, prevenind tulburările de tranzit. Piureul de pere cu tot cu coajă este indicat pentru tratarea refluxului gas­tric la copii şi adulţi.

Coaja gutuilor
Description: Medicamente necunoscute - COAJA FRUCTELOR DE TOAMNĂ
 
Cojile şi sâmburii gutuilor ocupă un loc cu totul aparte în medicina populară românească. Fie că era vorba de boli ale stomacului, ale ficatului, ale pancrea­sului sau ale plămânilor, aceste "medica­mente” ale toamnei nu dădeau greş. Intuitiv, ţăranii noştri ştiau că în coaja galbenă, amăruie şi parfumată a acestor fructe se găsesc substanţele de care organismul nostru are nevoie pentru a se însănătoşi. Şi câte leacuri nu sunt cunoscute din bătrâni, care folosesc doar aceste două ingrediente? Decoctul de coji şi sâmburi se dădea contra tusei şi a bolilor de plămâni; cojile tocate fin şi amestecate cu miere se luau contra bolilor pancrea­sului şi ficatului; sâmburii şi cojile macerate în rachiu se administrau la nevoie pentru a opri sângerările şi se aplicau extern pentru a grăbi vindecarea rănilor; copiii bolnăvicioşi erau scăldaţi toamna într-o fiertură din coji şi cotoare de gutui, care le redau vigoarea şi vioiciunea specifice vârstei.
Şi din punct de vedere al medicinii moderne, coaja gutuilor ocupă un loc cu totul aparte între alimentele cu potenţial vindecător, ea conţinând nu mai puţin de şase vitamine, între care şi nou-descoperita B17 care, alături de vitamina C organică, sunt printre cele mai puternice antitumorale. Apoi, atât coaja, cât şi pulpa gutuilor conţin substanţe volatile, care dau gutuilor mi­reasma specifică, dar şi distrug viruşii gripei, hepatitei şi herpesului. Aceleaşi substanţe blochează senzaţia de greaţă şi previn accesele de vomă matinală, îmbună­tăţind digestia.
Tratamente cu coajă de gutui
Gripă şi guturai - se administrează de mai multe ori pe parcursul zilei un preparat foarte simplu, obţinut astfel: peste două linguri de coji de gutui cât mai fin mărunţite se toarnă o cană (250 mililitri) de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se bea preparatul obţinut, cât mai cald posibil. Studii re­cente arată că extractul apos de coji de gutui are efecte antivirale puternice, precum şi o uşoară acţiune de calmare a febrei, a durerilor musculare şi de cap. Ad­ministrarea infuziei de coji de gutui scurtează perioada de vindecare şi face răcelile mai uşor de suportat.
Sarcină - gutuile rase fin, cu tot cu coajă, administrate cu miere şi puţin suc de lămâie sunt un excelent supliment în timpul sarcinii. Ele au un pu­ternic efect anti-vomitiv, fiind printre puţinele remedii funcţionale contra faimoaselor greţuri matinale. În plus, coaja gutuilor este bogată în vitamine din com­plexul B, care ajută la dezvoltarea normală a foe­tu­sului. De asemenea, con­ţine substanţe antivirale şi antibiotice, care previn răcelile şi alte boli infec­ţioase, care ar putea afecta gravida sau foetusul.
Gastrită, ulcer gas­tric şi duodenal - patru linguri de coji şi cotoare de gutui, cu tot cu sâm­buri, bine mărunţite în prealabil, se fierb într-un sfert de litru de apă vreme de 5 minute, după care se iau de pe foc. Se lasă să se răcească 15-20 de minute, apoi se bea lichidul neîn­dul­cit, pe stomacul gol. O cură durează minimum 7 zile şi se poate repeta de câte ori este nevoie. Sub­stanţele mucilaginoase din gutui au efecte calmante ale arsurilor gastrice, ajută la refacerea stratului pro­tector de pe pereţii stomacului şi reglează secreţia de sucuri gastrice.
Pancreatită, insuficienţă pancreatică - se bea dimineaţa şi seara lichidul obţinut prin mixarea unei gutui tăiate felii, împreună cu o cană (250 mililitri) de apă plată. Preparatul are un gust dulceag-astringent, nu prea plăcut, dar efectele vindecătoare sunt remar­cabile. Substanţele active din coaja şi cotorul gutuilor sunt antiinflamatoare pancreatice, stimulează secreţia endocrină şi exocrină a acestuia, fiind printre foarte puţinele remedii eficiente în afecţiunile pancreasului.
Hepatită virală - se pun în mixer două mere şi o gutuie, cu tot cu coajă, tăiate mărunt. Se adaugă două linguri de miere şi o jumătate de litru de apă, apoi se mixează totul vreme de unul-două minte. Va rezulta un nectar uşor parfumat, de o culoare galben-rozie, cu efecte antivirale şi stimulente imunitare foarte puter­nice. Studii recente făcute în Japonia au demonstrat că în coaja gutuilor există substanţe care inhibă dezvol­tarea tuturor viruşilor hepatici cunoscuţi, ajutând în acelaşi timp la regenerarea şi la menţinerea structurii normale a ficatului.
Hemoragie uterină - se consumă o fiertură de coji şi cotoare de gutui (4 linguri la cană), care are puternice efecte de stopare a sângerărilor, ajutând în acelaşi timp la combaterea anemiei post-hemoragice. Băută cât mai caldă, această fiertură ajută şi la ate­nuarea crampelor uterine şi a durerilor menstruale.

Coaja strugurilor
Description: Medicamente necunoscute - COAJA FRUCTELOR DE TOAMNĂ
 
Este tot mai cunoscută ca medicament, datorită studiilor din ultimii ani, care arată că mai ales coaja strugurilor negri sau roşii conţine substanţe cu un po­tenţial vindecător extrem de puternic. Dintre toate, fără îndoială, cea mai celebră este resvera­trolul, care este secretat de către struguri atunci când sunt atacaţi de către ciupercile şi bacteriile parazite, la origini ea fiind, deci, o substanţă cu scop defensiv. Ei bine, ajuns în or­ga­nismul oame­nilor ori al animalelor, acest resveratrol s-a dovedit a avea efecte terapeutice neobişnuit de puternice. În anul 2003, un biolog american, dr. David Sin­clair, a descoperit că administrarea de resveratrol prelungeşte viaţa insectelor cu până la 54%. Apoi, în 2006, un grup de cercetători italieni au demon­strat că peştii hrăniţi cu suplimente de resveratrol tră­iesc în medie cu 30% mai mult, sunt mai rezis­tenţi la efort şi, în plus, au o mult mai mare abilitate de a evita stimulii neplăcuţi. Studii franceze arată că datorită resvera­trolului consumat din belşug populaţia din zonele su­dice este practic imună la bolile cardiace şi vasculare, rata acestor boli fiind cu 60% mai scăzută decât în alte regiuni. Resvera­trolul nu este însă singura substanţă cu efecte vin­decătoare din coaja strugurilor roşii sau negri, ea fiind ajutată în munca sa şi de vitamina C, de taninu­rile, de pigmenţii sau de vitamina P conţinute de către aceasta.

Tratamente cu coajă de struguri
Hepatite virale A, B, C, D - studii recente au ară­tat faptul că pigmenţii care dau culoare închisă strugurilor, laolaltă cu resveratrolul, au un efect foarte puternic în această gamă de afecţiuni, altfel dificil de tratat. Pur şi simplu, aceste substanţe din coaja strugu­rilor blochează replicarea virusurilor hepatice şi opresc de multe ori evoluţia tuturor tipurilor de hepatită pro­dusă de virus.
Cancerul localizat la nivelul tubului digestiv - Administrat pe cale orală sub formă de aliment, res­ve­ratrolul ajunge în măsura cea mai mare în contact cu for­maţiunea tumorală, exerci­tându-şi din plin efec­tele de distrugere a celulelor malig­ne. În cancerul locali­zat la nivelul stomacului, intesti­nu­lui subţire, intesti­nului gros, dar şi al gurii ori al eso­fagului, se recomandă con­su­mul strugurilor cu tot cu coajă, dar şi al suplimen­telor cu resveratrol.
Cancerul de sân şi de col uterin - resveratrolul din coaja de struguri are, pe lân­gă efectele sale antican­ceri­gene menţionate, şi o foarte fină acţiune de reglare endo­crină, ajutând la prevenirea tuturor formelor de cancer hor­mono-dependent. Stu­di­ile arată că femeile care con­­sumă struguri şi alte ali­mente bogate în resveratrol (afine, mure, coacăze negre, varză roşie) sunt mult mai ferite de cancerul de sân şi de col uterin. În mod para­doxal, efectul acestei substanţe este - se pare - cu atât mai puternic, cu cât persoana în cauză este mai înain­tată în vârstă. Concluzia este simplă: dacă vreţi să vă feriţi de cancer, atunci "abuzaţi” în această toamnă de strugurii negri, care sunt unii dintre cei mai buni an­ti­cancerigeni cunoscuţi, mai ales pentru femei.
Sechele post-infarct - o cură cu struguri negri, consumaţi ca atare sau, mai bine, sub formă de suc, obţi­nut prin mixarea fructelor proaspete, este un ade­vărat elixir în primele săptămâni după infarctul mio­car­dic. Studiile de medicină experimentală arată că resveratrolul acţionează direct la nivelul miocar­dului, opunându-se expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct.
Trombozele - consumul de alimente bogate în resveratrol, adică de struguri negri, de prune, de afine etc. împiedică formarea trombilor şi migrarea lor pe artere. Mai ales persoanele predispuse la tromboze, adică cele sedentare, cele care consumă carne şi protei­ne animale sau care fumează, ar trebui să aibă la fie­care masă alimente care să conţină resveratrol.
Litiază renală cu uraţi - o cură cu struguri negri, făcută acum, toamna, este sănătate curată pentru rinichi, în general, şi are efecte salvatoare pentru cei care sunt predispuşi la litiază urică, în special. Se con­sumă zilnic măcar 500 grame de struguri negri sau cât mai închişi la culoare, pe o perioadă de minim 18 zile. Acest tratament este un excelent profilactic şi pentru gută.

Cum se administrează coaja fructelor
Description: Medicamente necunoscute - COAJA FRUCTELOR DE TOAMNĂ
 
Cea mai simplă şi naturală formă de administrare a cojilor de fructe este consumul efectiv al fructului proas­păt, integral, nedecojit. Se preferă fructele bine coap­te, cu coaja sănătoasă, nestricată, mestecând foarte bine (de minimum 30 de ori) fiecare înghiţitură, aşa încât organismul să poată extrage toate substanţele utile din această parte a fructului, mai greu digerabilă. Este foarte important ca, înainte de a le mânca, să le spălăm foarte bine, eventual să ţinem în apă jumătate de oră fructele, pentru îndepărtarea eficientă a murdă­riei. Pentru inactivarea eventualelor urme de pesticide de pe coajă, în apa în care sunt ţinute fructele se poate adăuga şi un sfert de linguriţă de bicarbonat de sodiu. Persoanele care din cauza problemelor de dentiţie nu pot consuma fructul ca atare îl vor mânca fie ras fin, fie sub formă de nectaruri, a căror reţetă generică de preparare o vom prezenta în continuare:
Nectarurile: se obţin foarte simplu, cu ajutorul mixerului (blenderului) casnic. Se pun în vasul apara­tului 300 de grame de fructe, cu tot cu coajă, tăiate mărunt. Se adaugă 2-3 linguriţe de miere şi 300 de mililitri de apă, apoi se mixează totul vreme de unul-două minte. Va rezulta un nectar uşor acrişor, de o culoare galbenă-rozie, cu efecte vindecătoare foarte puternice. Se consumă pe stomacul gol, cât mai proas­păt posibil.
În cazul strugurilor, nectarul se va obţine prin sim­pla mixare a boabelor spălate bine în prealabil, fără nici un fel de adaos de apă sau de miere.
Decoctul de coajă: 4 linguri de coji şi cotoa­re cu tot cu sâmburi, bine mărunţite, se fierb într-un sfert de litru de apă vreme de 5 minute, după care se iau de pe foc. Se lasă să se răcească 15-20 de minute, apoi se adaugă eventual puţină miere. Preparatul se bea pe stomacul gol.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentele interne cu coji de fructe

Studiile de până acum nu au arătat nici un efect advers al cojilor de fructe sau al preparatelor obţinute din ele. Singurele rezerve legate de administrarea acestora privesc persoanele cu gastrită sau colită de fermentaţie, cărora fructele crude le sunt contra­in­dicate. Vor fi administrate doar infuziile sau decoc­tu­rile.