luni, 30 aprilie 2012

Cavalerii secolului XX


Cavaleri ai secolului XX

autor: FrontPress 30.04.2012
Legiunea Arhanghelului Mihail (LAM) a reprezentat poate unicul fenomen românesc care a bulversat societatea noastră de la naşterea sa până în zilele noastre, fenomen ce a generat admiraţie şi frică chiar şi în anii de moarte clinică a legionarismului, adica în anii dictaturii proletare.
În perioada comunistă (1948-1989) şi în perioda liberal-comunistă (1989 până în prezent) legionarilor le-au fost atribuite multe “calităţi”, de la criminali, barbari, pungaşi până la psihopaţi, extremişti, fanatici. În special în perioada comunistă nici un efort nu a fost prea mare pentru a discredita LAM şi pentru a falsifica acest fenomen care, oricât şi-ar fi dorit comuniştii şi oricât îşi doresc pseudo-democraţii de astăzi, a fost un fenomen de avengură compus din intelectuali, muncitori, preoţi, ţărani, militari, nobili, femei şi bărbaţi care au sprijinit mişcarea nu din interese personale sau calcule politice, ci pentru că credeau cu adevărat în propunerea Legiunii.
Mişcarea Legionară a fost gândită şi construită plecând de la etica, principiile şi viaţa creştină. În perioada interbelică la fel ca şi astăzi, decadenţa societăţii era evidentă, astfel că pentru legionari doar reîntoarcerea la valorile creştine autentice era singura soluţie de redresare şi remoralizare a societăţii, iar această remoralizare nu era posibilă decît prin exemplu personal şi prin inevitabila implicarea în viaţa politică. Politica era pentru legionari nu un mijloc de îmbogăţire sau de avansare în societate, ci o modalitate prin care puteau răspândi eficient mesajului lor.
Acest mod de a concepe viaţa şi politica a făcut ca legionarii să îşi creeze inamici puternici, în special bancherii şi politicienii de profesie. Aceşti inamici au combătut din răsputeri Mişcarea Legionară, folosind crima şi persecuţiile de tot felul pentru a elimina pe legionari. Aceştia din urmă au căzut uneori pradă tentaţiei de a răspunde cu aceeaşi monedă, mai ales după asasinarea lui C.Z. Codreanu şi a primei elite legionare. Bilanţul crimelor este net favorabil inamicilor mişcării care au ucis mii de legionari fără a fi condamnaţi sau măcar blamaţi, pe când legionarii au fost şi sunt descrişi ca cei mai mari criminali.
Un element deosebit de interesant al legionarismului era profunda religiozitate a membrilor mişcării, fapt care duce cu gândul la ordinele cavalereşti care au existat in Europa medievală. C.Z. Codreanu considera rugăciunea elementul decisiv al oricărei victorii, iar creştinismul temelia pe care neamul românesc s-a născut şi dezvoltat de-a lungul veacurilor, astfel că stoparea răspândirii ateismului comunist devenea principala misiunea a mişcării. „Să nu se uite că noi, poporul român, stăm aici, pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi binecuvântarea Bisericii Creştine. În jurul altarelor bisericilor, s-a aflat adunată de mii de ori în vremuri de bejenie şi restrişte, întreaga suflare românească de pe acest pământ, cu femei, copii şi bătrâni, cu conştiinţa perfectă a ultimului refugiu posibil. Şi astăzi stăm gata să ne adunăm, poporul român, în jurul altarelor, ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca îngenuncheaţi, să căpătăm binecuvântarea lui Dumnezeu”. (C.Z. Codreanu – Cărtica şefului de cuib)
În susţinerea ideii din paragraful anterior vine unul dintre textele lui Juliu Evola referitoare la Mişcarea Legionara. Traducerea îmi aparţine.
„Este un fapt că, printre noile mişcări naţionale se regăsesc diverse motivaţii care prezintă analogii cu concepţiile ordinelor medievale. Nu se poate nega, de exemplu, că în Italia şi în Germania se doreşte formarea tineretului după un stil de viaţă care are simultan un caracter războinic şi unul ascetic [...].
O realizare integrală în acest sens întâlneşte totuşi, atât în Italia cât şi în Germania, dificultăţi datorate faptului că nu mai există condiţiile unei civilizaţii precum cea din perioda medievală. Noile ordine se nasc sub semnul unui decis naţionalism, secondat de o mistică care nu coincide cu religia dominantă a cărei natură este universalistă şi supranaţională. În Germania situaţia este şi mai dificilă atât datorită schismei religioase, adica datorită pluralităţii de confesiuni religioase, cât şi datorită tendinţelor rasial-păgâne care sunt contrare creştinismului, fără însă a putea dispune de adevărate principii şi de o autentică tradiţie spirituală.
O mişcare care prezintă aceste tendinţe, ale unui nou ordin, foarte interesantă şi puţin cunoscută, este mişcarea legionară românească a aşa-ziselor Gărzi de Fier, condusă de Corneliu Codreanu. Aceasta a luat naştere în 1927, a dat naşterea la rândul ei unor diverse partide politice, ultimul dintre ele numit Totul pentru Ţară a fost dizolvat chiar de Codreanu din motive pe care le vom prezenta mai încolo. Caracteristica acestei mişcări stă în premizele sale religioase. Această mişcare se prezintă ca o mişcare de renaştere naţională şi în acelaşi timp ca o tendinţă de a relua într-o formă vie spiritualitatea proprie a religiei ortodoxe. Şi cum această religie este articulată naţional, asemenea tendinţe nu întâlnesc obstacolele proprii altor naţiuni. Este de notat că reprezentanţii oficiali ai religiei româneşti, aşa cum des se întâmplă, nu conservă decât forma şi se regăsesc deseori despărţiţi de cei care trăiesc spiritul; şi exemplul cel mai elocvent stă în faptul că actualul Patriarh conduce un Cabinet dorit de rege, a cărui ostilitate faţă de Garda de Fier este cunoscută tuturor.
Elementul religios, înălţat până la exigenţa de a crea un om nou şi conectat unor precise forme de practică ascetică constituie nucleul central al legionarismului românesc. Astfel, pentru mulţi este surprinzător faptul că peste 600.000 de oameni – căci acesta este mai mult sau mai puţin numarul la care se ridică discipolii lui Codreanu – practică sistematic nu doar rugăciunea, dar şi postul: legionarii trebuie să ţină 3 zile pe săptămână post negru, ceea ce înseamnă să nu mănânce, să nu bea, să nu fumeze.
Chiar Codreanu, într-o discuţie avută cu el, ne-a explicat sensul acestei discipline în urmatorii termeni: trebuie asigurată absoluta supremaţie a spiritului asupra corpului şi postul este unul din mijloacele cele mai eficace pentru aceasta; slăbirea constrângerilor impuse de partea naturală a fiinţei umane crează în schimb condiţiile cele mai favorabile pentru evocarea forţelor invizibile, forţelor din văzduhuri, evocare ce se realizează prin intermediul rugăciunii şi a ritului. Şi aceste forţe – adaugă Codreanu – indiferent de ceea ce gândesc spiritele pozitiviste au în orice încercare şi în orice luptă o parte cel puţin la fel de decisivă ca şi forţele vizibile, materiale si pur umane.
În interiorul mişcării legionare a lui Codreanu există un fel de miliţie de asalt care cuprinde circa 10.000 de oameni şi care se numeşte Moţa-Marin, acestea fiind numele celor doi capi legionari români căzuţi în lupta antibolşevică din Spania. Pentru membrii acestui corp se aplică celibatul – o altă trăsătură comună cu anticele ordine cavalereşti. Explicaţia pe care Codreanu a dorit să ne-o dea, este, în primul rând, că cine este pregătit sa înfrunte în orice moment moartea este bine să nu aibă legături de familie; în al doilea rând, el a distins pe cei a căror vocaţie trebuie să fie victoria şi gloria, de cei care aparţin efectiv lumii şi au ca ţel prosperitatea, bunăstarea şi plăcerea. De aceea – altă trăsătură caracteristică–, şefii legionarismului românesc fac şi jurământul de sărăcie, aceştia nefrecventând nici reuniuni, nici teatre, nici dansuri, nici cinematografe”.(Corriere Padano, 14 aprilie 1938, în La tragedia della Guardia di Ferro, pp. 23-24)
Pentru a demola un alt mit referitor la LAM doresc să închei cu un pasaj referitor la viziunea legionară despre societate şi puterea în stat:
“Niciodată Mişcarea Legionară, pentru a birui, nu va recurge la ideea de complot sau de lovitură de stat. Consider aceasta ca o prostie. Mişcarea Legionară nu poate birui decât odată cu desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii Române. Când acest proces va cuprinde pe majoritatea Românilor şi se va desăvârşi, biruinţa va veni automat, fără comploturi şi fără lovituri de stat”. (C.Z. Codreanu – Circulara nr. 58, 26 februarie 1937) De Remus Tanasa – Foaie Nationala

duminică, 29 aprilie 2012

Adio libertate ????


Adio libertate? CISPA, ACTA Made in USA

autor: FrontPress 29.04.2012
Proiectul Legii de Colaborare si Protectie in domeniul Cyber-Securitatii (CISPA) a trecut de Camera Reprezentantilor din Statele Unite. Opozantii proiectului considera ca aceasta lege va impune cenzura Internetul. CISPA a primit 248 de voturi pro si 168 de voturi contra, informeaza Wired.
Printre cei care sustin aceasta lege se numara si mari companii IT, precum Microsoft, Facebook, AT&T, Verizon si Oracle.
Actul normativ le va permite furnizorilor de Internet sa ofere informatii legate de abonatii lor celor de la Departamentul de Securitate Interna si Agentia Nationala de Securitate, in cazul in care sunt identificate amenintari in securitatea spatiului cibernetic.
Acestia nu vor mai ascunde identitatea clientilor, atunci cand sunt identificate unele amenintari, care includ virusi sau site-uri de phishing, si nu vor mai avea nevoie de hotarari judecatoresti pentru a oferi acest date autoritatilor americane. De asemenea, furnizorii de servicii de internet vor putea face in mod liber intre ei schimb de informatii.
Criticii acestui proiect sustin ca legislatia americana actuala este atat de vaga, incat aproape orice activitate pe internet ar putea fi monitorizata sau cenzurata in numele cyber-securitatii.
Daca legea va trece si de Senat, Casa Alba va decide daca o va aproba sau o va respinge.
Un alt proiect controversat este si Acordul comercial de combatere a contrafacerii (Anti-Counterfeiting Trade Agreement, ACTA), a carui ratificare a fost suspendata, in februarie, de catre Uniunea Europeana, fiind trimis Curtii Europene de Justitie.
Negociat intre Uniunea Europeana, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelanda, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic si Elvetia, ACTA urmareste sa combata contrafacerea in sens larg, de la medicamente la filme sau produse muzicale descarcate ilegal de pe Internet.
Inca de la anuntul din ianuarie privind semnarea sa, ACTA a starnit critici dure si chiar proteste in strada. De Constantin Pescaru – Ziare.com
 

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Mituri


Mituri din lumea nordica

autor: FrontPress 28.04.2012
Religia omului scandinav avea câteva particularitãți importante. Acesta nu cunoştea sensul unei legãturi între lumea realã şi universul spiritual, aşa cum reiese ea şi etimologic (religere= a lega), nici nu concepea un ideal spre care sã tindã sufletul, nu avea noțiunea de absolut, neant. Ceea ce ştia el este cã destinul este condus de o fortã supremã, perceputã colectiv, care trebuie înduplecatã prin ofrande. Abstracțiunile, metafizica nu erau punctul forte al germanicului. Religia omului nordic se reducea în mare mãsurã la cult.
Ca surse majore în aceastã privința îi avem pe Saxo Grammaticus cu Gesta Danorum şi pe Snorri Sturluson cu Edda în prozã, dar sã nu uitãm cã ei practicã de multe ori interpretarea faptelor prezentate. În rest, este greu de separat autenticul de ceea ce este inventat, plus cã nici nu se poate identifica total credința nordicului cu cea a germanicului continental. Orice generalizare este problematicã, mai ales cã majoritatea documentelor parvin din mediul islandez, unde suferã şi de impregnarea cu elemente celtice sau creştine.
Scandinavii suferã indo-europenizarea completã în 3000 a.Hr., intrã în epoca bronzului pe la 1800 a.Hr., cea a gravurilor rupestre, iar epoca fierului (400 a.Hr.-800) este influențatã pe rând de celți, romani şi germanicii continentali. Epoca vikingilor dureazã cam între 800 şi 1100. Nordicii, fiind o populație relativ instabilã, au putut asimila influențe din alte medii culturale. Celții le-au dat arta narativã, romanii spiritul legilor, iar germanicii de pe continent tradiția cãlãtoriilor. În plus, fiind comercianți, au preluat influențe de la clienții cu care aveau contact.
Nordicul, apropiat de fel de naturã, se concentreazã pe o axã de tip natural. El trãieşte o conexiune foarte profundã cu forțele care guverneazã lumea. Cu frigul aspru, cu pãdurile bogate, cu apele tulburi, cu lumina binefãcãtoare. Soarele (Sol) este o entitate prietenoasã, rareori prezentã în forma mai crudã. Un obiect interesant în acest sens este carul din Trundholm (Danemarca), ce reprezintã un cal de bronz aurit care ce trage un car cu roata solarã. Divinitatea arhaicã cu numele de Sol este pomenitã şi de Snorri.
Apa are şi ea un rol fundamental. Cultul izvoarelor, cascadelor, lacurilor are o importanțã atestatã şi de izvoare negermanice. Obiceiul de a arunca victimele umane în puțuri sacrificiale sau mlaştini (blotkelda) are o istorie îndelungatã. Mosefolk, oamenii turbãriilor (în special in Jylland, Danemarca), sunt dovezi ale unor mesaje adresate divinitãților. Existã şi toponime care indicã cultul mlastinii. De altfel, religia nordicã avea şi un zeu, pe Aegir, echivalentul lui Okeanos.
Pãmântul justificã cultul munților, stâncilor sau roadelor solului. Credința în pãmântul-mamã se exprimã prin existența a landvoettir, divinitãți tutelare ale locului ce trebuiau îmbunate. Dragonul de pe prova vasului viking avea scopul de a alunga aceste entitãți de pe pãmântul pe care acosta. În schimb, figura era înlãturatã când corabia ajungea pe pãmânt prietenos. Nordicii au cunoscut o divinitate femininã, pe Jörd/Erde?Earth, dar entitatea care exprimã cel mai bine legãtura cu pãmântul este marele frasin Yggdrassil, arborele lumii.
Aerul este personificat de cãtre figuri înaripate, Loptr şi Völundr (Icar), precum şi de walkirii. Aceastã grilã de lecturã a mitologiei nordice poate fi extinsã.
La începuturile istoriei par sã fi dominat uriaşii – marile personificãri ale naturii: Aegir, Snior (zãpada), Logi (flacãra), Helgi (sacrul), forțele brute din care vor descinde zeii. Ei sunt cei care dețin cunoaşterea primordialã, iar Odin nu va ezita sã-i cearã sfatul lui Vafthrudnir pentru accesul la marile taine. Ymir este fondatorul lumii, pentru cã tot ce existã a fost creat din pãrțile trupului sãu. Uriaşii sunt şi creatorii neamurilor, regale, divine şi omeneşti. În strânsã legãturã cu ei sunt piticii, un posibil simbol al morților. Dvergr (nor.) mai înseamnã şi contorsionat, aluzie deci la poziția fetalã. Nu se ştie sigur dacã originile religiei nordice sunt de gãsit la uriaşi sau la morți, marii strãmoşi divinizați în timp. Piticii, lucrând sub pãmânt, dețin cunoaşterea secretã. În Alvissmal Thor cere sfatul unui pitic pentru a compune poezie scaldicã. Ar mai fi de precizat alfii, creature primitive, care ar fi stãpânit facultãțile mentale. In poemele eddice apar egali cu asenii şi vanii.
În epoca bronzului lucrurile se mai limpezesc datoritã reprezentãrilor rupestre. Este atestatã cosmogonia solarã – calul heliofor, securea de rãzboi (stridyxa) şi securea naviformã (batyxa). Dar apar şi simboluri telurice – şerpi, dragoni, omuleți, consacrați unui rit falic. Sunt şi numeroase reprezintãri ale nunții sacre, hieros gamos,amintiri ale cultului zeiței-Mamã. Epoca fierului marcheazã o fixare sociologicã – centrare pe familie, politicã – împãrțirea teritoriilor, lingvisticã – se naşte urnordisk, cea mai veche formã a limbilor scandinave, culturalã – mãrci speicifice nordului. Apare ideea de zei (gud, regin, bond – zei ai legãturilor). Apar triadele: Odin, Thor, Freyr, cei care creeazã bãrbatul şi femeia; precum şi Odin, Vili şi Ve, zeii-uriaşi fundamentali.
Tot acum apare ideea destinului atotputernic, care va rãmâne adânc înrãdãcinatã în mentalul omului Nordic. De altfel, şi Tacitus observa cã “auspiciile şi sorții nu au observatori mai atenți”. variantele natural sesizate mai devreme se pot remarca şi aici: ca element al aerului, Völundr inspirã walkiriile, Sol pe Tyr (tiuaz), imaginea zeului primordial, apa stã la originea vanilor, în special a lui Njördr (Nerthus la Tacitus, crae presupunea un cult marcat de cufundarea într-un lac). Puțurile pentru ofrande sunt atestate în toatã aria expansiunii germanice. Din pãmânt descind Frigg, soția-mamã, Idunna, cea cu merele tineretii, şi Matres, de influențã celticã.
O altã temã importantã este cea a regelui sacru. Konungr, termen înrudit cu kyn (familie) trebuie sã aparținã anumitor familii, este ales de anumiți demnitari, în primul rând serveşte drept preot sacrificator în cadrul ceremoniilor publice şi trebuie sã-şi încredinteze supuşii de ai cu rod şi pace (funcția de fecunditate). Intervențiile şi harul sãu au puterea de a ocroti viața.
În epoca vikingilor beneficiem de primele surse sigure de informații şi de conturarea definitivã a imaginii omului nordic despre lume. Islandezii sunt cei care au adus cele mai mari contribuții, prezentând şi versiuni de mituri ce pot suporta comparația cu altel mai cunoscute şi integrand influentele din afarã. De aceea avem un numãr mare de zeitãți, prezenți în rune, antroponime, toponime, texte scaldice. Trifuncționalismul lui Dumezil (care presupunea cã zeitãțile pot avea trei funcții – magico-juridicã, marțialã şi vegetativã) se dovedeşte în mare mãsurã inaplicabil pentru cã funcțiile se tot combinã– doar Freyr îşi asumã oarecum o funcție, restul au derapãri funcționale sau nu se încadreazã deloc.
Dacã ar fi sã realizãm un portret al omului nordic, s-ar distinge ca trãsãturã aparte a mentalitãții germanice dragostea pentru ordine, lege, cod, organizare. Şi lumea miticã o reflectã pe cea umanã. Iubeau ordinea în mai multe variante: ordine prin lege, cea prin dreapta mãsurã a lucrurilor, cea prin organizarea lumii prin ştiințã şi cea prin fecunditate-fertilitate.
Elaborare pe cele 4 elemente:
Varianta solarã: Tyr este cel care echilbreazã pt cã îşi sacrificã mâna dreaptã pentru a-l ucide pe Fenrir (Tyr este zeu al pactului), astfel garanteazã ordinea lumii, onoarea, valoarea umanã. Şi Sigurd simbolizeazã dreptatea, la fel Baldr, zeul erou de o justețe atât de strãlucitoare încât nu poate fi privit. Şi Thor este un alt aspect al ordinii, este ordinea instauratã dupã violarea sa, este zeul care eliminã forțele ostile cu ciocanul Mjölnir (“zdrobitorul”, zãlog al fertilitãții), mai natural decât Tyr cãci îşi petrece timpul cu fapte concrete precum uciderea de uriaşi. Dar nu reprezintã doar o brutã, ci şi un cãutãtor de mari taine ale poeziei scaldice. Pentru vechii germani pare caracteristic principiul dihotomic: ordine + dezordine (ultima categorie fiind întruchipatã de Surtr, zeu-gigant ce va declanşa apocalipsa şi Hodr, anti-zeul, voința distructivã). Sunt uriaşii din etapa anterioarã.
Varianta aerianã: simbol al existenței spirituale. Suflul creeazã sau distruge, de aceea dominã aici o figurã enigmaticã, Loki/ Loptr/ Logi. Loki dubleazã marile divinitãți: anti-Tyr pt cã tempereazã rigorile legii; anti-Odin pt cã se ridicã deasupra dogmei. Este zeul care împiedicã lumea sã se roteascã, pentru cã nu crede în perfecțiunea sa, este farsorul, şarlatanul, sabotorul obiectelor şi ființelor sacre atunci când de exemplu îl pãcãleşte pe zeul orb sã-l ucidã pe Baldr. În acelaşi timp este şi Satana Trismegist, vinovat de terminarea destinului forțelor supreme, o creaturã complexã, capabilã sã se prefacã în orice, în iapã de exemplu pentru a-i da naştere lui Sleipnir, calul lui Odin. Völundr este şi el un personaj ambiguu, transcende regnurile cãci zboarã, este arhaic pentru cã are multe corespondente în domeniul indo-european.
Varianta lichidã: Odin este reprezentantul lui Odr/ Wut/ furor, acea stare care îl poate cuprinde pe om în împrejurãri conflictuale, sexuale, poetice sau magice care îl îndeamna sã sãvârşeascã fapte incredibile. Este furiosul invincibil (berserk), amantul nestatornic, scaldul de neîntrecut, vrãjitorul suprem. Nu este cu nimic umbrit de urâțenia sau de bãtrânețea sa. Inițial zeul morților se pare, maestrul necromant, el îi strânge în Valhöl/ Walhalla pe einherjar, rãzboinicii care se luptã, mor şi reînvie. Cunoaşterea esotericã provine din comunicarea cu morții şi din arta scaldicã, artã considerate ştiințã absolutã. Este zeul cunoaşterii supreme, frodr, termn care include savantul, pedagogul, fecundul. Lasã ochiul ca zãlog lui Mimir. Are doi corbi, Munnin (memoria) şi Hunnin (gândul). Este marele zeu şaman, care intrã în extaz. Simuleazã spânzurarea pt a-şi exersa ritualul, de aceea mai ne este prezentat şi ca zeul spânzuraților. Precum şamanul care-şi leagã bastonul de stâlpul colibei, Odin (Yggr-temutul) îşi leagã bidiviul de trunchiul arborelui, pe care-l cresteazã cu 9 tãieturi (cele 9 lumi). Se poate preface în animal. Este doar zeul victoriei, Sigtyr. Este crud, viclean, misogin, dar inteligent. Zeul supreme, asenul atotputernic, alfödr (pãrintele a toate), încarnarea ştiintei.
Varianta teluricã: onorarea puterii fertilitãții. De menționat este personajul bisexuat Fjorgyn(n), mama lui Thor şi amantul lui Frigg, cel care potențeazã viața. Vanii sunt prin excelențã zeii telurici şi agrari: Njordr (Nerthus), Freyr şi Freyja, dar şi soția lui Njördr, Skadi, de unde provine probabil şi termenul de Scandinavia. Sunt forțe mobile, acordã întâietate valorilor de acțiune.
În ceea ce priveşte cosmogonia, dispunem în acest sens de cel mai remarcabil text al Eddei, şi anume Volüspa, profețiile vizionarei, care relateazã începuturile lumii. Acestea sunt illustrate de genunea primordialã– Ginnungagap. La nord este tãrâmul negurilor – Niflheim, iar la sud țara focului – Muspellsheim. Din contopirea lor se naşte uriaşul hermafrodit, Ymir, hrãnit de vaca Audhumbla şi zãmisleşte pe uriaşii de promoroacã. Fiii lui Bur, Odin, Vili şi Ve îl ucid, apoi creeazã şi primii oameni din doi buşteni (Askr şi Embla). Zeii îşi asuma apoi organizarea lumii: Asgard – tãrâmul zeilor, Midgard – cel al oamenilor, Utgard – tãrâmul exterior unde se aflã şarpele primordial care îşi muşcã coada. Când dinții sãi o vor elibera, atunci va fi sfârşitul (Ragnarök). Midgardsomr are rolul orizontal al lui Yggdrassil. Dar arborele este simetric, ține 3 lumi aeriene şi 3 orizontale şi 3 subterane, de unde avem o imagine sfericã.
Suntem în afara granițelor istorice pânã acum, în epoca de aur. Vin apoi divinitãțile destinului, Nornele, Urd, Verdandi şi Skuld, care se instaleazã la poalele arborelui lumii. Are loc un eveniment capital care va pune capãt timpului mitic: sperjurul de care se fac vinovați zeii din cauza lãcomiei unei femei (gullveig) care reprezintã cupiditatea. Confruntarea dintre aseni şi vani este prima bãtãlie din lume, cea prin care destinul îşi face loc în istorie. Îndreptarea spre Ragnarök înseamnã nevoia de purificare universalã, în virtutea simetriei. Oamenii renasc datoritã unui cuplu: Lif (viața) şi Lifthrasir (dornic de viațã), care au supraviețuit la adãpostul lui Yggdrassil.
Yggdrassil, axis mundi, are un rol cosmic fundamental. Este posibilã o identitate cu Heimdall, misteriosul zeu care semnificã stâlpul lumii. Copacul este fãrã îndoialã ideograma miticã a lumii germanice. Arborele vieții. Suma ideilor germanicului despre lume. Izvorul destinului şi cunoaşterii, izvoare ce curg la bazele trunchiului. La baza sa este şi izvorul memoriei, Mimir, care îi furnizeazã cunoaşterea lui Odin. Are mai multe nume: laeradr (protectorul), Mimameidr (stâlpul lui Mimir), Mjotvidr (arborele care judecã). Este forța vitalã. Nu cunoaşte absurdul sau neantul, ci simbolizeazã la modul absolut viața naturalã. De Irina-Maria Manea – Historia
Referințe: Regis Boyer, “Islanda Medievalã”, Bucureşti, 2002;
Rudolf Simek, “Götter und Kulte der Germanen”, München, 2004.
 

vineri, 27 aprilie 2012

Ce urmeaza ????



Ce se va intampla cu noi acum dupa votul din Parlamentul Romaniei?
Va ceda PRESEDENTIA SI VA RECUNOASTE CA  NU A FACUT CE TREBUIA CI, CEEACE NU TREBUIA?
Se va recunoaste ca s-a gresit si in mod  cinstit sa  lase opozitia sa faca guvernul pana la alegeri chiar anticipate? Dar cand ? Vine vacanta de vara si apoi  in toamna campania electorala.
Se va termina acum chiar de "ieri", bataia de joc  asupra romanilor?
Se vor anula toate aceste hotarari blestemate, care ne-a dus in cea mai neagra saracie poate in cea mai neagra perioada  a Romaniei moderne. Dar parca nu este asa, caci in 1940 a fost cred cea mai neagra perioada.  Insa trare imi e teama ca  cel care  trebuie sa cedeze nu  va avea o fereastra  printre aburii alcoolului si el  nu se va declara invins.
Pana atunci noi suntem cei invinsi si asa cum a promis "ne-a ciuruit".
Acum nu astept deocamdata mai mult decat o reparare urgenta a nedreptratilor facute de guvernele criminale ale PDL. Tara insa in totalitatea ei impreuna cu neamul romanesc, se va redresa mai greu. Dar ce putem face? Doar ca la vot deocamdata, sa nu votam pe cei care ne urasc. Nu trebuie neaparat ca conducatorii sa ne iubeasca daca nu pot, dar macar sa fie impartiali sa  tina cu dreptatea si sa respecte legea si Constitutia.
Acum nu ne ramane decat sa avem rabdare si sa asteptam. Mult a fost putin a ramas. Chiar pana la alegerile din noiembrie.  Numai bine.

joi, 26 aprilie 2012

Intimidare


Noi actiuni de intimidare impotriva nationalistilor germani

autor: FrontPress 26.04.2012
Trei naţionalişti germani, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, au fost reţinuţi miercuri dimineaţa şi alţi 15 anchetaţi după o amplă acţiune a autorităţilor la care au participat 100 de poliţişti. Toată această mobilizare de forţe a fost îndreptată împotriva unor formaţiuni politice regionale, transmite NBC News.
Raidurile poliţieneşti au avut loc la 20 de adrese din oraşele nordice Radevormwald, Dusseldorf, Wuppertal şi Essen şi au fost îndreptate în special contra activiştilor organizaţiei de tineret “Freundeskreis Rade”, parte a reţelei naţionale a nucleelor Naţionaliştilor Autonomi. Deasemenea a fost percheziţionat şi sediul partidului regional “Pro NRW” din Radevormwald, unul dintre suspecţii interogaţi fiind consilier local din partea acestei formaţiuni.
Poliţiştii au anunţat că cei trei tineri reţinuţi s-ar face vinovaţi de “acţiuni ilegale serioase” iar din casele lor au fost confiscate mai multe obiecte “neo-naziste” şi câteva arme. Sursa: FrontPress.ro

miercuri, 25 aprilie 2012

Este furtuna in sufletele noastre



Suntem anuntat ca este furtuna in Bucuresti(eu stau la Ploiesti ), sa ne ferim de a iesi din casa, de a pleca de la serviciu.
Dar despre furtuna din sufletele noastre ce se spune?  Nimic.
Vad ca azi primul betiv al tarii s-a intalnit cu o mare somitate  a U.E.(nu conteaza numele tot o jigodie si un dusman al romanilor este).
Si ce au discutat in afara de faptul ca vor sa distruga Romania si sa o stearga de pe harta Europei? Doar de aceea ne fura cu ajutorul tradatorilor de neam  care ne conduc.
Au discutat sa lupte in Europa si in Romania impotriva Partidelor  Nationaliste de Dreapta.
De ce fac ei asta? Pentru ca dusmanii  nemerniciilor lor criminale, sunt nationalistii. Ei sunt adevarati patrioti si se opun cu toata fiinta lor  ingroparii popoarelor lor cu  cultura, cu traditia cu  inteligenta si  toata istoria lor milenara.
Vor sa ramana  niste neamuri  care sa nu isi cunoasca obarsia, sa nu stie de unde vin, ci doar cine le sunt actualii stapani. Sa  fie o turma de oi proaste, care fac ce spune ciobanul si care  se arunca in prapastie  atunci cand sunt manate in buza rapii, atunci cand nu mai este nevoie de ele.
Trebuie acum  in  al 13-lea ceas sa privim cu toata seriozitatea la ce ni se pregateste. 
Sa nu fim  entuziasmati de bahaitul primului betiv al tarii si nici de vizitele  pompoase  ale  nemernicilor lumii.
Toti au interesele lor si le satisfac cu ajutorul Mafiei din Romania care isi primeste tainul si nu au nici un interes sa  actioneze in favoarea noastra.
Acesta  asazisa temporizare a partidelor nationaliste are un singur substrat ! Nu vor sa aiba nici o opozitie in  nici o tara, cat de mica dar bogata fata de gandurile lor criminale, cu care vor sa stapaneasca lumea.
 Acele organizatii oculte  au ajuns acolo unde au vrut de sute de ani. Sa stapaneasca toata gloata asta pamanteana. Sa faca ei jocurile si regulile. Sa puna in aplicare planul dupa care  vor sa se faca un guvern mondial. Pentru a ajunge acolo vor sa zdrobeasca  toate pornirile nationaliste de  identificare a neamurilor lumii, cu toata frumusetea diversificarii in toate modurile, traditii, cultura, etc.
Suntem in AL 13 CEAS. DAR MA GANDESC CA SE PREVESRTESTE CA, AICI IN TINUTUL NOSTRU VA FI RAIUL PE PAMANT. PENTRU ASTA TREBUIE SA FIM UNITI SI SA LUPTAM. NU SA FIM FATALISTI SI SA SPUNEM, CA "ASA NE ESTE SOARTA, DACA ASA VREA DUMNEZEU". CURAJ ! TOTUL DEPINDE DE NOI. AICI SA FIE GRADINA   E D E N U L U I.

luni, 23 aprilie 2012

Lenin (1870-1924)


LENIN ramane printre cei mai tradusi autori din lume

autor: FrontPress 23.04.2012
Rusa continuă să fie una dintre cele mai traduse limbi din lume datorită în principal “părintelui” revoluţiei bolşevice din 1917, Vladimir Lenin.
Conform  Index Translatonium, o bază de date electronică a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) care conţine nu mai puţin de 500.000 de autori din 148 de ţări, liderul sovietic este în primii cinci scriitori traduşi din lume, alături de William Shakespeare, Agatha Christie şi Stephen King.
Baza de date, care este actualizată regulat încă din 1979, mai include pe locuri fruntaşe autori renumiţi de Sciene Fiction. Deasemenea fostul suveran pontif Papa Ioan Paul al II-lea se află pe locul 22. Sursa: FrontPress.ro
 

duminică, 22 aprilie 2012

Nationalismul in Franta


Nationalismul electoral in Vest si in Est. Cum se manifesta in Franta si in restul Europei

autor: FrontPress 22.04.2012
Campania electorala din Franta a fost dominata de mesaje protectioniste, de la dreapta la stranga politicienilor aflati in cursa electorala. Multe dintre ele au deviat in nationalism de la intregrarea strainilor, la apararea pietei muncii, a granitelor pana la distantarea de regulile europene. In toate statele bogate din Vest, nationalismul castiga teren, iar extremismul devine tot mai vocal si socant: in Franta, in Olanda, in Belgia, in Finlanda, mai nou si in Elvetia. In Europa centrala si de Est, Ungaria a ajuns izolata politic cu discursul de extrema dreapta si orice ajutor financiar de care are disperata nevoie ii este refuzat.
Experti in politica est europeana avertizeaza ca un discurs nationalist maghiar poate fi contagios si periculos in regiune unde democratiile fragile pot aluneca usor in astfel detendinte in lipsa unor programe reale.
1. Franta va iesi din Schengen daca nu e aparata de imigrantii clandestini. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a cerut in martie revizuirea acordurilor Schengen si a amenintat cu “suspendarea participarii” Frantei daca o “guvernare politica” nu este pusa in practica “in douasprezece luni”, potrivit AFP. Dupa modelul sanctiunilor economice pentru indisciplina bugetara in zona euro, Sarkozy a spus electoratului ca vrea ca UE sa poata sanctiona, suspenda sau exclude orice stat din zona Schengen care nu-si mai indeplineste obligatiile. A dat si un termen. “Daca voi constata ca in urmatoarele douasprezece luni care urmeaza nu exista niciun progres serios in aceasta directie, atunci Franta isi va suspenda participarea la acordurile Schengen pana cand negocierile vor avansa”, a avertizat el.
2. Nu mai avem bani de protectie sociala daca primim straini. “Nu trebuie sa lasam gestionarea fluxurilor migratorii doar in mainile tehnocratilor si ale tribunalelor”, a adaugat presedintele-candidat. De ce ii e teama Frantei de straini? Motivul oficial – electoral: in actuala situatie economica din Europa, Franta nu va mai putea raspunde cererilor de integrare si nu va mai putea finanta protectia sociala. Cu trei zile inainte de primul tur al alegerilor din Franta, o scrisoare a ministrului de interne de la Paris, Claude Gueant, pe care isi pune semnatura si omologul sau de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, ajunge la Bruxelles, la Presedintia daneza a UE, responsabila de agenda ConsiliilorEuropene. Scrisoarea are un ton mai linistit si are conditii mai concrete decit amenintarile electorale ale presedintelui candidat. Semnatarii cer ca reforma Schengen, in dezbatere la Bruxelles, sa stabileasca dreptul statelor membre de a decide unilateral reintroducerea controalelor la granitele interne pentru 30 de zile. Executivul UE vrea sad ea acest drept doar pentru o perioada limitata de 5 zile si, daca vor ca aceasta sa fie extinsa, sa vina cu argumentele in fata celorlati membri Schengen. Acestia din urma vor decide, prin vot, ce poate faca tara care vrea sa inchida granitele.
3. Romii, tema socialistilor in cursa pentru Elysee. Principalul contracandidat al lui Sarkozy, socialistul Francois Hollande, a dat vina pe actualul presedinte pentru situatia romilor din franta dupa ce in februarie propunea tabere special pentru aceasta minoritate etnica pentru a preveni raspundirea acestei “categorii a populatiei de a se instala oriunde”
4. Muncitorii din Est: cu cota sau deloc. Tot Francois Hollande a introdus si retorica legata de piata muncii, lipsa joburilor fiind una dintre
preocuparile francezilor, potrivit sondajelor de opinie. Potrivit candidatului socialist, numarul de muncitori imigranti trebuie stabilit prin dezbateri in Parlament. Candidatul extremei drepte, Marine Le Pen a fost si mai explicita in fata “pericolului” ca francezii sa-si piarda locurile de munca odata cu venirea stainilor. “Vor liberaliza in totalitate piata muncii in Uniunea Europeana, permitandu-le romanilor si bulgarilor sa intre in concurenta cu muncitorii francezi”, a spus
Marine Le Pen in Campania electorala.
5. Relatiile comerciale cu altii: sa nu deschidem piata mai mult decit trebuie. Alaine Juppe, ministrul de externe francez, a mutat retorica si in zona relatiilor comerciale: “este la fel de inacceptabil ca UE sa isi deschida pietele in fata unor tari care, in schimb, nu permit accesul liber al companiilor europene, mai ales in privinta contractelor publice pe care UE le-a pus la dispozitie in mod deschis”. Una din cele mai importante critici legate de perspectivele de relansare ale economiilor europene, potrivit ultimului raport OECD, a fost legata exact de lipsa unei piete unice reale care franeaza negocierile UE cu zone care cresc si care ar putea fi noi oportunitati de afaceri pentru companiile si guvernele UE. Juppe a vorbit si despre o a treia masura a “Europei protectoare”: infiintarea de catre UE a unor forte autonome de aparare.
OLANDA – prigoana muncitorilor din Est si refuzarea dreptului la libera circulatie. Olanda este una din tarile care, unde extremistii nu doar ca au ajuns la cel mai inalt nivel al politicii dar reusesc sa joace cartea guvernarii intr-o minoritate esentiala pentru actualul Guvern de la Haga. Este si motivul pentru care un discurs precum cel al lui Geert Wilders, liderului Partidului Libertatii, calificat “de dreapta, de extrema dreapta si uneori xenofob”, nu poate fi sanctionat nici macar de premierul Mark Rutte.
Dupa ce au amenintat ca vor numara imigrantii din Europa de Est pentru ca din cauza lor ar fi crescut criminalitatea in Tarile de jos, politicieni de la Haga au fost nemultumiti ca, de anul trecut, au fost nevoiti sa accepte deschiderea pietei muncii pentru cetatenii statelor care au aderat la UE in 2004. Cand sa vina momentul acceptarii romanilor si bulgarilor mai devreme decat perioada completa de tranzitie (sfarsitul lui 2013), olandezii s-au opus categoric. Blocajul aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen este o alta dovada, in timp ce demonstratia suprema a venit in urma cu doua luni, cand liderul de extrempa dreapta Geert Wilders a lansat site-ul de reclamatii unde i-a chemat pe olandezi sa se planga daca si-au pierdut joburile din cauza muncitorilor care au venit din Est. Criticat de toate diplomatiile Est europene si pus la zid de Bruxelles, premierul Mark Rutte, captive guvernului care se bazeaza pe sprijinul extremistilor, a tacut. Toate statisticile oficiale ale UE arata ca impactul deschiderii pietei muncii din Vest catre noile state membre, in privinta munictorilor autohtoni, a fost nesemnificativ.
BELGIA – ” numaratoarea ilegalilor” si frauda sociala. Belgia nu deschide piata muncii pentru ultimii intrati in UE, in 2007, adica romanii si bulgarii, dupa ce i-a incadrat la frauda sociala. In realitate, este extrem de complicat pentru un cetatean din Europa de Est, cu restrictii pe piata muncii, sa obtina statutul de angajat, si, dupa un an si jumatate de contributii la sistemul social sa beneficieze de legile protectiei sociale, printre cele mai avantajoase din UE: somaj nelimitat, cursuri gratuite, ajutor pentru familie si copii. Astfel, apararea construita pe tema “fraudei sociale” nu se justifica nici macar in zona fracofona a Belgiei unde numarul de cetateni care iau somaj de 1.000 de euro pe luna de multi ani este alarmant.
In Flandra, partea de nord vest a Belgiei, supararile legate de straini au ajuns la cote ingrijoratoare. Partidul de extrema dreapta flamand, inspirat de extremistii de dreapta olandezi, a lansat luna aceasta un site web in care cer “razii periodice ale politiei in raioanele cunoscute pentru numarul mare de imigranti”, “inchiderea acestora in centre inchise”, “sanctiuni pentru cei care dau de lucru sau inchiriaza case la cei care nu locuiesc legal in Belgia”. Masurile propuse de extremistii flamanzi au fost comparate de experti anti rasism cu metodele politiei din Germania de Est.
ELVETIA a trintit usa in nas europenilor din est: Vin prea multi si nu-i putem integra. Elvetia a anuntat recent ca va reintroduce asa numitele “cote” pentru muncitorii care vin din opt state membre UE: Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia si Republica Ceha. Consiliul federal (guvernul elvetian) vrea astfel sa reduca imigratia din UE (peste un milion de persoane din 7,9 milioane de locuitori) si apreciaza ca cei 38.000 de noi veniti in fiecare an pun deja probleme de integrare.
Potrivit presei elvetiene, actionand clauza de salvgardare din acordul privind libera circulatie cu UE, Consiliul federal, a vrut sa dea un semnal politic clar unei opinii tot mai nelinistite a cresterii imigratiei europene in Elvetia. Guvernul de la Berna stia ca acest gest va enerva Bruxellesul de unde reactiile, la cel mai inalt nivel au aparut imediat: Lady Cartherine Ashton, seful Serviciului European de Externe si vicepresedinte al Comisiei Europene a calificat “regretabila” si “nesjutificata” decizia Elvetiei.
FINLANDA: strainii sa poarte banderole si/sau sa le fie puse microcipuri. Reprezentanti ai partidului nationalist “Adevaratii finlandezi” au lansat de curand idea introducerii unor insemne special, de culori diferite, in functie de nationalitate, pe care toti strainii din aceasta tara sa le poarte. “In acest fel va fi mai usoara munca politistilor care nu vor mai trebui sa ceara documentele de identitate”, scria portalul nationalist Uusi Suomi. Astfel de “identificari” au existat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand nazistii obligau diferite categorii ale populatiei care nu erau “de rasa pura” sa poarte astfel de “elemente” de recunoastere pe brat.
UNGARIA: Nu suntem colonie a Occidentului. Avem dreptul la Ungaria Libera. Ungaria, vazuta de presa internationala ca o lectie tragica a tranzitiei in regiune, cu toate derapajele din ultima perioada poate determina tendinte similare in regiune, avertizeaza analistii pe Europa Centrala si de Est.
Nu doar alunecarea spre dreapta a Ungariei, sub sanctiunea actiunilor UE de aparare in justitie a democratiei este problema, scria Der Spiegel, dupa votarea si protestele controversatei reforme a Constitutiei maghiare. Exista un pericol mult mai mare: nationalisti si populisti sunt castiga teren in Europa de Est.
Premierului Viktor Orban i-au trebuit doar cativa ani: au fost atacate drepturile civile si libertatile presei, a fost anulata separarea puterilor in stat si a trecut o Constitutie in spiritul fostului lider autoritar si nationalist Miklos Horthy. Ungaria este izolata politic in Uniunea Europeana si pe punctual de a intra in insolventa. Pe un astfel de fond, Bruxelles-ul ii transmite ca reforma constitutionala incalca legile UE si ameninta ca ii va refuza orice ajutor economic de care tara, puternic indatorata, are nevoie. Este o evolutie “remarcabila” pentru o tara vazuta la un moment dat ca un model de reforma ce putea fi urmat de alte state din regiune.
Orban insusi, un politician mult admirat la un moment dat pare acum un amestec dubios intre Vladimir Putin si Hugo Chavez. Dar averizeaza Der Spiegel, sa nu subestimam puterea Ungariei care reprezinta o miscare politica ce poate influenta Europa centrala si de sud. Consecintele devastatoare ale crizei financiare globale din 2008 nu au fost niciodata pe deplin depasite in Europa de Est, si mai multe tari din regiune sunt in scadere ori lupta dezordonat cu deficite bugetare mari, recesiune si somaj.
Dar daca un guvern nu mai are altceva de oferit decit nationalism? Nu vorbim asadar doar de riscul unor economii fragile. Multe societati din aceasta parte a Europei sunt, de asemenea, lipsite de stabilitate politica si sociala. Aceste regiuni au in spate doua decenii de reforme neintrerupte si politicile dure de austeritate. O parte din oameni din aceasta regiune sunt epuizati, obositi de democratie, euroscepticism iar aversiunea fata de Occident este in crestere. “In multe privinte, este un proces similar cu deziluzia din Europa de Est legata de socialism, in anii 1970 si 1980,”, spune analistul economic si publicistul Lengyel Laszlo. “Exista pericolul ca intregi clase sociale sau regiuni, cum ar fi cele din estul Poloniei, Slovacia si Ungaria, din lipsa de speranta sa cad victime extremismului”
Politologul bulgar Ivan Krastev considera politica lui Orban ca o “incercare de a rezolva criza din Ungaria prin mijloace nationaliste”, dar avertizeaza ca este periculoasa respingerea lui Orban si catalogarea sa doar ca “nebun”. “Orban si modelul sau, in general, sunt subestimate in Occident”, spune Krastev. “Chiar acum vecinii din Ungaria se uita la Budapesta, cu rezervare, dar ce se intampla atunci cand un guvern nu mai are nimic de oferit ci doar un astfel de model
nationalist? In cazul in care doar patru sau cinci tari din Europa de Est fac ce face Orban atunci UE va avea o reala problema”, spune Krastev.
Orban, contaminat de populism, a strigat la Budapesta: Avem dreptul la Ungaria libera
La numai o zi dupa ce Bruxelles-ul a avertizat Ungaria (15 februarie) ca ii taie o treime din fondurile structurale din cauza ca, potrivit calculelor, nu va ajunge la tinta de deficit impusa prin noile reguli anti-criza ale UE, Orban rosteste un discurs in fata a sute de mii de cetateni, la actiunile dedicate Zilei maghiarilor de pretutindeni: “Ungaria nu este colonie a Occidentului. Urmat de alte replici: “sa nu fim tratati ca europeni de mana a doua”, “suntem destul de multi si destul de disperati pentru a ne castiga nu numai dreptul la libertate, dar si dreptul de a avea o Ungarie libera”. “Ungaria (…) trebuie sa apere Constitutia care reprezinta viitorul”, a mai spus Orban. De Anca Ionescu – HotNews

W.C.



WC
In vremurile in care canalizarea nu era inca la moda, o englezoaica urma sa viziteze Germania . Avea o camera rezervata la o pensiune – proprietatea familiei directorului scolii din localitate. 
Englezoaica era preocupata de viitoarea sa camera, daca avea WC ( in engleza Water Closet). I-a scris o scrisoare directorului scolii, intrebandu-l daca este sau nu WC. Directorul, care nu era un bun vorbitor al limbii engleze, l-a intrebat pe preotul din localitate daca stia ce inseamna WC. In final, dupa ce acestia 2 au cantarit ce ar putea sa insemne aceste 2 litere, au concluzionat ca se referea la capela (Wayside Chapel). Deci, au conchis ei, doamna se interesa daca capela era, sau nu, aproape de pensiune. Directorul i-a transmis distinsei doamne urmatorul raspuns. 
“Stimata Doamna, 
Cu deosebita placere va anunt ca WC-ul este situat la 9 mile de pensiune, in inima unei paduri de brad deosebite. Are capacitatea a 200 de persoane si este deschisa numai duminica si joia. Deoarece pe perioada verii este aglomeratie va sugerez sa veniti devreme, cu toate ca este suficient loc de stat in picioare. Stiu ca aceasta situatie e cam neplacuta, mai ales daca aveti obiceiul sa mergeti regulat. Va spun ceva ce v-ar putea interesa: acolo s-a intalnit prima data fiica mea cu sotul ei. Va veti bucura probabil sa aflati ca multi oameni isi aduc cu ei pranzul si raman acolo dupa amiezile. Acustica este impresionanta, putand fi auzite si cele mai delicate sunete. Sotia mea a fost bolnava, asa ca nu a mai mers acolo de multa vreme. Peste cateva zile se implineste un an de cand a fost ultima data la WC, lucru care, fireste, ii provoaca multa suferinta. Voi fi incantat sa va rezerv cel mai bun loc, astfel incat sa fiti vazuta de toata lumea. Mai mult, astept cu nerabdare sa va conduc chiar eu insumi acolo. Cu stima si respect, Directorul.”

Joseph Goebbels (1897-1945)


Joseph Goebbels: “Garda de Fier este cea mai importanta miscare a secolului”

autor: FrontPress 22.04.2012
Alexandru M. Frâncu – Mărturii după 70 de ani. O spovedanie tulburătoare: Vreau să vorbesc în cele ce urmează despre Sonderführerul Werner Heydrich, pe care l-am cunoscut la Paris în 1942, în vremea când nemţii ocupau jumătate din Franţa.
Instalaseră în capitala ţării din prima zi de ocupaţie o Propagandaabteilung cu o serie de Propagandastaffel în oraşele mai importante. Cum eram secretarul general al Association des correspondants de presse étrangers à Paris şi cum eram de asemenea singurul din cei 158 de membri care vorbeam germana, şeful secţiei Paris, Dr. Wilhelm Eich, un om cult şi bine crescut, deci fără aroganţa comună neamţului de rând, a pus imediat mâna pe mine, invitându-mă ca traducător la conferinţele de presă oferite ziariştilor străini. Preşedintele nostru era contele Giacomo Antonini, de la Corriere della Sera, vicepreşedinte (până la intrarea Americii în război) Philip Wright Whitcomb, de la Boston Transscript, iar secretar general, subsemnatul.
Serviciul de interpret îl ofeream gratis. Mi-se părea neelegant să iau plată, căci toţi profitam de aceste conferinţe săptămânale, la care apăreau “Nazibonzen” (şefii nazişti), dar nu numai. Astfel mi-a fost dat să-i interpretez pe von Karajan, Ernst Jünger, Mareşalul Rundstedt şi mulţi alţi cetăţeni oneşti. Dar se crease o problemă pentru Dr. Eich, şeful propagandei. Găsea că a mea contribuţie de interpret era utilă, ba chiar foarte utilă, dar nu ştia cum să mă răsplătească. Îmi dădea pachete de ţigări “für deine Rumänen” (pentru românii tăi), sau tichete de alimentaţie (zahăr, pâine, unt, carne) pentru aceiaşi români, dar găsea că nu era suficient. De două ori a reuşit să mă ajute esenţial la eliberarea “secretarului” meu Lică Cracanera, arestat de Gestapo pentru că nu arbora steaua galbenă (a se vedea amintirile mele despre Cioran şi Lică din “Permanenţe” Nr. 9/2011). Eich a făcut un demers curajos, aproape imposibil, pe lângă şeful său, Maiorul Schmidke, un antipatic arogant, dar care totuşi, în faţa cererii noastre, contrar impulsului său natural antisemit, l-a eliberat pe Lică : “Nimm Deinen Juden und geh zum Teufel mit ihm!” (“Ia-ţi evreul şi du-te cu el la dracu’.”) Până la urmă am descoperit împreună, Eich şi cu mine, o manieră de a mă răsplăti fără a-mi angaja responsabilitatea morală: lansarea unui buletin informativ, Information Hebdomadaire, o sinteză a informaţiilor de sursă elveţiană şi americană, oferită nu numai camarazilor mei, corespondenţi străini, ci şi colegilor naţionalişti francezi, în special Robert Brasillach şi Lucien Rebatet, de la Je suis partout.
Dar să revin la Information Hebdomadaire, pe care îl redactam singur, şi pentru care -acum cu toată stima- eram bine plătit. Cine era însărcinat să mă alimenteze cu informaţiile “tabu”, pe care eu trebuia să le cenzurez şi să nu public ceea ce nu era “sănătos” era Sonderführerul Werner Heydrich. Un om fin, discret, aproape tăcut şi foarte timid: era totuşi fratele celebrului măcelar Reinhard Heydrich, asasinul a sute de nenorociţi, lichidat drept represalii la Praga de către patrioţii cehi. Într-o zi de la începutul lui 1942, acest Sonderführer, timid ca de obicei, îmi spune: “Aş vrea să luăm masa împreună”. “Nimic mai uşor: ne întâlnim la Clubul Presei, pe Champs Elysées.” “Nu, vreau la d-ta acasă!” Mi s-a părut bizară dorinţa lui, dar, evident, am acceptat. În ziua stabilită Heydrich se înfăţişează la ora 12 fix. „Am preparat un dejun cu totul special, în onoarea d-tale“. „Ich bin nicht gekommen um zu essen. Ich bin gekommen um zu weinen“ (“N-am venit ca să mănânc. Am venit ca să plâng.“) Şi a izbucnit în lacrimi. „Ştiu că n-ai să mă trădezi. Cu nemţii mei ar fi imposibil…“. Şi printre lacrimi continuă: „Suntem pierduţi! Nu pentru că putem pierde războiul pe care l-am lansat pe două fronturi. Cu geniul nostru militar am putea eventual să-l câştigăm.“ “Ich weine, weil wir unsere Seele beschmutzt und verloren haben!“ („Plâng pentru că ne-am întinat şi ne-am pierdut sufletul!“) „Războiul ar fi mai bine să-l pierdem. Ar fi mai just. E generaţia noastră care trebuie să-şi ispăşească păcatele. Voi nu ştiţi în ce aventură groaznică ne-am angajat. Poate doar bolşevicii să fie tot atât de criminali ca noi. Suntem pierduţi. Şi ce-am făcut cu evreii! Ce facem cu ei încă, în fiecare zi! Cum Dumnezeu ne-a lăsat să cădem atât de jos?”A mai plâns cât a putut. Pe urmă s-a liniştit. I-am spus că nu există nici un pericol de a se afla ce a mărturisit. “Şi chiar dacă s-ar afla şi m-ar lichida – mai bine mor!”.
Bietul Heydrich – nu ştiu ce s-a ales de el, dar s-a simţit vizibil mai bine după spovedanie. Rup acum taina acestei mărturisiri, după şaptezeci de ani. Dar datoram acestui Om, acestui neamţ care cu siguranţă nu era singurul să simtă şi să gândească aşa, îi datoram aceste amintiri cu speranţa ca ele să poată spăla, fie şi numai microscopic, sufletul german de vinovăţia istorică ce apasă asupra lui.
Nu era un păcat pentru noi, românii, de a continua alături de nazişti, în ciuda crimelor lor incomensurabile în oroare? Fapt e că în 1942 eram mult mai puţin informaţi despre ceea ce viitorul va numi holocaust, în schimb ştiam aproape totul despre atrocităţile scelerate ale bolşevicilor stalinişti. Iar ruşii ne atacau şi ne măcelăreau pe noi, românii, după cum s-a văzut şi la ocuparea Basarabiei în 1940.
Tragedia lipsei de suflet. “Cea mai importantă mişcare a secolului” – un ultim colac de salvare?
Cu imensă tristeţe încep aceste pagini în care încerc să reconstruiesc cele trei contacte cu Joseph Goebbels. Era tot la începutul anului 1942, la scurt timp după cele relatate mai sus. Credeam pe atunci că mă aflu în faţa unei mari personalităţi politice la nivel european, Ministrul Propagandei, unul din oamenii cei mai importanţi – al treilea sau al patrulea – din regimul nazist. E ceea ce percepeam în 1942, când războiul Germaniei pe două fronturi nu era încă decis. Dar ceea ce exista complet şi definitiv (o ştim astăzi) era ura a milioane de fiinţe de toate naţionalităţile contra exceselor şi cruzimii anumitor aspecte ale naţional-socialismului german. Doar puţini aliaţi – între care şi noi românii- încercau să le înţeleagă şi, ca atare, să le ierte, în măsura în care aşa ceva ar fi posibil. Probabil că numai Dumnezeu poate să o facă. Eu am fost doar martorul căruia Sonderführerul Werner Heydrich, fratele mult mai celebrului Reinhard Heydrich, a ales să mi se spovedească cu lacrimi, să-şi descarce conştiinţa de povara imensă care o apăsa. Mai departe reproduc relatarea obiectivă a celor trei contacte pe care în 1942 le-am considerat normale: întâlniri între o somitate politică şi un simplu plebeu pus de întâmplare alături de ea, pe care modestul cetăţean de rând care eram n-avea nici voie nici nevoie să le înţeleagă şi să le comenteze.
Azi, în 2012, la vârsta de 98 de ani, în pragul drumului final, îndrăznesc să înţeleg situaţia cu totul altfel: m-am întâlnit de trei ori cu un om care se îneca. Şi care avea slaba speranţă de a fi găsit într-un legionar român un ultim colac de salvare. Lucid, inteligent şi bine informat, în 1942 Goebbels nu mai avea îndoieli despre sfârşitul ce se apropia, inevitabil, neiertător, groaznic. Ca şi Heydrich, de care am amintit, avea nevoie de spovedanie. Dar n-avea cui.
Iată cum am intrat în viaţa lui -cu orbirea de atunci- şi din care am ieşit tot aşa de repede cum am intrat.
Contacte directe am avut trei în două zile de prezenţă. Anul era 1942. Locul: Berlin. Motivul: Goebbels invitase o delegaţie de 22 de membri ai Asociaţiei corespondenţilor de presă străini cu sediul la Paris. Primul contact: prezentarea de către conducătorul nostru, Dr. Wilhelm Eich, Sonderführer la Propagandastaffel Paris, a Asociaţiei noastre ministrului Goebbels. La fiecare jurnalist prezentat, Goebbels îi strângea mâna, zicând “enchanté“. Când a venit rândul meu s-a iluminat imediat şi cu un surâs larg a exclamat: “Rumäne? Das heisst Eiserne Garde!” (“Român? Asta înseamnă Garda de Fier!”), crezând că orice român de vârsta mea trebuia să fie legionar. Cu efuziune a continuat: “Die Eiserne Garde ist die wichtigste Bewegung des Jahrhunderts. Nicht nur politisch, sondern wesentlich geistlich. Die einzige Bewegung die das junge Volk total an sich gewonnen hat. Ein grosser Schritt in Richtung des neuen Menschen.” (“Garda de Fier este cea mai importantă mişcare a secolului. Nu doar din punct de vedere politic, ci mai ales spiritual. Singura mişcare care a cucerit pentru ea întregul tineret. Un mare pas în direcţia omului nou“.) Colegii mei au ascultat uimiţi explozia de entuziasm a ministrului, fără să înţeleagă un cuvânt. Şi s-a trecut la prezentarea următorului coleg, fără niciun comentariu. După o oră de amenităţi fără importanţă, invitaţi la un drink cu fursecuri pe o terasă care domina Berlinul, colegii mei, intimidaţi oarecum de importanţa ministrului, a treia personalitate în stat, s-au limitat a formula întrebări goale, fără niciun risc. Deci nici mersul războiului, nici epuraţia internă (teribila lichidare a evreilor nu ajunsese încă la cunoştinţa noastră, eu o aflasem doar din mărturisirea intimă a lui Heydrich), nici atrocităţile comise de bolşevici, de care eram informaţi, însă asupra cărora nu ni se părea cuvenit să facem vreun comentariu. Cu excepţia unui singur coleg, ziaristul norvegian Hjalmar Elms, membru al unui mic partid naţionalist. (Devenit prieten al meu, salvându-mă în 1944 când Parisul a fost liberat de către americani şi în consecinţă ocupat de furia dezlănţuită a comuniştilor, majoritatea evrei. Elms, cu ajutorul lui Lică Cracanera, m-au scos din Paris, unde eram ameninţat de moarte, şi m-au ascuns la Angers, la castelul baronului de la Paumelière).
Elms, ziarist norvegian cunoscător al limbii germane, i-a pus două întrebări lui Goebbels. Prima, de ce şi-a exprimat părerea că Garda de Fier a românilor era mişcarea cea mai importantă a secolului. Răspunsul lui Goebbels: “pentru că şi-a păstrat sufletul şi religia” (am redat textual). Apoi continuă: “Am citit undeva, mi-se pare în Das Büchlein des Nestführers (Cărticica şefului de cuib), o poziţie doctrinară definitivă a lui Codreanu “der Kapitän”: Legionarul nu cunoaşte ura. Sentimentul ce-l animă exclusiv şi integral este dragostea. Legionarul iubeşte pe toţi semenii săi, indiferent de rasă, neam, religie sau limbă”. Acesta a fost textul citat, “ipsis litteris”, de Goebbels, care avea cunoştinţă sumară de Pentru legionari şi de toată istoria Mişcării, de unde şi entuziasmul lui subit când a aflat că sunt român.
A doua întrebare a lui Elms: “Domnule Ministru, aţi putea să ne daţi o definiţie sumară a naţional-socialismului?” “Da. Nationalsozialismus ist zusammenmarschieren. Naţional-socialismul e a înainta în marş bătut contra militarismului francez, imperialismului britanic şi capitalismului sălbatic.” Am simţit aici delicateţea personală a lui Goebbels (americanul Whitcomb era prezent printre noi), înlocuind expresia “capitalism american” cu formula mai suavă de “capitalism sălbatic”. Cu excepţia acestui stereotip, Goebbels n-a mai citat, în nicio ocazie, numele vreunei naţiuni. “Dar să mergem la principal: cum văd eu, Goebbels, viitorul continentului nostru.” Şi ridicându-se, s-a angajat într-un discurs entuziast de vreo 20 de minute, în care n-a spus niciun cuvânt despre mersul războiului, despre comunism sau Stalin, insistând exclusiv, cu enorm entuziasm, asupra Europei viitoare, în care va exista loc pentru toţi, fără diferenţă de neam, limbă sau religie.
Colegii care n-au înţeles nimic au rămas din nou perplecşi. Şi conducătorul nostru, Dr. Eich, dându-şi seama că nu fusese prevăzut un asemenea moment, a intrat în panică. Venind înspre mine, m-a implorat disperat: “Franco, rette mich! Sag ein paar Worte. Fasse kurz was der Minister gesagt hat. Tu etwas!” (“Frâncu, salvează-mă! Spune câteva cuvinte. Rezumă pe scurt cele spuse de ministru. Fă ceva!”) Nu m-am lăsat rugat. Cum discursul fusese excelent, cu un bogat şir de idei strâns concatenate, în jurul antagonismului naţionalism-internaţionalism, cu schiţarea naşterii omului nou, deja realizată de un tânăr naţionalist european (se referea fără îndoială la Corneliu Zelea Codreanu, dar Goebbels îşi impusese de la început să nu citeze nume), fără niciun efort am pus toată căldura şi tot entuziasmul de care eram capabil în traducerea (de fapt, în reconstituirea) mea franţuzească.
Colegii au aplaudat frenetic. Evident, nu pe mine, ci pe Goebbels. Iar acesta, ridicându-se de pe scaun, s-a îndreptat şontâc către mine. Îmbrăţişându-mă (ceea ce nu prea e un gest nemţesc) mi-a spus: “Niemals, in langen Jahren, hat mich jemand so gut verstanden wie Sie. Sie haben mein ganzes Denken treu und vom Herzen wiedergegeben. Ich wusste nicht, dass ich so gut gesprochen habe…“ (“Niciodată, de-a lungul a mulţi ani, nu m-a înţeles cineva atât de bine ca dvs. Mi-aţi redat întreaga gândire fidel şi din toată inima. Nici n-am ştiut câ am vorbit atât de bine…“) Ultima propoziţie fiind însoţită de un zâmbet. (Aici Goebbels a exagerat. Era normal să vorbească bine. De când intrase în partid, era considerat ca fiind cel mai cult (cu un doctorat în filosofie) şi unul din cei mai străluciţi comunicatori.) M-a chemat a doua zi dimineaţa la Minister.
Privind în urmă, după şaptezeci de ani, pot aprecia mai bine cele trăite atunci. Era o vreme în care legionarii refugiaţi în Germania erau ţinuţi în carantină, pentru a fi ulterior internaţi în lagăre la ordinele lui Hitler şi Himmler, care nu au înţeles câtuşi de puţin esenţa acestei mişcări româneşti. Explozia lui Goebbels, oarecum necontrolată, venea din adâncul inimii lui: insatisfacţia faţă de lipsa de suflet şi de religie a naţional-socialismului, insatisfacţie pe care trebuia s-o păstreze ascunsă: pericol de moarte! Goebbels a fost primul intelectual serios al naţional-socialiştilor. Şi-a luat doctoratul în filosofie şi a simţit că nu-l poate accepta integral pe Hitler. A mers mai departe: în ianuarie 1926, în apartamentul Gauleiterului Rust (Hannover), Goebbels a venit cu o moţiune în care cerea ca “acest mic-burghez Adolf Hitler trebuie să fie eliminat din Partidul Naţional-Socialist”. Mai târziu (1927), meduzat de acelaşi Hitler, îl tratează (în jurnalul său intim) de “geniu irezistibil”. Când Goebbels caracteriza Mişcarea Legionară drept cea mai importantă a secolului, făcea indirect şi o critică a lipsei de suflet şi a neaderenţei la religie a nazismului, fascismului şi a altor mişcări. Curios că Goebbels m-a luat de sigur ca legionar. Pentru el, un român de etatea mea trebuia să fie legionar.
La Ministerul Propagandei, Goebbels, care nu mă cunoscuse decât cu o zi în urmă, mi-a declarat textual: „Te invit să colaborezi cu mine la administrarea Centrului de acţiune pentru viitoarea Europă Unită, nu pentru că am încredere în d-ta, Frâncu, ci în legionarul român care eşti”, oarecum ca să scuze izbucnirea necontrolată a entuziasmului său şi mai ales decizia de a face un colaborator dintr-un tânăr cunoscut de abia o zi. Simţea că puteam să-l consider neserios: că lua hotărâri fără baze concrete. “Nu, nu improvizez. Te cunosc de ani de zile. Nu pe tine, Frâncu, ci pe tine, legionarul. Numai voi, legionarii, sunteţi capabili să vă desprindeţi de bunurile trupeşti. Numai voi, legionarii, sunteţi gata să vă daţi viaţa pentru un ideal, pentru şeful care încorporează acest ideal. Nicăieri în altă parte de lume nu am întâlnit o atât de perfectă simbioză între crez şi realitate. Şi am încredere în Legiune, pentru că nicio altă mişcare nu îşi afirmă sărăcia ca ideal de viaţă şi dragostea, cum ziceţi voi, pentru moartea legionară. Sunt amplu informat despre Mişcarea Legionară şi atribui această postură adoptării creştinismului iniţial, necorupt de trecerea secolelor. Îţi spun asta ca să explic de ce te-am ales pe tine, un străin, şi nu pe vreun tânăr militant nazist. Pentru că noi, ca şi fasciştii, am pierdut contactul intim cu creştinismul. Voi nu.” Din nou, pentru a fugi de realitatea neiertătoare, de anticiparea viitorului, Goebbels, cu optimismul său exagerat, mi-a evocat o imagine solară, aş zice bucolică, a viitorului apropiat. Subliniind figura “omului nou”, despre care – confesa – nu avea o idee definită. “Împreună, reflectând mult şi citind şi mai mult, în germană, franceză, engleză şi alte limbi culte, vom ajunge la noţiunea completă şi definitivă de om nou”. De abia azi, în 2012, înţeleg strădania lui de a descoperi omul viitorului. Nu era căutarea lui definitivă. Era doar un pretext de a fi împreună, de a schimba impresii, şi eventual, până la urmă, să descoperim împreună un modus faciendi pentru un conţinut care ne era încă cu totul necunoscut. Dar mai ales pentru a expulza, a goni, imaginea progresivă de teroare a zilelor ce urmau să vină. Iată ce dorea Goebbels, sprijinindu-se pe omul trimis de Legiune, trimis poate de Dumnezeul copilăriei sale, când mai credea încă în Cel de Sus: eu, omul venind miraculos din inima Legiunii, trebuia să-l salvez, şi, mai ales, să-i salveze copiii. Mi-a căptuşit imediat propunerea şi cu o ofertă concretă: 1000 de mărci pe lună, două camere în Kaiserhof din Berlin (un hotel de prestigiu) şi – surâzând – două secretare: o blondă şi o brunetă.
Din păcate -sau mai degrabă din fericire- n-am acceptat. Eram prins la Paris de revista Propagandei, de funcţiunea mea de tălmaci oficios al conferinţelor de presă, şi de calitatea (o povară) de preşedinte al studenţilor, pentru care aduceam săptămânal bani de la Ambasada noastră pentru a alimenta cantina studenţilor (care funcţiona la Biserică). Modul cum am refuzat a fost cu totul inabil, negândit, brusc. Am făcut-o instinctiv. Trebuia poate să cer un timp pentru a medita. Puteam să imaginez o navetă Paris-Berlin din zece în zece zile, trebuia – mai ales- să găsesc un loc de refugiu pentru copiii lui, să le găsesc o nouă patrie. De exemplu să pregătesc încă din timp intrarea lor în Ţara Bascilor, fie în partea franceză, fie în cea spaniolă. Sau instalarea lor într-o familie de ţărani în Muntenia. Sau încredinţarea lor lui Cracanera, întotdeauna dispus să ajute, pentru instalarea lor printre evreii lui. Sau: adoptarea lor de către mine. Dar cu ce consecinţe şi ce riscuri? N-am făcut nimic, n-am încercat nimic, n-am imaginat nimic. Goebbels, în visul său utopic, aştepta ceva de la trimisul Legiunii. N-am fost capabil să întrevăd nicio ieşire. Dacă aş fi acceptat să “lucrez” cu el, copiii lui ar fi putut fi poate salvaţi. Dar de data asta nu cad eu în utopie?
Aceasta era misiunea ce mi-o atribuia ca omul disperat, care descoperă “forţe divine” de care să se anine. Goebbels descoperea în mine un element trimis de sus, ca să-i servească de sprijin şi să-l salveze. Aşa văd situaţia astăzi. În 1942 era vorba în realitate de o victimă care se îneca. Spre orice latură privea, găsea porţi şi ferestre închise. Pentru el, în Germania nu mai era ieşire. Doar un trimis al Legiunii – la ananghie suntem dispuşi să credem în miracole – putea întruchipa minunea venind din afară, de la Garda de Fier a îndepărtatei Românii.
Iată de ce, când cu menajamente i-am spus că din păcate nu pot accepta oferta lui, s-a schimbat la faţă, şi-a pierdut surâsul şi a spus “Schade” (păcat). Ca şi cum dintr-o dată i s-ar fi năruit castelul construit prea repede şi fără altă bază decât credinţa.
Nu a schiţat nicio tentativă de a-mi schimba decizia. A avut senzaţia că ultimul colac de salvare se pierduse definitiv. El, omul atât de inventiv, n-a reuşit să-şi imagineze nicio soluţie. L-am lăsat cu o profundă decepţie, eu însumi ieşind profund deprimat şi nefericit. Dar mă simţeam zdrobit, nu de drama lui, pe care în 1942 nu o intuiam încă, ci de greutatea enormă a misiunii atribuite, pe care o consideram peste măsurile mele. Probabil că nu se putea face nimic. Eu nu aş fi fost decât un simplu pai, de care Goebbels, în căutarea sufletului lipsă al naţional-socialismului, încerca să se agaţe cu disperarea celui care se îneacă. Visul lui despre Europa viitorului, a tuturor naţionalităţilor, avea să se spulbere în curând. Cursul naţional-socialismului înspre catastrofă devenise ireversibil. Legionarii din Germania, trataţi încă de la început cu răceală, cu statut de prizonieri politici, aveau să fie în curând închişi în lagăre de concentrare şi eliberaţi doar după 23 August 1944, pentru a participa la lupta contra comunismului în numele ţării lor. Goebbels a intuit încă din acel moment în care ne-am întâlnit, în 1942, că lipsa de suflet a naţional-socialismului avea să se încheie într-o tragedie. Cu toate că şi-a dat seama de acest lucru, el nu avea de ales decât să-şi urmeze destinul până la capăt: soarta lui era oricum pecetluită. Trei ani mai târziu, în 1945, la apropierea trupelor bolşevice de Berlin, Goebbels, poate singurul înalt demnitar care nu participase în niciun fel la crimele naziste şi care a deplâns din tot sufletul monstruoasa “soluţie” a problemei evreieşti, a tras totuşi concluzia de onoare: sinuciderea, împreună cu întreaga sa familie.
Cuvintele pe care mi le-a adresat în cadrul întâlnirilor noastre au fost în felul lor tot o spovedanie, dar şi un avertisment: indiferent cât de mare este puterea militară şi politică a unui regim la un moment dat, lipsa sa de suflet şi de dragoste nu-l poate face să dăinuiască în istorie. Sfârşitul va fi întotdeauna o tragedie cumplită. De Alexandru Mateescu Frâncu – Rio de Janeiro, Martie 2012 - Revista Permanente