miercuri, 29 februarie 2012

2 televiziuni inchise.

Armata israeliana a inchis doua televiziuni palestiniene din Cisiordania

autor: FrontPress 29.02.2012
Trupele israeliene au efectuat raiduri in sediile a doua televiziuni palestiniene din Ramallah, in Cisiordania, in cursul noptii de marti, confiscand calculatoare si echipament de transmisie.
Armata israeliana a confirmat raidurile, motivandu-le prin faptul ca ar fi vizat transmisiile ilegale, o acuzatie respinsa de ministrul palestinian al Telecomunicatiilor, scrie AFP.
Cele doua statii vizate sunt Televiziunea privata Watan si Televiziunea Educationala Quds, afiliata Universitatii Palestiniene Al-Quds.
“Au venit la ora 2.00 dimineata si au confiscat aproximativ 30 de calculatoare si toate transmitatoarele. Statia este complet inchisa. Una din garzile noastre a incercat sa opreasca armata, insa i-au spus ca au ordine sa inchida statia”, a explicat redactorul sef al televiziunii Watan, Ali Daraghmeh.
La scurt timp, spune Haroun Abu Arra, directorul televiziunii Quds, trupele israeliene au ajuns si la televiziunea sa.
“La 3.00 dimineata, armata israeliana a intrat in birourile statiei de televiziune si a luat toate transmitatoarele si statia nu mai poate transmite acum”, a precizat acesta.
Raidurile au avut loc fara avertisment si nimeni nu stie de ce au fost confiscate echipamentele si de ce au fost inchise statiile, desi acestea opereaza in zone apartinand Autoritatii Palestiniene si au licenta. De Ana Ilie – Ziare.com

Nu-l mai tineti sechestrat pe Liiceanu


Nu-l mai tineti sechestrat pe Liiceanu. Lasati-l sa vina in mijlocul oamenilor. Va va bate Dumnezeu !!!! Railor ce sunteti!!!

Foto: Gabriel Liiceanu n.1942.

Da asa este, sunt foarte suparata pe dvs. Nici nu am mai scris o zi.
Spun asta ca  sunt sigura ca tineti sechestrat pe domnul  filozof  Liiceanu, il compromiteti  si acum  si in viitor. Astazi sa creada lumea ca  s-a vandut pentru un blid de mancare si generatiile viitoare, sa-l scuipe cand ii aud numele.
Eu am spus ca este lichea tocmai pentru a va face sa ii dati drumul.
Daca imi spuneti unde este, merg acolo in genunchi si coate precum babele  inconjoara bisericile si manastirile de cateva ori de Paste si marile sarbatori ortodoxe. Deci vin de la Ploiesti la Bucuresti, in genunchi si coate si-l aduc  in Piata Universitatii sa il vad in mijlocul  oamenilor revoltati si sa-l aud cum spune ca, acum au voie sa huiduiasca. Sa simta si ei ce simteam eu acum 22 de ani cand auzeam aceasta lozinca, pe care o credeam spusa din suflet.
Dar nu poate sa stea  in ismenele unui betiv, un om integru, decat daca este sechestrat impotriva vointei lui. Este imobilizat caci, altfel nu l-ar lasa constiinta. 
Va rog din suflet sa lasati pe filozoful nostru  cu constiinrta si iubitor de  oameni,  sa-si faca datoria si sa-si impace constiinta. Sunt sigura ca nu vrea sa fie huidutit si scuipat si de generaliile viitoare, pentru acest comportament de lichea, impus  si fara voia lui.
 Oamenii suparati vor sa aiba in mijlocul lor cel mai renumit  filozof, constiinta neamului nostru, mandria  noastra. Oamenii vor sa simta ce simteam au in 1990, cand il vedeam la tv. si-l auzeam ca, AM VOIE SA HUIDUIESC !!!!  Eu apreciam  ca  se adresa mie in primul rand si zburam nu alta, parca luasem pe Dumnezeu de un picior cand spunea, "  Aveti voie sa huiduiti" !!!! Sunteti liberi sa huiduiti !!!  Daca nu-i dati drumul si-l tineti sechestrat impotriva vointei sale, caci reprezinta constiinta neamului nostru:))), va va bate DUMNEZEU :(((

Un text publicat de Gabriel Liiceanu în cotidianul România Liberă din 29 aprilie 1992 desfiinţează afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu din data de 22 septembrie 2011, când preşedintele s-a referit constant la Regele Mihai cu expresia „ex-Regele Mihai“.
Gabriel Liiceanu vorbea, în 1992, de reacţiile Televiziunii Publice la vizita Regelui Mihai în România cu ocazia Paştelui. Liiceanu i-a taxat acid pe cei care, al vremea respectivă, îi spuneau Regelui Mihai „ex-Regele“, ca şi Traian Băsescu nouă ani mai târziu. Vă prezentăm în continuare articolul „Câteva precizări despre logica lui ex-”, publicat de Gabriel Liiceanu în România Liberă, în data de 29 aprilie 1992.
logica-lui-ex-regele

luni, 27 februarie 2012

105 ani de la NASTEREA LUI MIRCEA ELIADE !


In onoarea lui Mircea Eliade - 105 ani de la nasterea sa !

Cum putem resuscita și onora imaginea marelui Eliade, dacă nu prin publicarea unui articol de o mare actualitate – Criza românismului – un  articol scris de Mircea Eliade în ziarul „Vremea” în ceața politică a anului 1935, ceață revenită și azi.
Ziua de naștere a lui Mircea Eliade este încă o dată neclară. În viziunea autorului este 28 februarie, în acte este 13 martie.
De la o vreme . de când se discută tot, a început să se discute şi ,,românismul”.Lucrul acesta e destul de ciudat. Românismul nu se discută; el se afirmă-pe toate planurile vieţii. Nu-ţi poţi discuta destinul biologic; poţi cel mult să emigrezi sau să te sinuciczi. Suntem români prin simplu fapt că suntem vii. A afirma evidenţa aceasta nu înseamnă nici măcar a fi ,,naţionalist”; înseamnă a constata realitatea, a vedea lucrurile aşa cum sunt.Că unii nu vor să le vadă, asta e treaba lor. Unui om cu bun simţ, însă, trebuie să i se pară cel puţin exagerată această dorinţă nepotolită de a discuta
în jurul noţiunii de ,,român” şi ,, românism”. Altceva ni se poate cere: să adâncim înţelesurile românismului, să-i găsim valorile sale universale, să creeam în cadrele românităţii-adică, într-un cuvânt, să nu încetăm de-a rămâne vii şi de-a creea.
A renunţa la ,, românism”,înseamnă, pentru noi, românii a renunţa la viaţă, a te refugia în moarte.Sunt oameni care au făcut asta.Dumnezeu să-i ierte! Dar de când suntem datori noi, majoritatea oamenilor vii din această ţară, să ,, discutăm” cazul câtorva sute de mii de nefericiţi care şi-au ales.din prostie  sau lipsă de bărbăţie,singuri moartea? Romanitatea, adică organismul acesta viu la care participăm cu toţii, îi elimină de la sine.Toată inerţia lor de celule moarte este zadarnică; mai curând sau mai târziu se vor desprinde firesc şi vor cădea.
Lucrurile acestea le credem la minte omului şi cunoscute-cât de obscur-oricărui creier matur. Descopăr, însă, cu mirare, că, dimpotrivă,ele sunt senzaţional de noi. Descopăr ceva mai mult: că ele sunt creaţia lui Mussolini şi Hitler. Dacă nu mi-aş cunoaşte ,,clasicii”, cum se spune, poate aş fi fost dispus să cred că a afirma ,, sunt român” înseamnă a afirma ,, sunt fascist” sau ,, hitlerist”, Din întâmplare, însă, am încă proaspete în minte lecturile lui Eminescu, Haşdeu, Iorga şi Pârvan. Nu-l văd deloc pe Eminescu hitlerist. Nu-l văd nici pe Pârvan fascist. Oamenii aceştia au fost oameni vii şi ca atare, au gândit şi au creeat româneşte. Poate fără ştirea lor; dar au creat valorile noastre spirituale, au înălţat românismul la valoare universală. Orice român care vrea să participe conştient la viaţa spirituală sau socială a ROMÂNIEI, trebuie să-şi asimileze valorile acestea, trebuie să-şi asimileze tradiţia EMINESCU-IORGA -PÂRVAN. Ar fi necomplet altminteri. Ar fi anorganic.
Lucrurile stând astfel, mă minunează pe de o parte acei oameni care te scot fascist fără voia ta pentru că ai pomenit de ,,românism”- pe de altă parte cei care te acuză de trădare sau indiferenţă dacă nu strigi de 12 ori pe zi ,, românismul să prospere”. Multă vreme n-am ştiut că a vorbi despre românism înseamnă a fi mercenar hitlerist- după cum n-am ştiut că a vorbi numai o dată pe zi despre acelaşi lucru înseamnă a fi subversiv şi primejdios siguranţei statului. Îmi închipuiam că toată lumea e de acord asupra destinului nostru de-a fi români şi de-a rămâne români, oricum ar bate vânturile. Îmi închipuiam, că nimeni nu poate renunţa la Eminescu decât cu riscul de-a muri spiritualiceşte, de-a ajunge nefertil şi mizer. Iată că astăzi, cel puţin pentru o anumită parte din oameni, lucrurile s-au schimbat. A te mărturisi ,, român”poate însemna , pentru aceşti oameni, foarte multe ofense grave: te transformi imediat în hitlerist, în fascist, în burghez sau mercenar, dacă nu chiar mai rău. Să nădăjduim că lucrurile acestea nu le crede nimeni, că nu le cred nici măcar cei care le scriu. Alminteri ar fi într-adevăr grav. Căci asupra lui KARL MARX un român poate să spună ,,da” sau ,,nu”- şi nu se supără nimeni. Dar asupra tradiţiei EMINESCU -IORGA – PÂRVAN nu se poate spune  decât ,,da”. Peste aceste valori nu poate trece nimeni dintre noi. Le poate critica, le poate completa, le poate duce mai departe- şi fiecare dintre noi e obligat s-o facă-dar nu le poate renega. Asta, încă o dată,nu înseamnă a face ,, naţionalism”, pe stradă sau în artă. Înseamnă pur şi simplu a-ţi vedea de treabă, în colţişorul tău, împăcat cu pământul românesc, şi cu cerul de deasupra. Dar sunt şi oameni-toţi aceştia ,, buni români” care te acuză că nu-ţi strigi destul de des sau destul de tare dragostea de neam şi dorinţa de a-ţi face datoria către ţară. Trebuie să mărturisesc că am fost puţin stânjenit ascultând astfel de lucruri. Mi se pare că nu e decent- şi nu e deloc necesar-să strigi în gura mare că-ţi iubeşti neamul. Dar cum nu e decent să strigi în gura mare că-ţi iubeşti părinţii, că-ţi adori mama, că ai fi gata să-ţi dai viaţa pentru ea. Poate că acum s-a schimbat puţin mentalitatea. Poate că acum oameni se întâlnesc între ei şi-şi spun unul altuia:,, Tu cât de mult îţi iubeşti mama? Ai fi gata în orice moment să-ţi tai mâna pentru ea?”.
Lucrurile acestea se simt, se ştiu dar nu se spun. Fiecare dintre noi e dispus să-şi dea sângele  ca să-şi apere sănătatea mamei. Fiecare e tot atât de promt să-şi dea sângele pentru ţară. Dar nu în fiecare zi, la cafenea şi la întrunire, în tren şi pe câmp. E oarecum indecent să vorbeşti despre sângele pe care eşti gata să-l verşi pentru ţară, de sacrificiul vieţii tale pentru ,, prosperitatea neamului”. Ţara şi neamul au nevoie de tine şi în împrejurări mai puţin solemne. Deocamdată ţi se cer să cobori din tramvai prin scara din faţă, să nu scuipi pe stradă, să nu primeşti bacşiş, să nu te vinzi partidelor, să nu-ţi treci copii prin şcoală prin proptele, să aduci cinstea întâi în familia ta şi apoi la tribuna politică, să-ţi faci o cultură solidă ca să nu ne ia înainte bulgarii şi australienii, să nu mai spui ,, las-o încurcată” de câte ori e vorba de un act în care ţi se cere muncă şi perseverenţă,şi alte lucruri mici de felul acesta. Fără îndoială că nu cu asemenea lucruri mici se clădeşte o ţară şi o cultură bărbătească. E nevoie, pentru aceasta de mesianism, de nebunie, de muncă ucigătoare- ca să nu mai spunem că e nevoie de geniu şi de sfinţenie. Dar nu oricărui cetăţean i se pot cere asemenea eforturi. În schimb , se cere mai puţin lichelism, mai puţin jemenfischism, mai multă cinste, mai mult nerv. Dacă toţi oamenii ar fi dispuşi să realizeze în viaţa lor de fiecare zi aceste ,, lucruri mici”-se vor găsi destui oameni mari care să creeze şi să organizeze România pe care o merită urmaşii noştrii.

http://brasovpress.ro/

O alta lichea fripturista !


O alta lichea fripturista isi murdareste cu cacat parul alb

Asa este acesta este adevarul. Acest fost securist din vremuri  uitate, acum la 70 de ani da masura lichelismului sau. A acceptat postul lui Ungureanu, sef al Serviciilor Secrete.
 Dar cum si-a facut dansul socoteala? S-a gandit ca are 70 de ani, nu mai are ce sa astepte  de la un viitor politic. A fost sef de partid, ministru de externe, de ce sa nu ocupe  acum  un post  de  mare fala  aratandu-si tradarea pana la capat.
Daca ar ramane in aceasta functie si dupa venirea opozitiei la putere sa  aiba betivul tarii, fraiele spionajului in mana.
Asa ca pentru acest fripturist batrin,  nu este decat lovitura vietii lui. Dupa efectuarea stagiului, ramane cu o pensie babana pe care sa o manance linistit  pana la stergerea lui de pe acest pamant.
In  anii 1990 si... am auzit ca  ii erau ceruti 40.000 lei pentru o mobila dusa de dansul la reparat,  lucrata,  luata de acest domn, dar neplatita. Si pentru ca  acei bani erau importanti, firma cerea mereu public la radio si tv. sa i se dea banii, pentru munca prestata. Abia mai uitasem se acest  incident mizerabil, de la acest om cu suflet marunt si meschin. Acum imi explic de ce nu mai participa el, la emisiuni de dezbatere politica in ultimul timp. Imi e sila sa-i pronunt numele.
Imi pare rau ca revin la  gandul meu pe care nu l-am ascuns ca, aceste mopuri numite opozitie, ale primului MAFIOT din  tara, nu merita sa ne conduca si doar o mana de fier de DREAPTA fara  mila si formata de tineri cinstiti si patrioti sunt capabili sa duca  la stoparea alunecarii pe topoganul istoriei in degringolada, a clasei noastre politice, a Romaniei si a intregului popor.
IN SITUATII EXTREME SE IAU MASURI EXTREME !!!
 Tradarea cea mai mare a opozitiei, este ca si-au facut numarul  lalaind alegerile anticipate. In iunie sunt alegerile locale , apoi vine vacanta de vara si in toamna  incepe campanie electorala care poate fi amanata pina in primavara lui 2013 cand,  se vor mai pune si alte nemernicii la cale impotriva poporului nostru. Asa ca numai  daca punem  cum a spus si v-am reamintit Cromwel, mana pe sabie si  pe praful de pusca, cel tinut uscat, putem sa speram ca  intoarcem roata  destinului romanilor care nu se vede in acest moment, la un bun  augur. MAFIA cu fiecare minut  isi da arama pe fata si ne distruge.
Curajjjj, sa  maturam  acesti imbecili  criminali, care au profitat destul de bunatatea noastra !!! 

duminică, 26 februarie 2012

Un banc.....



Un tip bine intalneste o tipa, la fel de buna si vrea s-o ia de nevasta pe loc, orbit de frumusetea ei.
- Dar nu stim ninic unul despre celalalt, spune ea.
- Nu-i nimic, aflam pe parcurs, ne descoperim incetul cu incetul, o linisteste el.
Asa ca ea a acceptat, s-au casatorit, si au plecat in luna de miere la mare. Intr-o dimineata, pe cand erau la plaja pe marginea piscinei, el se ridica de pe sezlong, se catara la trambulina de 10 metri si executa o saritura surub cu 2 intoarceri la 90 de grade si o rotatie completa, apoi o intrare perfecta in apa la aterizare. Dupa inca vreo cateva demonstratii, se intoarce inapoi pe sezlong ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
- Ai fost incredibil, iubitule! il intampina ea, inca surprinsa de reperezentatie
- Am fost campion olimpic la sarituri. Vezi, ti-am spus ca ne vom cunoaste incetul cu incetul.
Ea se ridica de pe sezlong, intra in piscina si incepe sa inoate. Dupa 30 de lungimi de bazin, fara pauza, se intoarce inapoi pe sezlong, nearatand nici cel mai mic semn de oboseala.
- Oooo, incredibil, te pomenesti ca si tu ai fost campioana la vreo proba de rezistenta la inot?
- Nu, spune ea, am fost prostituata la Galati, dar lucram pe ambele maluri ale Dunarii...

Miscarea legionara


Trei istorici straini despre Garda de Fier (Miscarea Legionara)

autor: FrontPress 26.02.2012
Adevărul despre Mişcarea Legionară a ieşit încă prea puţin la suprfaţă, din contra, nu a ieşit mai deloc la suprafaţă, propaganda carlistă, comunistă şi post-decembristă având grijă să denatureze imaginea fenomenului legionar. Nu vom înţelege nimic din complexitatea fenomenului legionar dacă ne ascundem în spatele unor etichete precum fascism sau terorism. O persoană ce nu se vrea a fi lovită de ignoranţă trebuie să cerceteze toate variantele, să asculte toate pledoariile, să nu creadă orbeşte în ipoteza cea mai vehiculată sau cea mai la modă. De aceea propunem trei fragmente referitoare la ML (Garda de Fier), fragmente cuprinse în operele a trei istorici străini care au surprins corect adevărata dimensiune legionară.
1) “Garda de Fier este adesea clasată pe aceeaşi linie cu fascismul şi naţional-socialismul, dar ea nu a fost nicidecum o copie a acestor două mişcări politice, ci a crescut din propriile ei rădăcini. Ea nu avea câtuşi de puţin de a face cu numeroasele copii ale fascismului şi naţional-socialismului ivite în alte ţări şi nu poate fi pur şi simplu comparată cu ceea ce s-a produs în vremea ei, în Germania şi Italia. Categoriile politice din Europa Centrală şi de Vest nu i se potrivesc.
Ea nu era totalitară ci autoritară, ceea ce este cu totul altceva, nu era agresiv-naţionalistă, ci conservativ-naţională, chiar şi pe tărâmul cultural; nu era de extremă dreapta în sensul unei politici reacţionare sau chiar de susţinere a capitalismului, ci era social-reformatoare; ea nu se întemeia, ca fascismul şi naţional-socialismul, pe mica burghezie, pe funcţionărime şi pe moşerii de după Primul Razboi Mondial, ci înainte de toate pe ţărănimea română şi pe tineretul intelectual, pe studenţime.
Mai mult decât orice, ea se deosebea de mişcările care guvernau Italia şi Germania, printr-o religiozitate creştină, aproape de misticism. Codreanu avea mai mult profilul unui profet religios decât al unui şef de partid. Cei care-l urmau îl venerau ca pe un sfânt”. (Walter Hagen, Frontul Secret, 1952)
2) “Garda de Fier nu e o ligă, şi încă mai puţin un partid. Ea nu seamănă întru nimic cu exemplele de organizaţii politice franceze sau străine pe care le oferă istoria contemporană: este o mişcare absolut originală, ţelul ei primordial şi raţiunea ei de a exista fiind înălţarea spirituală şi morală a omului, crearea unui om nou, în ruptură cu omul democratic actual, care e individualist şi egoist. Este încercarea cea mai onestă şi mai potrivită de a scoate la iveală în fiecare ins eroul originar care doarme în el, sufocat de poleiala omului de rând, a omului banal, searbăd, ce suntem în general, adică antinomicul eroului care am putea fi”. (Paul Giraud, Codreanu et la Garde de Fer, 1940)
3) “Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă.
În afară de multe idei comune – în special aversiunea hotărâtă împotriva bolşevismului – erau deosebiri fundamentale faţă de naţional-socialismul din Germania, cu care Mişcarea Legionară a fost adesea asemuită. Diferit era în primul rând caracterul profund creştin al Mişcării româneşti. Antisemitismul acesteia era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă.
Cu purtătorul de fapt al propagandei antisemite din România, profesorul Cuza, Codreanu nu avea nici o legătură. Aceasta a fost unul din principalele motive pentru care reuniunea grupului Cuza-Goga nu s-a realizat.
Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau, fără îndoială, dintr-un profund patriotism authentic”. (Andreas Hillgruber, Hitler, regale Carol şi mareşalul Antonescu, 1954) De pe Foaie Nationala
H

sâmbătă, 25 februarie 2012

Guy Fawkes

Guy Fawkes: omul din spatele mastii

autor: FrontPress 26.02.2012
A fost eroul unuia dintre cele mai sonore episoade ale conflictului secular dintre catolici şi protestanţi. A întruchipat unul dintre cei mai admiraţi rebeli din toate timpurile. A orchestrat un complot ratat şi o încercare de asasinare a unuia dintre regii Angliei. Masca atribuită lui a revenit recent în actualitate ca un simbol al celor care se opun abuzurilor regimurilor politice de pe întreg mapamondul.
Dar, mai presus de toate acestea, Guy Fawkes a rămas un răzvrătit care a intrat în istorie cu preţul ratării unei misiuni care ar fi schimbat istoria. Şi dincolo de toate rămân versurile care răsună şi astăzi, nu doar pe pământ britanic:
Remember, remember the Fifth of November,
The Gunpowder Treason and Plot,
I know of no reason
Why the Gunpowder Treason
Should ever be forgot.
Un catolic fervent
Omul al cărui nume a ajuns să fie asociat cu masca purtată azi la multe proteste politice de pe planetă a văzut lumina zilei la mijlocul lunii aprilie din anul 1570, în Stonegate, comitatul York. Istoricii şi biografii săi nu au reuşit să-i determine cu exactitate decât data botezului: 16 aprilie 1570, la Biserica St. Michael le Belfrey. Rebelul care avea să capete o aură de personaj legendar peste secole era al doilea dintre cei patru copii ai lui Edgar Fawkes – un avocat al Curţii din York – şi al soţiei acestuia, Edith. Cu toate că aparţineau iniţial de Biserica Anglicană, familia sa nutrea simpatii catolice, alimentate şi de bunicii din partea mamei, catolici fervenţi, precum şi de un văr de-al mamei care devenise călugăr iezuit.
Pe când micuţul Guy avea doar opt ani, tatăl i-a murit subit. Mama sa nu a rămas mult timp văduvă, recăsătorindu-se cu Denis Bainbridge din Scotton, Harongate, un catolic practicant. Cum mama sa era catolică, iar tatăl vitreg îmbrăţişa cu ardoare aceeaşi credinţă, copilul a fost crescut într-o atmosferă strictă, după spiritul şi litera dogmelor Vaticanului, fapt care avea să-i influenţeze viaţa decisiv. După absolvirea şcolii catolice, tânărul Guy Fawkes a intrat în serviciul lui Anthony Browne, PrimViconte de Montagu.
Vicontele nu l-a înghiţit de la bun început, reproşându-i mereu îndrăzneala şi curiozitatea, calităţi pe care le găsea deranjante la un tânăr. În scurt timp, vicontele l-a dat afară din slujbă. Fawkes nu a stat mult timp fără ocupaţie, deoarece, bătrânul viconte trecând în lumea drepţilor, succesoarea sa urma să devină Anthony-Maria Browne, nepoata sa în vârstă de 18 ani. Tânăra îl angajează la loc pe Guy, iar cei doi s-au înţeles atât de bine, încât unele surse istorice vechi susţin că s-ar fi căsătorit , iar din mariajul lor ar fi rezultat un fiu.
Oricum, se pare că viaţa de familist nu era pe placul rebelului de mai târziu, căci în anul 1591 Guy Fawkes vinde proprietăţile din Clifton pe care le moştenise de la tatăl său, după care, atras de cariera militară, călătoreşte spre Europa pentru a lupta în Războiul de 80 de ani, o confruntare militara de lungă durată între catolicii spanioli şi protestanţii olandezi. Evident, Guy s-a înrolat în rândurile catolicilor.
Fawkes s-a evidenţiat prin bravură, participând la asediul oraşului Calais , în anul 1596, devenind în cele din urmă căpitan, la finele anului 1603. În acelaşi an, călătoreşte în Spania, cu scopul de a obţine susţinere pentru cauza rebelilor catolici din Anglia natală.
Pe continent, Guy adoptă versiunea italiană a numelui său, Guido, iar în memorandum-ul înaintat curţii din Madrid, îşi descrie propriul rege, pe James I, drept un “eretic care vrea să izgonească din Anglia toţi papistaşii”.
Cu toate că a fost primit bine la curte, regele Spaniei nu-i acordă niciun ajutor concret, ci doar promisiuni.
Complotul Prafului de Puşcă
Dezamăgit, Fawkes se întoarce în ţară în anul 1604. Cum nu se putea împăca deloc cu gândul că Anglia nu era încă subordonată Vaticanului, se alătură unui grup de englezi catolici reacţionari, grup condus de Robert Catesby, care complota pentru asasinarea regelui James I, protestant, intenţionând să o urce pe tronul Angliei pe fiica sa, prinţesa Elisabeta. Fawkes fusese primit cu braţele deschise în grupul complotiştilor, pe baza referinţelor foarte bune la adresa sa, scrise de preotul iezuit Oswald Tesimond.
Oricum, faima şi alura sa impunătoare îl precedau în orice comunitate de catolici britanici în care poposea. Era considerat un om chipeş, înalt după standardele vremii, experimentat, inteligent, capabil de acţiuni îndrăzneţe. Ce mai, întruchipa perfect asasinul potenţial al regelui.
Conspiratorii erau puşi pe fapte mari, astfel încât, pe 20 mai, acelaşi an, se întâlnesc în hanul Duck and Drake din Londra. Cei cinci decişi să schimbe istoria Angliei erau: Robert Catesby, Guy Fawkes, Thomas Wintour, Hugh Owen şi William Stanley. Un alt conspirator, Thomas Percy, avea acces la o casă din Londra care aparţinea celui care avea în grijă garderoba regelui. Fawkes urma să se pretindă un angajat al garderobierului regal şi să transporte mai multe butoaie cu praf de puşcă, ce urma să fie aprins când regele era în clădire.
Reprezentare în presa vremii a complotiştilor principali. Conform descrierii, Guido Fawkes este al treile din partea dreaptă
În mod eronat, acuzatorii grupului de complotişti i-au învinuit pe aceştia că nu s-ar fi mulţumit doar cu moartea regelui, ci ar fi intenţionat să sape un tunel din casa respectivă până în Parlament, care urma să fie aruncat în aer. Această ipoteză se pare că a fost creată de acuzatori, deoarece nu s-a găsit nicio urmă de săpături, iar Fawkes însuşi a negat acest amănunt, nefiind capabil să arate locul săpăturii nici măcar după a cincea “şedinţă” de tortură.
O parte dintre conspiratori se temeau totuşi de posibila moarte a parlamentarilor catolici, deoarece garderoba regală era situată în apropierea Parlamentului. Pe data de 26 octombrie, Lordul Monteagle a primit o scrisoare anonimă care-l avertiza să nu treacă prin Parlament în următoarele zile.
Monteagle a rămas suspicios, iar scrisoarea a ajuns pe masa regelui James, care i-a ordonat lui Sir Thomas Knyvet să cerceteze pivniţele şi camerele subterane de sub Parlament. Pe data de 5 noiembrie, Guy a fost surprins alături de 46 de butoaie pline cu praf de puşcă, ascunse îndărătul unor grămezi de cărbuni şi lemne de foc.
Pictură de epocă care surprinde momentul arestării lui Guy
Torturile şi moartea
Fawkes a fost arestat pe loc şi interogat în regim de urgenţă. Iniţial, a susţinut că se numea John Johnson şi întrebat, ce făcea acolo cu atâtea butoaie cu pulbere, Guy a dat un răspuns sfidător şi batjocoritor: “Vreau să-i arunc pe scoţienii voştri cerşetori înapoi în munţii de unde aţi venit cu toţii”.
În faţa insolenţei sale, anchetatori l-au supus mai multor reprize de torturi agonizante într-o cameră de tortură din Turnul Londrei, cameră care astăzi îi poartă numele şi este inclusă în circuitul turistic al capitalei britanice.
În cele din urmă, conspiratorul a cedat şi a mărturisit totul lui William Waad, locotenentul însărcinat cu supravegherea torturilor. Torturile au durat doar două zile, după care Fawkes a mărturisit tot ce-i cereau anchetatorii. Treptat, şi-a dat în vileag atât tovarăşii de complot, cât şi intenţia de asasinare a regelui.
Gravură de epocă înfăţişând-ul pe Guy Fawkes târât spre eşafod
Procesul a durat mai puţin de o săptamână, acuzaţii fiind găsiţi vinovaţi. Guy Fawkes şi doi dintre amicii săi au fost condamnaţi la cumplita pedeapsă a vremii pentru cei care atentau la viaţa regelui.
Este vorba de una dintre cele mai groaznice forme de execuţie inventate vreodată. Teribilei morţi prin spânzurare şi eviscerare i-a căzut vicimă şi mult mai celebrul William Wallace, eroul naţional al scoţienilor. Înainte de execuţie, victimele erau legate de cai şi târâte în galopul acestora spre eşafod.
Metoda de execuţie consta în legarea victimei în poziţie verticală de o scară după care i se tăiau organele genitale şi erau aruncate într-un foc aprins la picioarele sale. Apoi era spintecat încet, astfel încât intestinele cădeau în acelaşi foc. Nefericitul murea abia când călăul îi scotea inima. După aceea, era decapitat, iar trupul său era tăiat în patru bucăţi.
Înainte de execuţie, Fawkes şi-a pledat nevinovăţia şi a cerut graţierea din partea regelui. Evident, nu a primit-o.
Conştient de chinurile cumplite care îl aşteptau, Guy profită de un moment de neatenţie din partea călăului şi se aruncă de pe eşafod. Fiind legat la mâini, în cădere şi-a rupt gâtul şi a murit pe loc. Fapt care nu le-a împiedicat pe autorităţi să-i ciopârţească trupul în patru bucăţi aruncate “în cele patru colţuri ale regatului”, după cum spun cronicile…
Masca lui Guy
Pe data de 5 noiembrie, londonezii sărbătoresc scăparea regelui de la moarte printr-un obicei care a persistat şi astăzi. Dacă în trecut englezii aprindeau focuri peste care aruncau o efigie care îl reprezenta pe Guy Fawkes, astăzi ziua de 5 noiembrie este sărbătorită cu fulminante focuri de artificii.
Mult mai celebră s-a dovedit a fi însă masca pe care i-au atribuit-o oamenii. Acest simbol nu are nicio legătură istorică cu personajul Guy Fawkes, care nu a purtat nicio mască în timpul încercării sale ratate. Imaginea clasică a măştii, prezentă în rândul activiştilor anti-globalizare sau protestatarilor politici şi sociali, a fost opera unui artist pe nume David Lloyd. Acesta a desenat masca respectivă în cadrul unui serial de benzi desenate intitulat V from Vendetta, publicat iniţial în anul 1982, după care s-a făcut un film cu acelaşi nume, lansat în anul 2005.
În urma filmului, masca s-a bucurat de un succes enorm, fizionomia clasică – cu un surâs mefistofelic, obraji roşii, mustaţă uriaşă şi un vârf de barbă verticală fiind pe placul protestatarilor moderni.
Astăzi, masca este purtată cu mândrie de protestatari care se opun abuzurilor politicienilor, băncilor şi instituţiilor financiare de genul Banca Mondială, F.M.I., Grupul de la Roma, Grupul Bilderberg, Grupul G8. etc. La fel, masca este purtată cu mândrie şi de susţinătorii mişcării Occupy Wall Street sau cei grupaţi sub numele de Anonymus.
Conform unui articol din prestigioasa publicaţie Times, măştile tip Guy Fawkes au fost cele mai vândute măşti de pe portalul de vânzări amazon.com, cu vânzări de ordinul sutelor de mii de bucăţi la nivelul anului trecut.
Ferventul catolic de odinioară nu ar fi bănuit niciodată că, peste sute de ani, numele şi imaginea sa vor deveni o franciză însuşită de activiştii antisistem din întreaga lume. De pe Descopera
 

Scrisoare pentru tine



Foto Gina Lolobrigida n.1927.

iubito azi mi-e tare dor de tine,
c-aş veni acuma, să te iau la mine
şi să ne încuiem în dormitorul meu,
unde-i plăcut, răcoare tot mereu.
să ne-aruncăm şi cheile pe geam,
aşa un pic, măcar pentru un an
şi-n loc de a le căuta…să ne iubim,
fără a pierde vremea, să le mai găsim.
iar când anul încet se va sfârşi,
cu-n singur glas noi doi l-om prelungi,


cu unul, doi sau…câţi or mai veni.
http://trandafirulr.blogspot.com/

vineri, 24 februarie 2012

"Vanatoare de nazisti "

“Vanatoare de nazisti” in randul politistilor berlinezi

autor: FrontPress 25.02.2012
Autorităţile germane au început o adevărată vânătoare pentru a da de urmele unui ofiţer de poliţie “nazist” după ce o poză controversată a fost postată pe contul de Facebook al unui naţionalist din Bavaria şi în care apare un bărbat în uniformă salutând cu braţul drept ridicat. Fotografia este datată 25 ianuarie 2012 şi oficialii cred că aceasta nu este trucată.
Conform Daily Mail, sub fotografie stătea scris următorul text: “Voi spuneţi libertate şi toleranţă. Eu o numesc dansul morţii pentru Europa. Vorbiţi despre un stat multicultural. Pentru mine este doar trădarea rasei albe”.
Autorităţile au confirmat că uniforma în care apare bărbatul mascat este autentică. Pe braţul stâng se pot descifra însemnele poliţiei berlineze iar la brâu pistolul din dotare este la vedere.
După izbucnirea scandalului, a fost lansată o investigaţie oficială pentru identificarea ofiţerului de poliţie, condusă de Biroul pentru protejarea Constituţiei.
Salutul roman cu braţul drept ridicat spre cer este în Germania automat catalogat ca fiind “nazist”. În plus, acest simplu gest poate atrage după sine amenzi de mii de euro sau pedepse de până la doi ani de închisoare pentru autori. Sursa: FrontPress.ro

Patria tiganilor

Au atins VARFUL LUMII, dar au aflat ca Romania este patria TIGANILOR

autor: FrontPress 24.02.2012
Trei clujeni, Vasile Cipcican, Ciprian Pătraşcu şi Eugen Olariu, au pornit într-o expediţie pe Muntele Aconcagua (Argentina), dorind să atingă vârful situat la aproximativ 7.000 de metri.
Întreaga expediţie i-a costat pe cei trei, circa 4.000 de euro de persoană şi cel puţin 4 kilograme în minus pe cântar.
Aconcagua este simultan cel mai înalt munte de pe continentul American, din emisfera sudică, precum și cel mai înalt munte din afara Asiei.
Pornind de la baza muntelui, aflată la peste 4.000 de metri altitudine, clujenii au atins vârful Aconcagua în doar 10 zile.
Ciprian Pătraşcu spune că de acolo, din vârf, începe să se observe o curbură la nivelul orizontului.
Pericolul i-a pândit pe temerari la tot pasul, muntele Aconcagua fiind renumit pentru vremea rea.
Clujenii noşti au avut parte de o experienţă uimitoare, plină de pripeţii, însă în Argentina au aflat că România este patria-mamă a ţiganilor din toată lumea.
“Discutam cu un şofer de autobuz destul de citit, cu o engleză impecabilă, care ne-a spus că tot ce ştie despre România este că avem fotbal de calitate şi că România este patria ţiganilor. Nu avem nimic împotriva acestei comunităţi, însă din păcate se produce această asociere greşită între România şi ţigani. Într-adevăr, şi ei au ţiganii lor, de acolo, care nu înotdeauna fac lucruri bune, însă ei ştiu că aceştia vin din România. Le-am arătat poze cu România, cu Trasilvania, şi au înşeles despre ce este vorba, cum arată ţara noastră”, a spus Vasile Cipcigan.
Mândri că sunt români
Cei trei au menţionat la sosirea în Cluj-Napoca, că singurii care au dus drapelul ţării din care provin, sus, pe vârful Aconcagua, au fost ruşii şi românii.
De asemenea, la baza muntelui, în faţa galeriei de artă situate la cea mai mare altitudine din Lume, clujenii au montat, conform obiceiului, o plăcuţă pe care e scris locul din care au pornit Vasile Cipcigan, Eugen Olariu şi Ciprian Pătraşcu, în această expedinţie: Cluj-Napoca.
Vasile Cipcigan spune că alpinismul este un sport care merită să fie promovat mult mai puternic. “Nu este vorba despre un sport extrem deşi multă lume crede acest lucru. Mai multe accidente se petrec în cazul celor care merg pe bicicletă. Dacă faci totul ca la manual, nu ai cum să păţeşti ceva rău. În România, cea mai puternică mişcare în alpinism se află la Timişoara. Ne dorim ca aici, la Cluj, să avem un fenomen care cel puţin să egaleze Timişoara”. De pe NapocaNews

Se pregateste falimentul Romaniei !

 Falimentul controlat al Greciei... Se pregăteşte România

Azi Grecia trăieşte din mila Europei ... la fel şi România! Acest articol e o analiză comparată care ne arată ce ne asteaptă peste 2-3 ani:
Toată lumea se uită cu stupefacţie cum a ajuns Grecia, o ţară a Uniunii Europene şi cu moneda euro, un "cadavru în putrefacţie", care este lăsat să falimenteze controlat pentru a nu dărâma tot sistemul financiar european. Practic Grecia trăieşte din mila Europei şi treptat s-a predat comisarilor financiari europeni. Grecia nu mai are brand de ţară, iar investitorii nu mai au încredere în ea. Cât poţi să trăieşti, ca economie şi ţară, numai din reducerea tarifelor în turism şi din austeritate? Pentru a vedea unde a ajuns Grecia trebuie să ne uităm la parcursul ei din ultimul deceniu în care toată clasa politică elenă s-a înfrăţit cu lumea afacerilor devalizându-şi propria ţară. Banii Greciei sunt în conturile din străinătate.
Este România împinsă pe acelaşi drum de liderii săi politici actuali? Extrapolaţi datele statistice actuale şi combinaţi-le cu înfrăţirea politică şi economică de la noi...
Acum un deceniu Grecia a intrat în zona euro, iar liderii ei politici au deschis sticlele de şampanie. Atunci, Grecia a beneficiat de un "wild card" din partea Europei ca să nu fie lăsată pe margine şi astfel proiectul politic european de şase decenii la care a muncit generaţia de după cel de-al Doilea Război Mondial să fie ciunt.
După zece ani, grecii au ajuns să se trezească în fiecare zi cu ameninţarea ieşirii pe uşa din dos din zona euro şi să se îndrepte sigur spre un faliment "controlat" al întregului brand de ţară.
În doi ani de zile Grecia a fost salvată de două ori de la un faliment necontrolat, în corpul ei injectându-se în total 240 de miliarde de euro, adică cât PIB-ul lor. Cele mai puternice ţări ale Europei trebuie să scoată bani din buzunar şi să ajute Grecia să îşi plătească datoriile astfel încât lumea financiară să nu se prăbuşească precum un domino.
Când au intrat în zona euro Grecia avea o datorie de 100% din PIB. În zece ani a mai adăugat 50% din PIB (în 2011 PIB-ul este estimat la 217,8 mld. euro, iar datoria publică la 347 mld. euro). Dar ce au făcut cu banii întrucât economia lor nu a avut o creştere spectaculoasă, ci practic s-a târâit. Într-un deceniu au adunat datorii de 170 de miliarde de euro, dar PIB-ul a crescut cu numai 70 de miliarde de euro.
Grecia a fost pasată la fiecare ciclu electoral între practic aceleaşi "familii" de politicieni. Atâta timp cât cel care ajungea la putere majora salariile şi pensiile din condei, adică din împrumuturi, lumea era fericită şi nimeni nu punea întrebări. Contractele publice erau adjudecate de "familii", iar banii plecau în conturile din străinătate. Cazul Olimpiadei din 2004 a fost cel mai elocvent. Grecia a plătit o factură de 9-10 miliarde de euro, când în realitate costurile erau de 4-5 miliarde de euro. Acum toată infrastructura sportivă stă nefolosită şi înghite anual sute de milioane de euro de la buget pentru întreţinere. Autostrăzile au costat dublu sau triplu, iar toate construcţiile publice erau cele mai râvnite contracte.
Grecii se bazează numai pe turism în susţinerea economică, având în vedere că exporturile sunt de numai 20 de miliarde de euro, iar deficitul comercial - exporturi minus importuri - se situează în jurul a 20 de miliarde de euro. O întreagă generaţie de politicieni a luat bani ca să aibă linişte în ţară, dar nu a construit nimic. Criza financiară mondială izbucnită la finalul lui 2008 a dezvelit situaţia Greciei. În momentul în care toată lumea a început să fugă cu banii de peste tot şi nimeni nu mai voia să împrumute ţările slabe, Grecia a rămas practic fără bani. În mai 2010 a venit primul pachet de salvare în valoare de 110 miliarde de euro. Liderii politici eleni nu au făcut nimic în schimbul acestui pachet, iar practic totul s-a blocat timp de un an şi jumătate. Scăderea economică a venit peste ei, iar grecii şi-au retras chiar ei banii din bănci şi mulţi i-au dus în străinătate. 60 de miliarde de euro au plecat din depozite din septembrie 2009, când erau 237 de miliarde de euro. În aceste condiţii, cu ce să mai finanţezi economia? Şi cu ce să mai plăteşti datoriile?
Practic Grecia a intrat într-un faliment controlat al întregului brand de ţară. Nimeni nu o mai împrumută şi stă la mila Europei. Fără bani nu îşi poate reforma economia astfel încât să genereze surplus din care să plătească treptat datoriile.
Liderii politici vor fi practic obligaţi să vândă sau să pună gaj toate activele în contul datoriilor. Poate să reziste Grecia în aceste condiţii sau inevitabil va ieşi singură sau va fi expulzată din zona euro?
Dacă iese şi revine la drahmă, atunci o întreagă ţară îşi va pierde puterea de cumpărare peste noapte prin devalorizare, iar un salariu minim de 750 de euro acum se va înjumătăţi. Chiar şi în aceste condiţii Grecia va trebui să îşi găsească alţi "sponsori" care să o finanţeze, dacă Europa îşi întoarce spatele cu totul. Chinezii şi ruşii sunt singurii pentru care Grecia prezintă interes. Pentru ruşi ar fi practic a reluare a istoriei, având în vedere că la Ialta în 1945 au făcut schimb de ţări cu americanii şi englezii. Au dat Grecia, au luat România.
Cu puţine excepţii (exporturile României sunt duble faţă de ale Greciei - 40 de miliarde de euro versus 20 de miliarde) România prin liderii ei politici mai face câte un pas pe drumul deschis de Grecia.
România are o datorie publică în jurul a 33% din PIB ( 129 de miliarde de euro estimat pentru 2011), dar dacă se adaugă şi cea privată, datoria este de 108% din PIB, adică aproximativ 140 de miliarde de euro! 
Mulţi analişti spun că la datoria totala nu ar trebui socotita si cea privată, ceea ce este fals deoarece pentru  firmele private ajunse in  incapacitate de plată, - până la urma tot Statul plăteste, este exact ce se petrece acum in Grecia!
Cititi si:

În trei ani de criză România a adunat la datoria publică peste 25 de miliarde de euro fără ca acest lucru să se vadă cumva în economie prin reduceri de taxe şi impozite sau proiecte de investiţii care să genereze creştere.
Cele 25 de miliarde de euro au fost luate pentru acoperirea deficitelor de pensii, de asigurări sociale şi plata facturilor pentru autostrăzi şi drumuri care încă nu se văd, pentru bazine de înot care sunt închise pentru că nu mai sunt bani de întreţinere, pentru plantat de flori, pentru contracte publice mai mari cu o treime, pentru aparatură medicală pe care nu o foloseşte nimeni sau pentru sisteme informatice care nu funcţionează, dar au fost plătite. În sistemele informatice publice au fost investiţii în zece ani de peste 2 miliarde de euro, dar instituţiile nu comunică deloc între ele informatic.
În sistemul de sănătate a fost nevoie de un deceniu şi de peste 100 de milioane de euro ca să se facă o bază de date cu privire la consumul de medicamente şi nici până acum nu este funcţional în totalitate.
De trei ani economia se zbate între -1,5% în 2010, 2,5 creştere în 2011 şi speranţa unui plus de 1,5% în acest an. La aceste ritmuri economice soldul datoriei creşte cu 2 miliarde de euro pe an, asta în condiţiile în care nu se preiau datoriile firmelor de stat sau ale primăriilor. România are nevoie de o creştere economică de cel puţin 5% pe an în următorul deceniu pentru a nu deveni ea o victimă a pieţelor financiare prin creşterea gradului de îndatorare. Cum să obţii o creştere economică de 5%, în condiţiile în care o întreagă clasă politică, de la preşedinte la premier, miniştri şi funcţionari, şi-a bătut joc de cea mai ieftină sursă de finanţare - fondurile europene. Mandatul de trei ani al premierului Boc a fost catastrofal din această privinţă, iar cel mai bine se vede prin cei trei miniştri care au trecut pe la Ministerul Muncii şi nu au reuşit să supravegheze programul POSDRU si am pierdut o finantare de 3,5 md. euro...
Cum poţi să atragi 6 miliarde de euro în acest an din fonduri europene când puterea a acceptat, mai mult de faţadă, să creeze un post de ministru de afaceri europene care practic nu poate să facă nimic.
Odată cu izbucnirea crizei ritmul de creştere al salariilor s-a oprit brusc în toată economia şi chiar s-au operat scăderi, având în vederea căderea vânzărilor şi lipsa banilor odată cu închiderea robinetului de finanţare de către bănci. Cu salarii care se învârt între 200 şi 400 de euro nu se poate crea o piaţă internă care să stimuleze consumul şi să nu depindem atât de mult de exporturi pentru a avea un plus economic.
De douăzeci de ani, aceiaşi lideri conduc România, iar alternarea la putere s-a produs numai la televizor. În spate afacerile firmelor de partid merg înainte, iar singura problemă este pentru ce sumă se scoală cineva "din pat" ca să rezolve un contract. Şi exact ca la greci probabil că banii sunt în afară.
La o creştere economică ce se învârte între +1/-1% niciun investitor străin nu va mai călca în România, iar exemplul cel mai bun sunt aceşti trei ani, când de la investiţii străine de 16 miliarde de euro am căzut la 1,9 miliarde de euro şi nici după trei ani guvernul, fie că a fost Boc sau acum Ungureanu, nu are o strategie de a readuce investitorii străini în economia românească.
Nu totul stă numai în garanţiile pe care le oferă statul, mai trebuie să oferi şi o economie şi o administraţie mai puţin coruptă şi birocratică. Reforma statului, sloganul din ultimii doi ani de zile, nu are rezultate practice în economie. Degeaba vrea guvernatorul BNR Mugur Isărescu să "scape" de FMI când nu are ce să pună în loc. Ce să prezinţi şi cu ce să te duci în faţa pieţelor? Cu un deficit bugetar care este ţinut sub control numai prin amânarea plăţii facturilor? Cu fonduri europene care îţi explodează în faţă şi riscă să fie oprite? Cu un sistem bancar care este practic controlat de zece bănci, dintre care două sunt greceşti? Cu menţinerea la limită a finanţărilor către România, doar ca să mai aibă puţin oxigen operaţiunile locale? Cu o piaţă internă unde oamenilor le este frică să consume pentru că nu ştiu ce se întâmplă mâine şi nici nu au încredere în liderii lor? Cu contracte ale firmelor de stat din care pleacă 100-200 de milioane de euro mai departe? Cu un sistem medical devalizat de toată lumea? Cu o administraţie plătită la limita subzistenţei, dar unde toată lumea se bate să intre având în vedere că "şpăgile" care ies depăşesc orice imaginaţie (vezi cazul pri­marului Clujului Sorin Apostu)? Cu jumătate din Parlament care încasează 1.000 de euro pe lună net de deputat sau senator şi care lucrează şi legiferează fluierând de la balcon sau fiind în grevă parlamentară? Cu oameni de partid care sunt treziţi noaptea din somn şi puşi miniştri? Cu o clasă de lideri români de business care nu vor să audă de politică şi care nu sunt uniţi? Cu vânzări de active şi apoi închideri de unităţi? Cu TVA de 24% pe care mai bine nu îl plăteşti şi preferi să lucrezi la negru? Cu taxe pe forţa de muncă de jumătate din salariu de care fug toţi? Cu "impresari" care ameninţă în sala de judecată? Sau cu finanţatori care fac agenda publică? Cu cine să înlocuim profesoratul FMI?
Nici când am fost inundaţi de miliarde de euro nu am pus ceva în loc.
Dacă liderii politici, cei cărora populaţia le-a încredinţat cu bună credinţă administrarea ţării, nu schimbă cursul pe care a intrat România sau dacă România nu îşi schimbă liderii, atunci Grecia de acum este imaginea României din viitor. Dacă....
Cititi si:

In apararea Comandantului Horia Sima


Autor: Alexandru Sudițoiu
Observ că foarte mulţi dintre ”legionarii” zilelor noastre, alături de antonescianişti, au dezvoltat un sentiment de opoziţie şi de ură faţă de persoana lui Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare şi succesorul lui Corneliu Zelea Codreanu la conducerea acesteia. Un sentiment de ură pe care nu reuşesc să-l înţeleg decât din două puncte de vedere, fie acela al lipsei de informare, fie reaua intenţie pe care o au foarte mulţi ”naţionalişti” de tastatură dedicaţi unui singur obiectiv şi anume acela de a crea dezbinare între cei care caută să lupte în spirit legionar pentru viitorul neamului Românesc.
În principiu atacurile la adresa lui Horia Sima sunt dintre cele mai patetice : că a fost agentul lui Moruzov infiltrat în legiune, că era evreu, că nu era rău intenţionat dar era un simplu om politic nu un legionar autentic, că nu merita poziţia de comandant legionar şi alte lucruri de acest gen. Toate aceste atacuri au câteva argumente dar care, pentru un cunoscător al doctrinei legionare şi al istoriei acesteia din toate punctele de vedere, nu au nici cea mai mică valoare. De ce ? Fiindcă dacă le luăm rând pe rând şi analizăm situaţia şi din alt punct de vedere decât acela al unor dizidenţi ”codrenişti” vânduţi securităţii sau influenţaţi de orgoliul lor o să înţelegem că Horia Sima nu a fost doar un autentic lider legionar, ci unul dintre cele mai nobile suflete formate în Legiune, un suflet care întruchipa ethosul românesc.
Pentru început să analizăm problema infiltrării dintr-un punct de vedere logic, de care mulţi ”codrenişti” duc lipsă. Dizidenţii au pretins de foarte multe ori, şi încă o fac, că Horia Sima a fost infiltrat în Mişcarea Legionară, că a fost aservit altor interese s-au că doar a încercat să-şi facă un nume de pe urma legionarismului. Nimic mai patetic şi mai jignitor la adresa Mişcării Legionare şi a persoanei Comandantului Horia Sima. Avem mărturiile unor oameni, legionari autentici care au suferit în închisorile comuniste şi au luptat în munţi, că Horia Sima la început nici nu vroia să audă de titlul de Comandant al Legiunii, simpla asemănare cu Căpitanul fiind considerată de el o erezie, dar pronia divină la adus în această poziţie şi nu mai putea da înapoi. Horia Sima a fost singurul om care s-a dovedit vrednic de a conduce Mişcarea Legionară după moartea Căpitanului, a fost singurul care a avut curajul să vină din exil şi să preia frâiele acestei mişcări în timpul unei prigoane, motiv pentru care până şi membrii fondatori ai Mişcării Legionare l-au acceptat pe Horia Sima ca şi liderul lor.
Aceste mărturii sunt întărite şi de loialitatea altor legionari ( Virgil Maxim, Mircea Nicolau, Valeriu Gafencu, etc. ) care la rândul lor s-au dovedit vrednici de această titulatură şi care deşi nu l-au cunoscut la sânge pe Comandant i-au rămaşi loiali acestuia, asta deşi în închisoare primul pas spre dezicerea de Căpitan era dezicerea de Comandant pe care comuniştii îl atacau prin intermediul unor legionari decăzuţi, distruşi moral şi spiritual în mediul din Aiud, Piteşti şi alte închisori cunoscute pentru metodele de tortură aplicate în numele ”reeducării” în spirit comunist. Dar spusele lor nu sunt singurul lucru pe care trebuie să-l luăm în calcul, să ne uităm şi mai bine la faptele lui Horia Sima de după 23 August 1944 când s-a dedicat trup şi suflet unei ultime rezistenţe a demnităţii neamului nostru prin Armată Naţională a Guvernului de la Viena, o armată pe care dizidenţii ”codrenişti” au încercat permanent să o dezbine şi să o ruineze, precum încearcă şi astăzi cu noii legionari.
Deşi iniţiativă guvernării din exil a fost înfrântă odată cu terminarea războiului nu putem nega că această iniţiativă a păstrat o fărâmă din onoarea şi demnitatea noastră ca şi popor, o onoare distrusă prin trădare şi o demnitate sfâşiată prin laşitatea unui rege şi a camarilei acestuia. Iar cel mai important factor de menţionat rămâne perioada postbelică în care Horia Sima s-a dedicat în continuare trup şi suflet perpetuării cugetului legionar şi, implicit, apărării intereselor neamului Românesc în faţa occidentului, prezentând prin scrierile sale şi faptele sale politice adevărul despre evenimentele petrecute în România. Tot Horia Sima a sprijinit iniţiativele de rezistenţă armată din România, colaborând în acest sen cu forţele occidentale, lucru rezultat în paraşutarea mai multor legionari în interiorul României pentru a întări rezistenţa anti-comunistă şi a păstra o speranţă în cugetul neamului.
Horia Sima la bătrânețe, în anii 80, la Majadahonda
Ori un om care se dedică într-o asemenea măsură unui ideal chiar şi atunci când i se dă şansa să stea deoparte, când nu mai are nimic de câştigat, care îşi foloseşte toate resorturile sufleteşti şi trupeşti pentru a păstra vie credinţa pentru care a luptat, poate fi într-adevăr un infiltrat ? Orice infiltrat s-ar fi dat la o parte imediat ce nu mai putea profita de pe urma Legiunii, Horia Sima n-a făcut acest lucru ci a continuat o luptă permanentă pe toate planurile pentru propagarea doctrinei legionare ( ca dovadă ne stau lucrările sale publicate pe banii propri alături de alte cărţi de doctrină legionară! ) şi pentru eliberarea neamului Românesc de sub jugul comunist. Ăsta a fost Horia Sima, un om care a luptat până la sfârşit. Dar oare cine erau şi sunt persoanele care au încercat şi încearcă compromitatea acestui mare legionar şi filosof al istoriei ?
Papanace, preotul Dumitrescu Borşa, Şerban Milcoveanu şi Nicador ( defapt Florea ) Zelea Codreanu alături de mulţi alţi mari anonimi. Dacă stăm să le analizăm trecutul acestor oameni pe lângă unele lucruri ce ne-ar sugera o anumită autoritate morală o să găsim o mulţime de slăbiciuni care i-au condus împotriva lui Horia Sima. La Papanace găsim o aroganţă şi o mândrie specifică originilor sale, era într-adevăr loial Căpitanului dar odată ce acesta a fost asasinat el se visa noul lider al Legiunii deşi nu era în stare să facă absolut nimic în această direcţie, motiv pentru care se tot bâlbâia în privinţa lui Horia Sima pe care îl sprijinea în mod făţis dar pe la spate îl critica în faţa tuturor. Tot el în perioada formării guvernului din exil a încercat să ruineze acest guvern, spunând că nu era loial Reichului deşi mai târziu a ajuns să îndruge o propagandă seacă precum că Horia Sima era un nazist fanatic. Bravo!!! Dumitrescu Borşa la rândul său după moartea Căpitanului a intrat într-o stare de melancolie, nu mai putea să vadă dincolo de persoana Căpitanului aşa că oricine i-ar fi urmat era diferit de Căpitan deci automat rău. Şerban Milcoveanu a fost închis în temniţele comuniste unde fără doar şi poate nu a mai rezistat în faţa presiunilor, şi el s-a numărat printre legionarii distruşi sufleteşte care au ajuns îndoctrinaţi în contra lui Horia Sima. Nicador n-a făcut nimic serios înafară de un ziar de la revoluţie încoace şi se pretinde lider al Legiunii pe baza unui grad de rudenie cu Căpitanul, asta deşi Căpitanul a respins ereditatea ca sistem de conducere al Legiunii.
Acum, trecând mai departe, există şi o altă poziţie menită să compromită persoana lui Horia Sima şi anume aceea că el nu era neapărat rău dar nu era un lider adevărat, nu era un legionar autentic, etc, etc, etc. Cred că aceste persoane se cred mai inteligente decât Căpitanul fiindcă Horia Sima a devenit legionar şi lider pe zona Banatului în perioada Căpitanului, sub supravegherea acestuia care la felicitat pentru sistemul din Banat. Dar mă rog, să ignorim această problemă. Unul dintre argumentele cel mai des folosite de către aceşti indivizi este faptul că a fugit din ţară în timpul prigoanei antonescianiste. Dar oare câţi legionari n-au fugit şi în timpul prigoanei carliste şi în orice altă prigoane ? Lideri legionari chiar. Legionarul trebuie să fie viteaz în faţa morţii dar nu şi prost, ori moartea lui Horia Sima la mâna lui Antonescu era sigură şi n-ar fi adus nimic Legiunii care ar fi fost complet devastată de moartea unui alt lider, de moartea omului care a reorganizat-o când a rămas ”orfană”. Totuşi Horia Sima ar fi rămas în ţară dacă nu ar fi insistat camarazii săi să scape.
Argumentul fugii este slab şi nu reprezintă nimic serios, jertfa făcută de Horia Sima chiar şi în exil ne arată caracterul său puternic. Un alt argument este acela că a acceptat transformarea Legiunii într-o mişcare de masă ( deşi aceasta deja avea o masă într-un fel, fiindcă exista şi elită legionară, existau legionari şi existau membri, da mă rog ), un argument care se clatină la fel de uşor ca şi precedentul. În primul rând fiindcă nu era de datoria lui Horia Sima să recruteze membri, cu asta se ocupau doar şefii de cuib! În al doilea rând că nu putem vorbi de multe persoane cu adevărat infiltrate în Legiune fiindcă majoritatea celor care se dădeau drept legionari şi făceau ravagii în ţară puteau să-şi procure o cămaşă verde fără mari probleme şi să se pretindă legionari, dar oricum recrutarea era la fel ca şi pe vremea Căpitanului şi aceasta se făcea de la om la om, prin cadrul cuibului şi al garnizoanei.
Cred că pentru o astfel de poziţie mai rămâne un singur argument, acela că nu a lăsat un moştenitor la conducerea Legiunii. Dar acest lucru era practic imposibil fiindcă doctrina legionară este clară, liderul devine lider prin faptele sale, se impune, nu este ales de nimeni. Elita legionară nu are altă menire în această privinţă decât să ”sfinţească” impunerea noului lider. Deci un lider vine la conducere prin fapte, legionarul fiind şef doar peste cea ce creează, aşa cum a făcut şi Horia Sima şi cum o să facă orice persoană care vrea să-i urmeze.
Acestea fiind spuse nu ştiu în ce măsură Comandantul poate fi contestat de un om bine informat, cel puţin dacă are intenţii bune. Horia Sima s-a impus ca şi Comandant al Legiunii prin faptele sale când toţi se ascundeau, a fost acceptat în această funcţie de către membrii fondatori ai Mişcării Legionare şi a fost urmat până la moarte de către cele mai importante figuri legionare ale temniţelor comuniste, ale exilului şi ale rezistenţei anti-comuniste din munţi : Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Mircea Nicolau, Ion Gavrilă Ogoranu, Gheorghe Grecu, etc. Faptele sale au vorbit şi vorbesc mai bine decât mişelia vorbelor celor care se străduiesc să-i altereze imaginea. Tot aşa faptele urmaşilor săi sunt de zece ori mai vizibile şi mai grăitoare decât cele ale ”codreniştilor” care se ceartă toată ziua pentru monopolizarea legionarismului.
http://blog.nouadreapta.org/

Extremistii evrei

Extremistii evrei continua atacurile impotriva musulmanilor si crestinilor

autor: FrontPress 24.02.2012
Mai mulţi evrei extremişti au atacat joi cu pietre un grup de credincioşi care se rugau în moscheia Al Aqsa din Ierusalimul aflat sub ocupaţie, fiind protejaţi de unităţi speciale ale poliţiei israeliene, informează presa din Iordania.
Poliţia a permis celor 65 de colonişti evrei să pătrundă în curtea moscheiei, unul dintre cele mai sfinte locuri din lume pentru musulmani, pentru a-i provoca pe credincioşii aflaţi în interior. Imediat sute de palestinieni s-au strâns în zonă pentru a sări în apărarea celor din interior dar forţele de ordinde au intervenit şi s-a evitat vărsarea de sânge. În final, 7 palestinieni au fost reţinuţi de poliţiştii israelieni.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Autorităţii Palestiniene a condamnat atacurile aproape zilnice împotriva moscheiei, catalogate ca fiind “o provocare periculoasă, parte a unei serii de atacuri coordonate împotriva lăcaşurilor de cult islamice şi creştine“. Acesta a mai făcut un apel către comunitatea internaţională pentru a pune presiuni asupra autorităţilor sioniste în vederea stopării actelor de violenţă şi garantării libertăţilor religioase.
Conform unui raport al unei fundaţii care se ocupă cu protejarea patrimoniului cultural din Palestina, nu mai puţin de 100 de atacuri ale evreilor extremişti au avut loc doar în 2011 asupra moscheiei Al Aqsa şi a spaţiilor verzi din apropierea acesteia. Sursa: FrontPress.ro

joi, 23 februarie 2012

BRIGITTE BARDOT SUSTINE FRONTUL NATIONAL DIN FRANTA

Brigitte Bardot alaturi de FRONTUL NATIONAL la alegerile prezidentiale din Franta

autor: FrontPress 23.02.2012
Legendara actriţă Brigitte Bardot, devenită militantă pentru drepturile animalelor, şi-a anunţat susţinerea pentru Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional, la alegerile prezidenţiale din Franţa.
Actriţa a scris de mână un mesaj pentru primarii francezi prin care aceasta îi îndeamnă să semneze pentru validarea candidaturii Marinei, deoarece conform legii în vigoare toţi cei care doresc să participe în cursa electorală trebuie să obţină susţinerea scrisă a minim 500 de aleşi locali. Scrisoarea a fost publicată miercuri de cotidianul regional Nice-Matin.
Liderei Frontului Naţional îi lipsesc în momentul de faţă circa 60 de semnături şi riscă să repete situaţia din 1981, când tatăl ei, Jean Marie Le Pen, nu a putut candida tocmai din aceeaşi cauză. Data limită la care pot fi depuse aceste formulare este 16 martie.
Prtidul anti-imigraţionist a cerut justiţiei să permită oficialilor locali să susţină candidatura Marinei Le Pen, fără ca numele lor să fie date publicităţii, tocmai pentru a evita şantajarea acestora. Marţi însă Curtea Constituţională a respins această cerere.
“Sunt scandalizată de faptul că primarii francezi sunt atât de reci încât nu au onestitatea să o susţină pe Marine Le Pen, care este un candidat de top, apără animalele şi are curajul să ofere Franţei locul ei meritat în lume”, a scris Brigitte Bardot în mesajul ei adresat edililor. ”Le cer, prin urmare, să aibă puţin curaj o dată în viaţă şi să-şi asume datoria.”
“Urmările prezenţei la putere a lui Nicolas Sarkozy sunt de o negativitate şi de o mediocritate neliniştitoare. Dumneavoastră, ca şi miniştrii dumneavoastră, la fel de inutili pe cât sunt de laşi, la limita necinstei şi ridicolului, nu aţi reuşit şi nu veţi reuşi să mulţumiţi poporul francez care v-a ales şi care a crezut cu o forţă de fier în promisiunile dumneavoastră, iar dumneavoastră nu aţi ţinut aceste promisiuni”, a continuat aceasta.
Poziţia publică a actriţei a venit după doar câteva zile după ce Le Pen a criticat modul barbar în care sunt ucise animalele în abatoarele din Paris, conform cerinţelor religiei islamice.
Ultimele două sondaje de opinie o creditează cu 16 şi respectiv 17 la sută din intenţiile de vot pe candidata Frontului Naţional, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din 22 aprilie. Sursa: FrontPress.ro