miercuri, 30 noiembrie 2011

Imagini de la 1 decembrie 1918 La Multi Ani Romania !!!!

GALERIE FOTO cu singurele imagini din timpul evenimentelor din 1 decembrie 1918

autor: FrontPress 01.12.2011
Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns “fotograful Unirii” din întâmplare. Avea 32 de ani, iar cu patru zile înainte se întorsese din război. Ca să ajungă la Alba a mers 11 kilometri, cărând aparatul pe bicicletă.
1 Decembrie 1918, începutul României moderne, are multe poveşti, unele uitate ori ştiute doar de istorici. Una dintre ele este cea a lui Samoilă Mârza, ajuns din întâmplare “fotograful Unirii”. În 2011, doar istoricii îşi mai amintesc de Samoilă Mârza. Mormântul său este uitat şi neîngrijit într-un cimitir din Alba Iulia, iar recent reprezentanţii firmei care administrează locurile de veci i-au somat pe urmaşii fotografului că vor exhuma osemintele acestuia pentru neplata unei taxe de concesiune.
Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, originar din localitatea Galtiu, din judeţul Alba. La 1 Decembrie 1918 Samoilă Mârza avea 32 de ani.
Istoricul Liviu Zgârciu povesteşte că Samoilă Mârza a ajuns “fotograful Unirii” dintr-o întâmplare, deoarece fotograful Arthur Bach, angajat oficial de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu s-a prezentat pentru a imortaliza evenimentele, informează Mediafax.
În timpul primului război mondial, Mârza a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei, fiind trimis pe frontul din Italia.
Înainte cu patru zile de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza s-a întors în satul natal, Galtiu, iar în dimineaţa de 1 Decembrie a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu săteni care mergeau la Marea Adunare Naţională.
Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu şi Alba Iulia.
“Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii – n.r.) şi din sală nu există nicio fotografie. Din fericire, a făcut alte cinci fotografii, trei instantanee din mulţime şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia”, explică Zgârciu.
În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie, fiind nevoit în anumite momente să-şi vândă chiar şi clişeele pe care imortalizase evenimente istorice importante.
Liviu Zgârciu spune că lucrul cel mai trist este că multe clişee nu au ajuns la colecţionari sau fotografi, ci au fost distruse, iar sticla a fost folosită la fabricarea unor oglinzi foarte căutate în acea perioadă.
Istoricul spune că, în 1967, directorul Muzeului Naţional al Unirii de la acea dată, prof. dr. Gheorghe Anghel, a reuşit să cumpere de la Samoilă Mârza aparatul folosit pentru a imortaliza evenimentele din 1 Decembrie 1918, dar şi clişeele cu fotografiile de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
“Samoilă Mârza a imortalizat numeroase evenimente istorice, dar, din cauza lipsurilor materiale, multe clişee fusese nevoit să le vândă pentru sticla specială din care erau confecţionate. Cu banii primiţi de la muzeu, Mârza şi-a cumpărat un aparat performant pe care dorea să-l folosească în 1968, la evenimentele comemorative ale Marii Uniri, dar a murit în 1967″, spune Zgârciu.
Samoilă Mârza a reuşit, de-a lungul timpului, să imortalizeze evenimente istorice importante, precum vizita Regelui Ferdinand I din anul 1919 de la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, încoronarea Regelui Ferdinand I cu Regina Maria, în 22 octombrie 1922, la Alba Iulia, sau în 1928 – manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a zece ani de la Marea Unire.
Fotograful a realizat, în 1919, un album despre 1 Decembrie 1918, numit “Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri”, pe care l-a oferit cadou unor personalităţi ale perioadei respective: Regele Ferdinand I, primul ministru I.C. Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, generalul francez Henri Mathias Berthelot. De asemenea, un exemplar al albumului a fost folosit ca document, fiind depus de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Versailles.
Regele Ferdinand I l-a declarat printre furnizorii Curţii Regale, iar generalul Berthelot i-a trimis un permis de călătorie gratuită pe căile ferate franceze.
În pofida importanţei istorice a muncii sale, fotograful Samoilă Mârza a trăit mereu aproape de sărăcie, dovadă fiind şi faptul că timp de aproape 60 de ani a folosit acelaşi aparat foto vechi, cu care imortalizase evenimentele de la 1 Decembrie 1918. Ultimul său album “Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri” l-a dăruit fostului dictator Nicolae Ceauşescu, în 1966, în timpul vizitei acestuia la Alba Iulia.
Fotografiile lui Samoilă Mârza au ajuns celebre, însă de “fotograful Unirii” îşi mai amintesc doar istoricii.
Unul dintre istoricii de la Muzeul Naţional al Unirii a avut uimirea să descopere, recent, că rămăşiţele lui Samoilă Mârza au fost pe punctul de a fi exhumate de firma care administrează cimitirul în care se află mormântul fotografului, în Alba Iulia. Zgârciu afirmă că pe monumentul funerar fusese lipită o somaţie pentru neplata taxei de concesiune a locului de veci.
Mormântul a fost salvat doar la intervenţia mai multor istorici, însă s-a demonstrat, după cum susţine istoricul Liviu Zgârciu, că şi alte personalităţi înhumate în cimitirul din Alba Iulia ar fi putut avea aceeaşi soartă şi nimeni să nu afle.
Cei care se hotărăsc să caute în cimitirul municipal din Alba Iulia mormântul lui Samoilă Mârza trebuie să aibă multă răbdare şi timp, deoarece acesta nu iese cu nimic în evidenţă, nu e marcat şi nici îngrijit.
Pe micul monument funerar de la căpătâiul marelui fotograf se pot vedea una dintre celebrele fotografii ale acestuia din 1 Decembrie 1918 şi urmele somaţiei lipite de administratorii cimitirului, prin care anunţau exhumarea pentru neplata taxei de concesiune. De Dan Lungu – Gandul
Home |

luni, 28 noiembrie 2011

Casapoundism

Casapoundism (GALERIE FOTO)

autor: FrontPress 28.11.2011
Sâmbătă 26 noiembrie a avut loc, la Napoli, manifestația națională a CasaPound Italia. Ce reporteristic am început. Cum nu poți să vindeci o fată ca mine de naționalisme și de camaraderie, bineînțeles că nu puteam să lipsesc.
Situația de la Napoli se povestea să fie cam așa: cu vreo lună în urmă, niște unii o agresaseră pe președinta CPI Napoli ca niște antifasciști răi și, când camarazii ei s-au gândit să riposteze, au venit cu furci și topoare, bastoane și căști, escortați de poliție, ca nu cumva să pățească ceva, bieții de ei. Pe urmă, când s-a anunțat marșul, media tradițională și facebookiană a început să fiarbă, care mai de care mai antifa, că vai, în orașul lor nu pot accepta așa ceva, că vor face contramanifestații și vor drege. În consecință, prefectura a redus marșul la un sit-in, că au fost avertizați că băieții ăștia cu steaguri cu țestoase vor distruge ordinea publică.
Am ajuns în piață cu vreo 2 ore înainte de marș. Așteptam cu sufletul la gură tensiunea, dar ea nu mi s-a arătat. În ziar scrie că erau de față antifasciștii care scandau lozinci. Eu n-am văzut niciunul, cred că se camuflau minunat. Mai scrie că toate barurile erau închise de frica manifestației. Nu știu care, că noi ne-am luat bere, senvișuri și pizză de la niște baruri din piață, ai căror angajați nu mai făcuseră așa vânzare de ani și ani. Cică poliția ne înconjura și nu ne lăsa să ieșim din perimetrul pieței. Probabil m-am plimbat pe o stradă lăturalnică în imaginație. Ce mai scrie? Că au confiscat o dubiță cu obiecte contondente. Da, cu boxe, chestii pentru construit o scenă și lumini, foarte contondente dealtfel, de a trebuit să-și aducă niște băieți boxele personale de acasă. Mă rog, mai că aș fi vrut să fiu în manifestația din ziar, pare mult mai interesantă, e bombastică așa.
Bine, drept să vă spun, eu mi-aș fi dorit puțină activitate cu poliția și antifaii, așa, măcar pentru diversitate, că văzusem eu pe interneturi că așa se întâmplă la manifestațiile din străinătate. Dar nimic, pace și seninătate. Parcă mi-e dor de ăia zece unguri cu glugi care se arătau pe la marșurile din țară și strigau în ungurește chestii pe care bineînțeles nu le înțelegeam.
Să devin mai serioasă, nu? Hai. A fost așa: cam 2000 de persoane (unii zic peste 1000, alții zic chiar 4000, e un mister neelucidat) și bannere cu: “Goldman Sachs, Italia nu e de vânzare”, unul cu fața noului premier Monti și cu textul ”Împotriva dictaturii băncilor – stat, popor, muncă!”, altele pentru eutarhie europeană, și cu proiectele lor de lege: Închiderea Equitalia, o societate de recuperare a creanțelor care are un sistem dubios prin care dacă nu plătești timp de vreo 2 luni îți ia casa, Tempo di essere madri – prin care militează pentru dreptul mamelor de a avea ore de muncă mai puține și salarii suficiente și Mutuo sociale – un proiect asemănător cu ANL-ul de la noi, pe care au reușit deocamdată să-l implementeze în Lazio. În rest, oameni frumoși și entuziaști, steaguri fluturând, slogane cântate (cred că numai italienii ar fi fost capabili să-și cânte sloganele în loc să le urle) și polițiști strângând rândurile. Au participat camarazi din Franța, Canada, Belgia, Rusia, Ucraina, Irlanda și, surpriză, chiar și România.
În loc de încheiere, câteva poze:
« | Home | »


duminică, 27 noiembrie 2011

Fost turnator la Securitate

Fost turnator la Securitate, condamnat pentru pedofilie, dar e revolutionar!

autor: FrontPress 27.11.2011
A trecut un an de cand “Romania, te iubesc!” v-a aratat ca statul ofera ajutoare pentru revolutionari sub forma de bani, facilitati fiscale sau terenuri, unor impostori. Ne-am intors dupa un an, sa vedem in ce stadiu sunt cercetarile.
O sa mergem la Zarnesti, acolo unde cercetarile continua si unde o sa aflam noi cazuri de revolutionari-impostori.
Tot numai acum, dupa 21 de ani, o sa putem afla exact cati revolutionari cu certificate sunt, cine sunt ei si ce au facut la in zilele lui Decembrie 89. Cei de la SSPR promit in scurt timp ca aceste informatii se vor regasi on-line.
In Zarnesti, in luna noiembrie, 30 de revolutionari si-au primit indemnizatia. Aici e parca singurul loc in tara unde autoritatile identifica revolutionari cu probleme. Acum, la procurorii si politistii din Zarnesti ancheteaza alte persoane suspecte ca ar fi beneficiat de privilegii pe nedrept.
In aceste noi cazuri semnalate de politia din Zarnesti sunt implicati si altii, din alte parti. Vasile Vlad este presedintele uneia din cele sapte asociatii de revolutionari din Brasov. Asupra lui planeaza nenumarate suspiciuni.
De ce miza a fost atat de mare ? Posesorii de carnet de „luptator remarcat in cadrul revolutiei din decembrie 1989″ inca beneficiaza de o pensie reparatorie, daca nu au venituri sub salariul mediu brut pe economie. Adica, aproape 20 de milioane de lei vechi pe luna. Un motiv suficient pentru a se inghesui pe lista o multime de neaveniti.
Marian Ambrozi. Revolutionar de frunte in Brasov. Un infractor dovedit, posesor al unui certificat de turnator la Securitate si un vanzator de certificate de revolutionar. Acum are o condamnare pentru pedofilie si nicidecum pentru inselaciuni cu certificate.
S-au fabricat dosare, s-au inventat martori si dovezi mincinoase. Multi dintre beneficiari au certificate emise “la norma”. Activitatea ilicita a imbogatit pe multi.
Dorin Lazar Maior, presedintele celei mai importante asociatii de revolutionari din Brasov da din umeri, desi pe multe dintre dosarele cu problema si-a pus el insusi avizul.
Oameni care au vazut Revolutia la televizor s-au trezit beneficiarii unor drepturi de nerefuzat – 10.000 de mp extravilan, 500 de mp intravilan, prioritate la asigurarea unei locuinte sociale, dreptul la un spatiu comercial, subventii pentru credite bancare, acces gratuit la medicamentatie si spitalizare, legitimatii de transport in comun si CFR gratuite, scutirea de plata impozitelor pe proprietati, pensionare anticipata cu 5 ani,
Din pacate, o lege ce trebuia sa aduca o recunoastere morala a celor implicati in actiunile din decembrie 1989 s-a transformat intr-o lege nedreapta ce a permis unor impostori sa beneficieze de drepturi nemeritate.
In noiembrie 2011, in Romania beneficiaza de indemnizatii de revolutionar 16.154 de persoane, cu 2.000 mai multe decat in noiembrie 2010. Bagati la gramada, adevarati revolutionari si impostori. De pe Stirile Pro Tv
H

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Ultimii cruciati ai Spaniei

DIVIZIA ALBASTRA: Ultimii cruciati ai Spaniei

autor: FrontPress 27.11.2011
Cel de al doilea război mondial a fost ultima mare confruntare ideologică. Milioane de oameni au participat, voluntar sau constrânşi, la o încleştare apocaliptică. Spania, abia ieşită dintr-un crunt război civil care a adus la putere forţele naţionaliste, a rămas neutră. Cu toate acestea, zeci de mii de spanioli s-au simţit datori să contribuie la “Cruciada antibolşevică”, cunoscând pe pielea lor ce înseamnă lupta contra comunismului. Astfel a fost creată o unitate specială în cadrul armatei germane, formată din voluntari spanioli, care să lupte pe frontul de est: Divizia Albastră.
Denumirea acestei unităţi a fost inspirată de culoarea cămăşilor purtate de militanţii Falangei Spaniole, o organizaţie naţionalistă catolică care s-a remarcat în lupta contra comuniştilor şi anarhiştilor în timpul războiului civil dintre 1936 şi 1939. Singura condiţie impusă de generalul Franco, noul conducător al Spaniei, a fost ca această unitate să fie folosită exclusiv în luptele contra sovieticilor şi nu a aliaţilor lor occidentali.
1940: Generalul Franco şi cancelarul Adolf Hitler
Prin această manevră Franco a reuşit să menţină pacea cu Aliaţii occidentali şi în acelaşi timp să-şi plătească datoria morală şi faţă de cancelarul Adolf Hitler, care l-a susţinut politic şi militar (prin Legiunea Condor) în războiul civil.
La cererea Spaniei, Hitler a aprobat în iunie 1941 formarea unităţii speciale şi imediat mii de voluntari spanioli au luat cu asalt centrele de recrutare. Astfel, deşi guvernul de la Madrid făcuse planuri pentru un lot de 4.000 de voluntari, peste 18.000 de persoane, dintre care 2.600 de ofiteri, au fost recrutate în prima fază. Majoritatea erau veterani ai războiului civil şi/sau membri ai Falangei Spaniole.
Generalul Agustin Munoz Grandes a fost numit la conducerea Diviziai Albastre.
Datorită faptului că voluntarii nu puteau purta uniformele armatei spaniole, ţara lor fiind oficial neutră, aceştia fost echipaţi cu uniforme germane, având un ecuson distinctiv în culorile naţionale.
În iulie 1941 primul tren cu spanioli a plecat din Madrid pentru o sesiune de antrenament de cinci săptămâni în Bavaria. După ce a fost depus jurământul standard faţă de Adolf Hitler, unitatea fiind încorporată în armata germană, primul lot de voluntari a fost trimis în Polonia, de unde au pornit în marş iniţial spre Moscova, apoi spre Novgorod şi în final spre Leningrad.
În timpul asedierii Leningradului, Divizia Albastră a suferit pierderi grele. Din această cauză au început să fie trimişi şi recruţi din Spania, prin rotaţie, nu numai voluntari. Astfel, un total de 45.000 de soldaţi spanioli au luptat pe frontul de est, prin rotaţie. Actele lor de bravură au fost recunoscute atât prin decoraţii spaniole cât şi germane.
General Emilio Esteban Infantes, cel de al doilea comandant al Diviziei Albastre
După căderea frontului la Stalingrad, general Emilio Esteban Infantes a preluat comanda unităţii. Au început să fie exercitate tot mai multe presiuni internaţionale din partea Aliaţilor occidentali şi interne din partea Bisericii Catolice în special pentru retragerea trupelor. Astfel Franco a fost nevoit în 1943 să înceapă negocierile şi ordinul de retragere a fost emis în luna octombrie.
Unii voluntari au refuzat să se întoarcă în Spania, preferând să lupte contra bolşevismului. În jur de 3.000 de spanioli, majoritatea falangişti, au ales să rămână, ei fiind reuniţi într-o nouă unitate denumită Legiunea Albastră. Alţi spanioli au fost încorporaţi în unităţi germane ale armatei sau ale Waffen SS. Unii au ajuns să se numere printre ultimii apărători ai Berlinului, înainte ca Armata Roşie să cucerească în întregime capitala celui de al Treilea Reich.
Voluntarii spanioli au înregistrat pierderi grele în luptele împotriva sovieticilor: aproape 5.000 de morţi şi 8.700 de răniţi. Alte câteva sute au căzut prizonieri, unii reuşind să se întoarcă acasă abia în 1954. Sursa: FrontPress.ro
Imnul  Diviziei Albastre


vineri, 25 noiembrie 2011

Salvatore Giuliano - mafiotul devenit haiduc

autor: FrontPress 26.11.2011
Un tânăr sicilian idealist, sărac şi, mai presus de toate, temperamental, cum stă bine unui meridional, a îndrăznit să se rupă de vechile legi nescrise ale Mafiei. În decursul scurtei, dar fulminantei şi violentei sale cariere din anii 1940-1950, Turiddu, cum îl numeau prietenii, nu doar că a intrat în universul folclorului modern sicilian, dar a câştigat inimile tuturor admiratorilor (şi mai ales ale admiratoarelor) săi, devenind cel mai îndrăgit ”mafioso”. Un „mafioso” bun, dacă vreţi. Un rebel frumos şi nebun care a trădat deopotrivă Mafia şi autorităţile, devenind un haiduc-patriot în toată puterea cuvântului. Dacă viaţa sa a fost romantică şi tumultoasă prin excelenţă, misteriosul său sfârşit nu face decât să adauge greutate legendei celui mai iubit fiu al Siciliei!
Turi – Fulgerul Chipeş
“Ultimul cavaler al Siciliei”, “Fulgerul Chipeş” sau “Banditul Gentilom”, cum l-au denumit cu afecţiune ţăranii sicilieni, a văzut lumina zilei pe data de 16 noiembrie 1922, în cătunul Montelepre din provincia Palermo.
“Scorpion” tipic prin caracter şi manifestare, Salvatore Giuliano a fost cel de-al patrulea copil al lui Salvatore şi Maria Giuliano, care formau imaginea vie a unei familii sărace de agricultori insulari. Prietenii de joacă şi colegii de şcoală de mai târziu l-au îndrăgit instinctiv, fiind cuceriţi de caracterul justiţiar şi idealist al haiducului de mai târziu, şi l-au numit, în dialectul sicilian, cu diminutivele de Turi şi Turiddu.
Copil inteligent şi mereu primul la învăţătură între colegii săi de clasă, Turiddu a beneficiat de o educaţie primară, fiind totuşi nevoit să abandoneze şcoala. Tradiţia locului, dar mai ales sărăcia familiei sale, i-au impus să lase în urmă pentru totdeauna porţile şcolii.
Avea doar 13 ani când a început să lucreze pământul alături de tatăl şi fraţii săi mai mari. Munca câmpului l-a exasperat rapid. Prin urmare, tânărul i-a cerut unui unchi îndepărtat să-l ia cu sine, drept cărăuş de butoaie cu ulei de măsline.
Activitatea sa zilnică consta acum în parcurgerea drumurilor bolovănoase ale Siciliei, hurducăit în căruţă, alături de unchi şi butoaie. Evident, nu i-a plăcut nici această îndeletnicire.
La vârsta de 18 ani îl găsim pe Turi angajat al unei companii de telefoane locală. Băiatul se căţăra cât era ziua de lungă, instalând pe marginea drumurilor stâlpi şi fire de telegraf în toată provincia Palermo. Nici această îndeletnicire banală nu era pentru el. Soarta avea planuri spectaculoase pentru mezinul familiei Giuliano.
Vremurile nu mai aveau răbdare cu oamenii, ba chiar înnebuniseră de-a dreptul…
Norii sângerii ai celui de-al Doilea Război Mondial începuseră să se adune şi pe cerul Siciliei. Invazia Aliaţilor în insulă a dus la o mobilizare fără precedent al tinerilor. Salvatore urma să îmbrace haina militară a regimului lui Mussolini, când în anul 1943, Aliaţii au invadat Sicilia. Turiddu nu a aşteptat ca războiul să-i bată la uşă, ci s-a decis să facă primul pas.
Prin urmare, a intrat plin de curaj în periculoasa lume a traficanţilor de arme, implicându-se mai apoi în contrabanda generalizată din insulă. Tot atunci, de teama bandiţilor de rând care pândeau drumurile prăfuite ale Siciliei, Turi şi-a luat primul pistol. Între tânăr şi arma sa, a apărut o dragoste la prima vedere, iar efectul a durat toată viaţa: din acel moment, Salvatore nu a mai renunţat niciun moment la portul armelor asupra sa.
Data la care a început să ucidă a fost ziua de 1 septembrie 1943. Turiddu transporta un camion de grâu achiziţionat ilegal, grâu cu care intenţiona să-şi hrănească familia şi vecinii. La un punct de control din Quatro Molini, supus unui control de rutină, Turri a încercat să fugă, dar carabinierul a tras în el două gloanţe, reuşind să-l rănească în picior.
Ţintaş desăvărşit, haiducul incipient s-a întors şi a tras un singur cartuş – direct în inima carabinierului. Pe când fugea, s-a precipitat, scăpându-şi actele de indentitate pe jos.
Nu s-a mai întors după ele.
Familia l-a dus la Palermo, unde un medic i-a scos gloanţele din picior pe viu, fără anestezie (era război, iar toată morfina fusese rechiziţionată şi trimisă trupelor italiene de pe front). Medicul, cunoştinţă de familie de-a lui Salvatore Giuliano senior, l-a adăpostit şi îngrijit pe Turi până când acesta s-a refăcut total.
Represaliile autorităţilor au sosit sub forma unui raid poliţienesc, în urma căruia numeroşi localnici din Montelepre, inclusiv familia lui Salvatore, au fost ridicaţi şi duşi la închisoarea din Monreale. De unul singur, înarmat doar cu pistolul şi curajul său nebunesc înnăscut, Turiddu atacă noapte puşcăria, eliberându-şi consătenii şi rudele. Inimile oamenilor erau cucerite definitiv de tânărul cu alură de Rudolf Valentino şi briantină în părul pieptănat pe spate, care ne priveşte şmechereşte din fotografiile de epocă…
Sicilia, viitor stat american?
Alături de consătenii care s-au decis să-l urmeze până la moarte, tânărul Salvatore s-a refugiat în Munţii Sagana, unde a fondat o adevărată armată personală. “Recruţii” săi – colectaţi de voie-de nevoie din drojdia imundă a societăţii siciliene, circa 50 de bandiţi de joasă speţă, ucigaşi, dezertori şi vagabonzi – aşteptau să fie coordonaţi şi conduşi de acest Robin Hood meridional.
Turiddu le-a impus o disciplină strictă, organizându-i şi antrenându-i în stil paramilitar. Primii bani obţinuţi din jafuri asupra caselor celor bogaţi au fost folosiţi exclusiv pentru cumpărarea de armament. Astfel, la primele ciocniri cu carabinierii, oamenii lui Turiddu au ripostat cu mitraliere grele.
Eroul nostru, purtat de idealismul său nativ, visa mai departe de o carieră de bandit. Salvatore începe să fie interesat de politică şi mai ales de naţionalismul separatist. Scârbit de dispreţul cu care insula sa era privită de guvernul italian, sicilianul din el s-a revoltat. Turiddu voia nici mai mult, nici mai puţin decât ruperea definitivă a Siciliei de statul italian şi proclamarea independenţei insulei. La finele anului 1945, intră cu arme şi bagaje în rândul Mişcării Voluntare pentru Independenţa Siciliei, organizaţie cu orientare separatist-teroristă, din rândurile căreia făceau parte personalităţi importante ale societăţii siciliene, precum baronul Lucio Tasca, ducele Gugliermo Paterno şi politicianul socialist Antonio Canepa.
Turi primeşte gradul de colonel, intrând în conducerea aripii armate a mişcării separatiste. Personajului nostru i se promite achitarea pentru toate crimele sale şi ale oamenilor săi, în cazul în care separatiştii ar fi obţinut victoria. Mai mult, ar fi primit chiar un post de conducere în cadrul ipoteticului guvern sicilian. Cu toate că era doar comandantul militar al mişcării, Salvatore a refuzat să se subordoneze tuturor ordinelor conducătorilor.
Nemulţumit de ideile acestora, Turi iniţiază o serie de atacuri pe cont propriu asupra obiectivelor guvernamentale şi posturilor de poliţie. Tot atunci îşi începe şi cariera de haiduc, jefuind mai mulţi cetăţeni avuţi din insulă. Banii strânşi sunt donaţi văduvelor de război şi copiilor orfani; Turi donează o sumă de bani şi campaniei electorale a formaţiunii politice extremiste din care făcea parte. La alegerile din anul 1946, mişcarea separatistă nu a obţinut voturile scontate. Dezamagit, eroul nostru vine cu o idee fără precedent: se gândeşte foarte serios, nici mai mult, nici mai puţin decât la aderarea Siciliei la Statele Unite ale Americii!
Giuliano a mers până acolo încât i-a trimis o scrisoare personală preşedintelui de atunci al SUA, Harry Truman, în care îi cerea acestuia să nu mai piarda vremea şi să anexeze Sicilia Statelor Unite. El, Salvatore, ar fi urmat să se ocupe de toate formalităţile, inclusiv de construirea unei baze militare pentru soldaţii americani. Evident, Truman nu i-a răspuns niciodată.
Masacrul din Portella della Ginestra
” Turi, fiule meu, judecata Domnului nu este întotdeauna la fel cu cea a oamenilor” – Părintele Reni, confesorul lui Turiddu
Surd la îndemnul confesorului său din copilărie, Salvatore a rămas în continuare o problemă spinoasă pentur autorităţile neguvernabilei insule. În numele organizaţiei sale, Turiddu a continuat să lupte neobosit contra a ceea ce el numea “ocuparea frumoasei Sicilii de către porcii aia aroganţi şi înfumuraţi de la Roma”. Atacurile sale au devenit celebre în toată lumea şi l-au tranformat într-o legendă vie.
La începutul anului 1946, duce o luptă violentă cu forţele de ordine ale autorităţile, lângă Montedoro. Războiul de stradă avea să capete proporţii de bătălie, cei peste 1.000 de luptători ai lui Turiddu ţinând în loc mai multe companii de carabinieri.
Acţiunile şi luptele sale au ţinut aprins idealul unei independenţe a sicilienilor faţă de statul italian, perceput aici drept dispreţuitor şi exploatator. Forţele armate şi carabinierii erau incapabili să-i lichideze mişcarea sau să-l captureze.
Ţăranii sicilieni îl vedeau drept un trimis divin, iar bogaţii proprietari de pământuri se temeau de el în asemenea grad, încât ajuseseră să-l caute personal pentru a-i oferi sumele de bani dorite, astfel ca temperamentalul Turiddu să nu ajungă să le “colecteze” direct din casele lor, la miez de noapte…
Tânărul ajunsese să fie înconjurat de o aureolă de legende, mituri şi poveşti, în care fantasticul şi realul se împleteau.
Printre întâmplările reale se detaşează cea în care Salvatore a dat peste un poştaş care, în loc să trimită banii cuveniţi familiilor siciliene, deturna sumele, expediindu-le de urgenţă rudelor sale din Statele Unite.
Turi l-a împuşcat după o judecată sumară, apoi s-a decis să facă personal pe poştaşul pentru famiile nedreptăţite.
În timp ce o jefuia pe respectabila Contesă de Pratameno, nu s-a atins de verigheta garnisită cu diamante a acesteia. Haiducului i-a atras atenţia cartea pe care o citea respectabila aristocrată. După ce a citit volumul, i l-a înapoiat contesei printr-un subordonat, împreună cu o scrisoare omagială încheiată cu mii de mulţumiri.
Se năştea astfel legenda “Banditului Gentilom”.
Tot atunci a ţinut să se dezică de toate acţiunile Mafiei. Din nefericire pentru lupta sa politică, tot mai mulţi lideri separatişti erau arestaţi, iar fondurile sale deveneau tot mai limitate. Atunci s-a decis să-şi intensifice jafurile. Aproape toţi banii erau împărţiţi familiilor sărace afectate de secetă şi de taxele prea mari.
Salvatore a căzut apoi victimă unei manipulări a Mafiei, care s-a văzut brusc scoasă din centrul atenţiei de către un tânăr capabil, care făcea acte incredibile de caritate pentru tagma oamenilor săraci, tagmă dispreţuită de marii capi. După ce a primit o scrisoare de la o sursă misterioasă, Giuliano şi-a condus oamenii într-un raid în trecătoarea muntoasă de la Portella della Ginestra, intenţionând capturarea celui mai înfocat comunist sicilian, Girolamo Li Causi.
Încercarea de capturare s-a transormat într-un masacru. 14 civili, incluzând o femeie şi 3 copii, au fost ucişi, iar 30 răniţi. Salvatore nu a tras niciun foc, ordonând oamenilor săi să tragă pe deasupra mulţimii.
Pe baza datelor noi, istoricii moderni susţin că oamenii infiltraţi de Mafie pentru discreditarea Fulgerului Chipeş au tras fără milă în civili. De altfel, în prezent, pe monumentul ridicat în memoria victimelor, este scris că acestea au fost în totalitate ucise de Mafie şi de proprietarii de pământuri îndelung “vămuiţi” de eroul sicilian, fără să-l menţioneze pe Turiddu printre vinovaţ. Incidentul a dus la un adevărat scandal naţional, care s-a încheiat în anul 1956 cu condamnarea tuturor oamenilor lui Turi.
Unde eşti tu, Turiddu?
Turi devenise incomod, indezirabil în egală măsură pentru autorităţi şi Mafie. Şi-a văzut în continuare de războiul său personal cu comuniştii şi cu milionarii italieni, care nu erau destul de filantropi, în opinia sa. Treptat, interesul societăţii siciliene în problema secesiunii a devenit tot mai estompat odată cu trecerea timpului, astfel încât, în pragul anului 1948, mişcarea separatistă siciliană îşi pierduse aproape toţi susţinătorii.
Singur şi rebel, Turiddu continua să sfideze autorităţile, scriind scrisori comisariatelor şi îndrăznind să cineze seara, la vedere, în restaurantele de lux din Palermo. La plecare, Turi lăsa notiţe pe şerveţele, amintindu-le carabinierilor că trecuse şi pe acolo.
În consecinţă, recompensa pusă pe capul său s-a dublat, iar Roma a creat o forţă poliţienească specializată în stârpirea banditismului sicilian şi capturarea lui Salvatore. Nu mai puţin de 300 de carabinieri au atacat fortăreaţa muntoasă unde se ascundea acesta, dar majoritatea oamenilor săi au scăpat din încercuire. Pe 14 august 1949, oamenii lui Turiddu minează un drum pe care urma să treacă un convoi de poliţie care se îndrepta spre cazarmele din Bellolampo, în apropiere de Palermo. Rezultatul a fost moartea a 7 carabinieri şi rănirea gravă a altor unsprezece. Exasperat, guvernul italian trimite 1.000 de militari din trupele de elită, sub comanda colonelului Ugo Luca.
Iar de aici, lucrurile devin destul de confuze, circumstanţele morţii lui Salvatore nefiind lămurite pe deplin. Pe data de 5 iulie 1950, se pare că Giuliano a fost ucis în Castelvertrato. Conform raportului oficial, căpitanul de carabinieri Antonio Perenze l-a împuşcat de aproape, în timp ce Turi s-ar fi opus încătuşării.
Ancheta ulterioară nu a făcut decât să încurce şi mai rău iţele. Reporterul de investigaţii Tommaso Bessozi a declarat că singurul lucru care se ştie cu exactitate este acela că Turiddu era mort. Gaspare Pisciotta, omul de încredere al lui Salvatore, a declarat că poliţia i-ar fi promis iertarea tuturor faptelor, precum şi o sumă de bani, dacă reuşeşte să-l ucidă pe Turi. Pisciotta a murit 4 ani mai târziu în închisoare. Prietenii lui Turridu i-au turnat în ceai 20 centigrame de stricnină.
La procesul victimelor din Portella della Ginestra, Gaspare Pisciotta a declarat că “cei care mi-au promis iertare şi bani pentru viaţa lui Turi sunt Bernardo Mattarela, Prinţul Alliata, Marchesano, premierul monarhist de atunci al Italiei, şi Antonio Scelba, ministrul de afaceri interne”. Cum era de aşteptat, niciunul dintre magistraţii amintiţi nu a fost condamnat…
În cultura populară siciliană, eroii şi luptătorii locali nu mor niciodată. Odată cu trecerea anilor, zvonurile despre o aşa numită auto-înscenare a morţii lui Turiddu au început să se înteţească. Conform unor apropiaţi ai familiei sale, Turridu a fugit din Sicilia în Tunisia, de unde s-ar fi îmbarcat ulterior spre Statele Unite. Versiunile populare insistau asupra faptului că Salvatore şi-a trucat propria înmormântare, în coşciugul său fiind pusă o sosie împuşcată ulterior de oamenii săi de încredere. Păcălind autorităţile şi forţele de ordine care l-au hăituit 27 de ani fără să-l fi capturat, Turi s-ar fi îmbarcat noaptea pe un vas cu destinaţia portul Tunis.
Giuseppe Casarrubea, un istoric italian al cărui tată s-a numărat printre victimele lui Turiddu, a petrecut peste 10 ani căutând să lămurească misteriosul sfârşit al haiducului sicilian. A insistat pe lângă procurorii siclieni pentru a obţine o aprobare pentru deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Salvatore Giuliano din Montelepre. Experţii vor preleva mostre ADN din scheletul descoperit şi le vor compara apoi cu mostre care aparţin rudelor în viaţă ale banditului gentilom.
Giuseppe Casarubea şi Mario Cerenghio, un alt istoric pasionat de caz, susţin că fotografiile de epocă ale trupului lui Turri, făcute de carabinieri, reprezintă imaginile unui bărbat ale cărui trăsături nu seamănă deloc cu cele ale “Regelui din Montelepre”.
Pe de altă parte, raportul oficial menţionează că mama şi sora lui Salvatore i-au identificat cadavrul, dar istoricii contrazic şi acest amănunt, deoarece după spusele martorilor oculari, cele două femei au leşinat înainte de a vedea cadavrul.
Printre cei care aşteaptă rezultatul analizei ADN (prelevat în data de 9 octombrie 2010), se numără şi Salvatore Sciortino, nepotul lui Turi, care declara că i-a dus unchiului său flori la mormânt timp de peste 40 de ani, dar nu l-ar deranja de loc să afle că i-a adus omagiile altui decedat, în timp ce mult iubitul său unchi o ducea regeşte în sânul temutei comunităţi siciliene din America.
Turiddu a devenit şi un reputat personaj cinematografic şi literar. În anul 1961 apare prima peliculă dedicată sicilianului, intitulată Salvatore Giuliano; filmul este regizat de către Francesco Rosi, unul dintre cei mai mari admiratori ai eroului.
Celebrul scriitor Mario Puzo publică la rândul său, volumul Sicilianul, la finele anului 1984. Cartea a fost ecranizată trei ani mai târziu, în regia lui Michael Cimino, avându-l pe actorul Cristopher Lamger în rolul lui Turi.
În anul 1985, compozitorul italian Lorenzo Ferrero a compus opera Salvatore Giuliano, care a avut premiera pe data de 25 ianuarie la Teatro dell’Opera din Roma.
Autorităţile italiene nu au făcut publică, până în prezent, o concluzie clară bazată pe rezultatele testelor ADN. Se pare că Turiddu a luat cu sine taina dispariţiei sale. Cum stă bine oricărui personaj de legendă! De Parlog Nicolae – Descopera
«

Mic la stat si mic la sfat Emil Boc

FARA COMENTARII !!!   Asta o merita ! Asta le vom da !!!

Acest l.....Boc, era sa zic pe de-a dreptul, a plecat in Israel  bou si a venit vaca.
Mizeriile pe care le-a borat peste capetele noastre  plecate ca de slugi, le-a debitat fara frica  nu mai zic de Dumnezeu ci, de  vreunul din ziaristii rebeli care ar putea sa-i dea in  fata sange uman  de la victimele lui.
Cu asa prosti ca noi  care  acceptam mizeria asta, pe  care trebuie sa o ingurgitam prin cuvintele prim ului L.... al tarii ca "am hotarit,  toate tarile Europei, etc ., sa fim prudenti, salatiile si pensiile raman la fel" dar, s-au scumpit  toate marfurile si sunt ca pret,  duble sau aproape duble, ca saptamana trecuta.
In aceasta mizerie pregatita noua si pe urmatorul an nu este cuprinsa prudenta fata de chetuielile  de la Cotroceni, guvern si SPP.  Ba chiar  prudenta NU EXISTA. Asa ne trebuie ca numai ne uitam la curisorul bombat lucrat in secret, al  vampei noastre oficiale. Si uitam  kilometrajul experimental, care sta la baza experientei.
Mai buna este o ciobanita, chiar daca miroase a branza.
La acest tupeu obraznic nu este sufient sa raspundem cu tupeu, ci trebuie sa raspundem cu sabia scoasa. Acesti nemernici ne-au distrus si vor face asta in continuare, pana la disolutia noastra ca neam si ca tara, se vede din faptul ca spun mereu ca nu ne mai imprumuta nimeni.  Este normal ca o tara asa de bogata ca a noastre sa se impriumute cand ea imprumuta pana si pe HITLER, pentru masinaria de razboi? Imprumuta zic dar stiti  raspunsul lui Hitler catre Ms. I., Antonescu ca nu-i rusine sa ceara banii, cand suntem asa  bogati si cu moneda noastra leu aur cea mai tare din Europa si recunoscuta pe tot globul?Si ganditi-va ca trecusera  tot atatia ani  de la primul razb.mondial, cit de la revolutie pana acum. Si tara se refacuse si era mai bogata de cat fusese  si cu  averea ei lasata la rusi si confiscata de ei. Dar la noi  in acesti 22 de ani am saracit tara pana la cersetorie. Ei gandesc ca daca ne imprumutam si nu vom mai avea peste ani sa platim, datoriile vor fi sterse. DE MILA. Dar noi ce facem? Facem politica in carciuma si ne distram uitandu-me si visand ca vom tine in maini  un curisor bombat, lucrat  si tocit, expert in cea mai veche profesiune.  Daca am fi trait bine toti si am fi  fost bogati, sa ne aranjam viata dupa  voia noastra si aruncam ochii numai in scarba spre aceste gunoaie , care cred ca atunci, nu vor mai reprezenta decat vorba unui prieten  francez  "catele batrane".
Articolul precedent arata spre ce ne indreptam noi, spre CRIMINALITATE ca nu avem din ce trai.
Suntem fortati sa devenim brute, mai rele ca animalele, daca nu am si inceput sa fim asa.
Trebuie sa luam valul de pe ochi si sa   fim acei romani viteji care nu am acceptat  jugul, nici al turcilor.Curaj !!! Eu va sunt alaturi cu toate posibilitatile mele  modeste !!!!!!

Prietenie mare...cu tandrete....

Mostenirea lui Ginghis Han

autor: FrontPress 25.11.2011
Ginghis Han, acel ”Napoleon al stepelor” cum a fost supranumit, este una din marile figuri ale istoriei mondiale, creatorul unui imens imperiu nomad care se întindea din Coreea până în Polonia. Operațiunile militare ale mongolilor sunt uluitorare. Aceiași cuceritori care, în 1242, îl forțau pe regele Ungariei să fugă pe mare, patruzeci de ani mai târziu supuneau insula Java în Indonezia. Europa de Est și Asia au ajuns să facă parte din același conglomerat politic timp de un secol și jumătate. Lumea întreagă era îngrozită de rapiditatea și brutalitatea cuceririlor mongole care erau întotdeauna însoțite de genocide pe scară largă. Mongolii au creat o adevărată psihoză în țările Europei și au trecut mulți ani pentru ca oamenii să nu mai tremure la amintirea călăreților din est care au însângerat continentul.
Aceste evenimente extraordinare au trebuit explicate. Cum și de ce au avut loc? Primul instinct al epocii respective, dominate de religiozitate, a fost de a vedea devastările mongole ca o teribilă pedeapsă divină pentru păcatele omenirii. Ca Attila cu secole în urmă, Ginghis Han apărea ca biciul lui Dumnezeu menit să-i pedepsească pe oameni. Mongolii nu erau surprinși de victoriile lor impresionante: ei credeau că Marele Han primise o misiune divină de a cuceri lumea, iar cei care i se împotriveau trebuiau distruși. Când Papa Inocențiu al IV-lea a trimis un ambasador la curtea mongolă în 1246 pentru a se plânge de atrocitățile comise de armatele mongole în Polonia și Ungaria, i s-a spus că pedeapsa locuitorilor din acele țări era pe deplin meritată deoarece refuzaseră să i se supună lui Dumnezeu și Hanului; mai mult, dacă Papa însuși dorea să se salveze de la distrugere, el trebuia să vină personal în fața Marelui Han pentru a recunoaște, cu umilință, stăpânirea universală a mongolilor.
Mongolii erau un mister pentru contemporani. Însă după Renaștere, când studiul istoriei a evoluat și s-a sustras influenței Biserici, după ce Montesquieu a inițiat căutarea ”cauzelor generale” ale faptelor din istorie, măreția imperiului mongol a fost atribuită geniului militar al lui Ginghis Han; abilității sale de ”divide et impera” a inamicilor; certurilor dintre opozanții săi; dominației unei zone din inima Asiei de unde putea lovi în orice direcție. Aceste considerente politico-militare au fost reluate ulterior de o analiză sociologică a Mongoliei lui Ginghis Han. În 1911-12, saantul rus B. J. Vladimirtsov a lansat o teorie potrivit căreia în secolul al XII-lea societatea tribală mongolă se afla în proces de decădere și începuse să se contureze un conflict de clasă între nobili – care dețineau marile turme de animale, singura bogăție a populațiilor nomande – și oamenii de rând, mult inferiori și aproape exploatați. Ginghis Han a exploatat conflictele sociale în avantajul său, dar apoi – când a început expansiunea cu ajutorul nu doar al nobililor, ci și al nomazilor de rând – a ignorat diferențele sociale când a creat noi instituții, precum Garda Imperială, în care putea pătrunde oricine.
”Tătarii n-au avut nimic în comun cu maurii. Au cucerit Rusia, dar nu i-au dat nici algebra, nici pe Aristotel.”
Vladimirtsov nu era marxist, iar teoria sa a fost formulată înainte de revoluția din 1917. Istoricii sovietici au preluat-o însă deorece se potrivea normelor marxiste. Rușii au fost mereu interesați de Imperiul Mongol deoarece țara lor a fost pare a acestuia timp de două secole, o experiență amară peste care nu au trecut niciodată complet. Devastate de invazia condusă de Batu între 1237-40, principatele rusești au devenit vasale mongolilor și timp de mulți ani fiecare prinț rus trebuia, odată ajuns pe tron, să călătorească la tabăra mongolă de pe Volga pentru a depune jurământul de vasalitate. Rusia a fost într-un fel smulsă din Europa și forțată să-și întoarcă privirea către Asia. Ulterior, instituțiile politice rusești au păstrat anumite influențe din experiența despotismului mongol. Majoritatea specialiștilor contemporani este de părere că țarismul rusesc a fost modelat mai mult pe baza hanatului mongol și nu a imperiului bizantin. Numele de ”Țar” a fost atribuit mai întâi Hanului, nu liderilor autohtoni. Amărăciunea rușilor cu privire la cucerirea mongolă a fost mereu întârită și de faptul că aceasta a contribuit la rămânerea în urmă a țării, lăsând-o ignorantă, reacționară și semi-asiatică. În plus, mongolii nu au adus – precum arabii și maurii în Spania – niciun beneficiu cultural. După cum spunea Pușkin, ”tătarii n-au avut nimic în comun cu maurii. Au cucerit Rusia, dar nu i-au dat nici algebra, nici pe Aristotel.” Mongolii au rupt Rusia de Europa, rezultatul fiind că Rusia n-a avut acces la înfloritoarea experiență a Renașterii și revoluției științitice. Renașterea culturală și intelectuală a Occidentului a putut avea loc tocmai pentru că țările de aici au scăpat de coșmarul mongol.
Nici în China mongolii nu sunt mai apreciați. Dominația lor aici a fost mai scurtă: Ginghis Han n-a cucerit decât teritoriul de la nord de fluviul Galben, și nu de la chinezi, ci de la popoarele barbare care se stabiliseră acolo. Nepotul lui, faimosul Kubilai, a fost primul mongol care a stăpânit întreaga Chină prin eliminarea, în 1279, a dinastiei Sung ce conducea Sudul Chinei. După cum notează Marco Polo, Kubilai a fost puternic impresionat de civilizația chineză. El a mutat capitala imperială de la Karakoru, în Mongolia, la Khan-Balik, ”Orașul Hanului” aflat în locul Beijingului de azi. El a adoptat vestimentația și manierele chineze și a acorat privilegii clerului budist. Totuși, el n-a învățat niciodată limba chineză și a refuzat să acorde oficialilor chinezi funcții importante în administrație. Chinezii i-au disprețuit mereu pe cuceritori, iar după moartea lui Kubilai, în 1294, regimul mongol a avut de înfruntat numeroase revolte. Acestea au culminat cu o revoltă la nivelul întregii țări, iar în 1368 ultimul împărat mongol a fost alungat, venind la putere dinastia autohtone Ming.
Între timp, celelalte victime ale mongolilor încercau și ele să-și ia revanșa. Până în secolul al XVII-lea, rușii începuseră deja să înainteze către Urali, iar chinezii spre nord, către deșertul Gobi. Rezistența nomazilor mongoli a cedat sub utilizarea armelor de foc pe care aceștia nu le cunoșteau. Rușii și chinezii i-au învins în cele din urmă pe vechii lor stăpâni. Prima șansă a mongolilor de a se sustrage presiunii ruso-chineze a venit odată cu revoluția chineză din 1911. Atunci, cu ajutorul Rusiei țariste, mongolii și-au declarat independența. În 1913, China republicană a recunoscut autonomia, nu și suveranitatea, Mongoliei Exterioare. După revoluția rusă din 1917 și sfărșitul războiului civil, bolșevicii și-au îndreptat atenția către est. Trupele sovietice au ocupat Mongolia sub pretextul de a o apăra de chinezi și de Albi, iar în 1924 a fost proclamată Republica Populară Mongolă. China i-a recunoscut independența abia în 1945. Vechea populație nomadă s-a transformat treptat, sub presiuni sovietice, într-o populație de fermieri și muncitori. Totuși, în republica mongolă de azi trăiește doar o mică parte a vechii rase mongole. Restul de circa două milioane se află în Mongolia Interioară, o provincie autonomă din China.
Ginghis Han în istoriografia contemporană
Istoricii ruși, chinezi și mongoli au reexaminat istoria mongolilor, cuceririle acestora și rolul lui Ginghis Han. Deși comuniștii au distrus multe din bibliotecile aflate în mănăstirile budiste, s-au păstrat totuși materiale documentare ce au putut fi studiate și interpretate, evident în baza normelor rigide ale marxist-leninismului. Un istoric mongol renumit, Yü Yuan-an, a publicat o biografie a lui Ginghis Han în 1955, bazată considerabil pe lucrările lui Vladimirtsov. Astfel, el descrie Mongolia lui Ginghis Han ca un pământ feudal în care vechiul sistem al clanurilor se destrăma, dar în care nu se conturase încă un sentiment național. Succesul lui Ginghis Han s-ar fi datorat dorinței crescânde de unitate a mongolilor, dorinței de a pune capăt conflictelor dintre tribale și de a opri agresiunile străinilor. În Mongolia, Ginghis Han a jucat un rol ”progresist” – termen atât de drag marxiștilor – în sensul că a unificat țara și a adus poporului său arta scrisului și noi instituții. În afara Mongoliei însă, a fost exact opusul: un războinic brutal care a adus nenumărate prejudicii țărilor civilizate.
Într-o altă carte dedicată istoriei mongole, publicată în 1958, Yü Yuan-an abordează problema istoriei cuceririlor mongole de după moartea lui Ginghis Han. Descriind invazia Europei condusă de Batu între anii 1237-1242, el discută motivele retragerii subite a armatelor mongole din centrul Europei. Explicația general acceptată este că moatea marelui han Ogodai, în decembrie 1241, a ridicat problema succesiuni, astfel că Batu a trebuit să se retragă și să revină pe Volga pentru a putea influența alegerea noului Han. Acesta a fost ales abia în 1246 din cauza rivalităților și intrigilor dintre posibilii succesori. Yü Yuan-an argumentează însă că moartea lui Ogodai n-a fost decât un pretext. De fapt, ar fi fost vorba de ”lupta eroică a poporului rus” care-i epuizase pe mongoli într-atât de mult încât aceștia nu mai aveau resursele necesare pentru a înainta către Occident. Astfel, rușii s-au sacrificat pentru a salva Europa. Cât despre China, istoricul mongol este de părere că predecesorii săi s-au purtat acolo ca niște tirani. Chiar și Kubilai este criticat pentru extravaganța sa, pentru irosirea resurselor naturale și pentru favorurile excesive acordate clerului budist. Reputația lui Kubilai, bazată în mare parte pe elogiile ce i le-a adus Marco Polo, ar fi de fapt exagerată. Nepotul și succesorul său, Temür, care a pus capăt războaielor și a redus taxele, a fost un conducător mai bun. În cele din urmă, exploatarea țăranilor – baza națiunii, de către acești nomazi care nu au înțeles niciodată valoarea agriculturii, a ajuns să fie de nesuportat. Apoi, sub dinastia Ming, China eliberată de dominația barbarilor a putut da naștere unei impresionante civilizații.
O astfel de interpretare a plăcut atât rușilor, cât și chinezilor. Însă după 1960, când începe conflictul sino-sovietic, Monglia, cu trecutul și conducătorul ei glorios, a fost atrasă în dispută. Poziția Mongoliei, aflată între cei doi giganți aflați în conflict, a căpătat o foarte mare importanță politică și strategică. Politica Chinei a fost de a și-i atrage pe mongolii ce trăiau în provincia autonomă, de a pune accent pe unitatea acestora și de a scoate Mongolia din orbita URSS-ului. Pe de altă parte, sovieticii căutau să-și întârească dominația asupra Mongoliei, să hrănească sentimentele anti-chineze existente în societatea mongolă și să sublinieze că unificarea poporului mongol – divizat ca și germanii, coreenii și vietnamezii – se putea face doar pornind de la Ulan Bator.
Disputa istoricilor ruși și chinezi a dus la apariția mai multor lucrări despre istoria Mongoliei și despre Ginghis Han, lucru îmbucurător pentru istoriografie. Indiferent de prisma prin care privim lucrurile, nu putem nega anumite merite ce trebuie atribuite lui Ginghis Han. A fost într-adevăr un războnic nemilos, dar a adus China și Europa în legătură directă pentru prima dată în istorie, a facilitat schimbul de bunuri și idei pe o scară nemaivăzută până atunci, și a deschis Asia comerțului internațional. Lumea Veche n-a mai fost la fel după aceea. Rămânerea în urmă a Rusiei, cu toate efectele sale, evoluția culturală spectaculoasă a Occidentului, ascensiunea turcilor otomani și visul Europei de a găsi o rută maritimă spre Extremul Orient, toate acestea sunt consecințe indirecte ale imperialismului mongol. De Andreea Lupşor - Historia
«

miercuri, 23 noiembrie 2011

SURSA " PREDA " ESTE DON LORENZZO

EXCLUSIV ŞI CUTREMURĂTOR: Sursa "Preda" e Don Lorenzzo

22 noiembrie 2011 Cornel Ivanciuc 
<strong>EXCLUSIV ŞI CUTREMURĂTOR:</strong><strong> Sursa "Preda"</strong><strong> e Don Lorenzzo</strong>
Vă informam într-un articol apărut în ediţia online a săptămânalului nostru că, în 1986, Securitatea reuşea să racoleze ca informator un ultracunoscut şi hiperinfluent satrap al lumii medicale româneşti, care va activa până la revoluţie sub numele conspirativ „Preda“. În motivarea racolării, căpitanul Costică Păun din cadrul Direcţiei a III-a Contraspionaj, ofiţerul de legătură al sursei „Preda“, va invoca contactele primejdioase pe care le cultivă, cu cetăţeni străini, anumiţi cercetători români în domeniul ştiinţelor medicale şi că „Preda“ îi cunoaşte pe câţiva personal, iar cu unii chiar colaborează pe plan ştiinţific, fapt care ar ajuta la supravegherea acestora.
Paranoia regimului ceauşist atinsese deja cote paroxistice şi Securitatea deschidea dosare de urmărire, pe bandă, tuturor persoanelor care călătoreau în străinătate. Nici faptul că „Preda“ era deja membru al PCR n-a constituit un impediment pentru Securitate, care va reuşi să obţină o dispensă din partea conducerii superioare a partidului şi să-i dea valorosului informator o identitate conspirativă. În 1986, sursa „Preda“ era şef de lucrări în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.
La rândul ei, sursa „Preda“ călătorea des în străinătate, fapt care îi permitea să se afle nu o dată în anturajul unor colegi cercetători, suspectaţi de Securitate că şi-ar putea „vinde ţara“. Între 1986-1989, „Preda“ a conferenţiat la universităţile din Graz, Viena, Louvain, Heidelberg, Würzburg, Frankfurt, Tokyo, Nagoya, Oxford, Seattle sau Stanford, după ce în 1977 s-a specializat la Universitatea din Leiden, Olanda (Postdoctoral Fellow), iar în 1981, la National Institutes of Health, Be­thesda, Maryland, SUA (Fogarty International Fellow). Ţinta lui „Pre­da“ era obiectivul „Pavel“.
La data de 12.09.2008, persoana urmărită de „Preda“, unul dintre cei mai reputaţi biofizicieni români, a formulat o cerere adresată CNSAS, prin care ruga să intre în posesia dosarului de urmărire întocmit de fosta Securitate. În cele 1.600 de pagini ale dosarului apărea de nenumărate ori numele de sursă „Preda“. Întrucât urmăritul avea suspiciuni serioase legate de identitatea reală a sursei, a cerut CNSAS date suplimentare legate de statutul acesteia. Conferenţiarul universitar dr. Virgiliu-Leon Ţârău, vicepreşedintele CNSAS, a dat curs solicitării: „(…) Persoana ce figurează cu numele conspirativ «Preda», în dosarul menţionat anterior, este una şi ace­eaşi persoană cu numitul Laurenţiu Mircea Popescu, născut la data de 15.04.1944 în Câmpulung Muscel“.
Numitul Laurenţiu Mircea Popescu, zis Don Lorenzzo, este una şi aceeaşi persoană cu membrul titular al Academiei Române, Laurenţiu Mircea Popescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale, cu profesorul de Medicină Celulară şi Moleculară la Facultatea de Medicină Generală, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, cu directorul general al Institutului Naţional de Patologie şi Cercetări Biomedicale „Victor Babeş“ şi cu preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale.
Toate aceste titulaturi îl acuză pe Don Lorenzzo de fals în declaraţii, deoarece, la numirea în respectivele funcţii, titularul a fost obligat să declare, pe propria răspundere, dacă a colaborat cu Securitatea. Practic, Don Lorenzzo a răspuns de patru ori că nu a colaborat cu Securitatea, bazân­du-se pe decizia nr. 98/2004 emisă de CNSAS, că nu a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică. Mai mult ca sigur că, la data emiterii deciziei, actele doveditoare nu fuseseră încă predate CNSAS de către SRI.
Până la data redactării acestui material, redacţia noastră nu a reuşit încă să ia legătură cu Laurenţiu Mircea Popescu. Urmăritul „Pavel“ a insistat în mod expres ca numele lui real să nu fie dat publicităţii. „Pavel“ ne-a declarat că Laurenţiu Mircea Popescu a fost, înainte de revoluţie, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi. La data de 18 noiembrie a.c., s-au desfăşurat alegeri la Academia de Ştiinţe Medicale, iar domnia sursei „Pre­da“, recte Laurenţiu Mircea Popescu, alias Don Lorenzzo, a luat sfârşit, fiind înlocuit cu academicianul Irinel Popescu.
 

Am invatat : ?????????????

Atat de jos am putut, noi un  popor cu mult bun simt, cobora datorita exemplului conducatorilor nostrii nemilosi si bestiali. Toata societatea este tarata in mocirla. Oamenii mediocrii si submediocrii au reusit sa inteleaga ca, acum e vremea lor. Tupeul, minciuna,  caracterul abject si josnic au iesit la iveala.  Se fac  frati de cruce cu jegurile neamului nostru, numai ca sa se bucure ca niste copii retardati ca, au facut rau, raul cel mai criminal cu putinta nu numai la figurat.  Eu acum  cred mai mult ca oricand ca trebuiesc schimbate bestiile de la conducerea tarii ca ei sunt sursa raului, ei au deschis cutia Pandorei cu toata colcaiala de serpi  veninosi.
AESTE BESTII TREBUIESC  ELIMINATI DEFINITIV, DIN VIATA CA SUNT TOXICI SI SUNT CRIMINALI.
Militez cu toate puterile mele pentru inlaturarea acestei bande de descreierati care, au indus intr-un intreg popor  mizeria morala, in toatalitatea ei. Oameni cumsecade au devenit  bestii autentice si a scos din fiinta lor cele mai  crude  comportari la care, se bucura ca niste debili mintali care nu sunt constienti de  urmarile comportarii lor.
Pe langa toate nenorocirile pe care ni le-au adus pe cap cel mai mare rau si mai greu de  eliminat este aceasta  comportare devianta  indusa la un intreg popor si noua victimelor, calvarul existentei noastre.  Traim numai  in autoaparare fata  de cei  care se numeau semenii nostrii si acum sunt bestiile orientate impotriva noastra. Sunt sigura ca marile familii daca nu au surprize neplacute , traiesc in cercul lor si nu au sub nici o forma de-a face, cu persoane din afara cercului lor  de familie, prieteni sau cunostinte atent verificate.
Si cand vad acesti venali politicieni in Parlament care se lupta pentru proceduri si ingamfari efemere, imi vine sa  fac ceva ca sa atrag atentia ca suntem victimele  minimum-minimolum de caracter obraznic, dracesc si inoportun pentru aceste vremuri negre, de iad pe care le traim.
Nu stiu daca m-am facut inteleasa corect, daca m-am exprimat pe intelesul tuturor. 
De cate ori scriu vreau sa inteleaga  si cei mai simpli oameni despre ce este vorba si care este pericolul. Asta pentru ca la vot vin toti oamenii indiferent  de  cat de mobilat este intelectul ca, au acelas drept de vot si votul  unui om simplu neinstruit si in necunostinta de cauza, este egal si valabil ca al unui profesor doctor docent. Asta trebuie sa se inteleaga acum, ca toate  emisiunile si exprimarile de la tv. sa aiba in vedere,  totalitatea oamenilor de pe aceste meleaguri si nu  numai persoanele cu intelect subtire. Caci de aceea suntem aici, pentru ca s-a facut diferenta intre oamenii subtiri care, filozofeaza  pe sticla si ei sunt detinatorii autentici ai  dreptatii si adevarului si ceilalti carora nu trebuieste sa li se dea prea multa importanta. V-am mai spus ca de aceea am dat exemplul Anei Pauker ca intr-un min. si 30 de secunde a facut sa inteleaga toata lumea ca la  7 nov.1917, dictatura comunista a fost instalata si  imperialismul  isi va da obstescul sfasit cit de curand. Revin, acesta este secretul ca in  gindirea si vointa de mai bine, sa fie cuprinsi cat mai multi romani, nu numai varfurile care au acelas  vot valabil cu  al celui mai stralucit premiant Nobel.
Sa facem un efort sa ne unim,  pentru debarcarea  ticalosilor  si pentru asta fiercare roman este important. In aceasta situatie TOTI SUNTEM EGALIIIIII  !!!!!!! ( nu  numai cei destepti si cu functii)
Cand vom intelege ca la o  situatie extraordinar de grea, trebuiesc luate masuri extraordinar de dure dar BUNE si  valabile pentru viitorul nostru al TUTUROR ?????????????????

luni, 21 noiembrie 2011

Tupeul criminalilor nostrii este intretinut - " Capul plecat paste iarba !!!"

Am spus mereu care este cauza letargiei noastre si a tupeului criminalilor tarii.
Dupa  alegerile din toamna  anului 2008 cind s-a spus de noii instalati ca, nu sunt bani pentru profesori asa cum amanase acest lucru si C.Tariceanu, ca amanarea va fi pana in 1 apr.2009, eu am fost sigura ca  acesti profesori  au demnitate si vor incepe demonstratiile pentru a-si cere drepturile. Era momentul oportun , era sfarsit de an scolar si puteau sa nu incheie mediile, sa nu participe la examene. Eu am zis, sa vezi acum cat de vanjosi si de uniti ca, sunt munti si sunt intelectuali,  profesorii. CAND COLO  NIMIC , NIMIC NIMIC. Stau ca baligele de vaca in grajd necuratate de o luna.  Atunci au vazut   conducatorii tarii, fara  bun  simt si mila ca suntem o cireada de vaci, fara vointa. Atunci macar daca se facea  un protest cat de cat,  erau noi instalati si intelegeau ca nu suntem vaca lor de muls. Dar acum, vad ca niste profesori din Teleorman fac un protest? Nu merita nici un scuipat. Acum fac ei protest cand, este tara pusa pe butuci???? Acum cand ii doare pe ei la BUZUNAR?: Dar pana acum ce au facut?  Si ei cu toti ceilalti au contribit la mizeria de acum, morala si materiala, a noastra. Ei trebuiau sa fie port-drapel.  I-a durut pe ei, de oamenii nevinovati doar pentru ca, sunt saraci, aruncati in strada, de mortii care care puteau fi salvati dar, nu au fost ingrijiti cand erau bolnavi si nu s-a uitat  nimeni la ei nici cat la caini ca, nu au avut bani? Dar de copiii,   toti nu numai cei talentati care nu au ce manca si mananca  mercur pe paine?  La fel de vinovati ca si  criminalii tarii sunt si aceste grupuri de intrelectuali care stau si se   uita si se uita in sus sa le pice un cacat de 2 % la salariu de la  mai marii vremelnici ai zilei. Am scris de atunci, (apr.2009) ca  asteptam de la ei sa arate  ca, sunt patrioti nu numai pentru ei, ca asta este menirea lor si ei ce fac? Sunt baligele  conducatorilor, carora le provoaca scarba si pe care ii ocolesc ca sa nu vomite.
Colac peste pupaza mai vin si pitipoancele de la tv. cu vocea lor tipat-latrata si  cu  intrebarile divagate cu glumitre pentru a distrage atentia auditoriului. Auditoriul este format din tot felul de oameni nu numai din intelectuali fini, dar cu burta plina.
Am prea mari nervi incat trebuie sa intrerup ca, voi continua cu cuvinte porcoase la adresa tuturor imbecililor care stau  ca niste BALIGI. Nu vine nimeni din cer sa faca ordine la noi in tara si sa ne croiasca drumul spre viitor ci, tot noi trebuie sa facem, dar pentru asta trebuie sa fim  in stare. Nu mai este valabila zicala:"capul plecat sabia nu-l taie" ci : Capul plecat, paste iarba". Adica nu este decat o VITAAAAAAAAAAAAAA !!!!!!