marți, 31 mai 2011

PREZICERILE LUI NOSTRADAMUS PENTRU ROMANIA

In 100 de catrene, Nostradamus a prezis evenimentele care aveau sa se intample pana in anul 3797. Pentru ca profanii sa nu le poata intelege, el si-a redactat oracolele folosind modalitatile sintaxei latine, cu inversiuni, antiteze, anagrame (Rapis pentru Paris, Nersaf pentru Franta, Norlaris pentru Loreni etc.), calambururi (Dort-l顮s pentru Orl顮s), metafore, cuvinte celtice, romane, spaniole, latine, grecesti si ebraice.

Interpretarile Centuriilor

Unul dintre cei mai importanti interpreti ai profetiilor lui Nostradamus a fost Vlaicu Ionescu, un roman emigrat in anii 1960 in SUA. Acesta a incercat sa demonstreze ca Nostradamus ar fi prevazut, printre altele, caderea regimului comunist, dezmembrarea Uniunii Sovietice, precum si puciul de la Moscova in 1991. Aceste interpretari au fost publicate in mai multe carti cu mult inainte de a se intampla, fapt ce i-a sporit lui Vlaicu Ionescu credibilitatea. S-a sustinut ca Nostradamus a prezis masacrul din noaptea Sfantului Bartolomeu a anului 1572, incendiul Londrei din 1667, instituirea Premiului Nobel, criza economica din 1929-1933, o intalnire Hitler-Franco-Mussolini, revolutia din Ungaria din 1956, asasinarea fratilor Kennedy, razboiul din Golful Persic, caderea comunismului si sfarsitul lumii, atentie, in anul 3755, dupa altii, 3797. Nu este data explicita a parjolirii planetei, ci doar presupusa data a incheierii previziunilor sale.

Nostradamus si-a prezis propria moarte

Deosebit de limpede este prezicerea de catre Nostradamus a propriei sale morti regasita in mai multe catrene. De obicei, exprimarea sa este impersonala, dar intr-unul din catrene, el trece dramatic la persoana intai:
,,Intors din misiune, dar al regelui, tinut in loc, nu va mai face nimic. Se va intoarce la Dumnezeu. Prietenii mei apropiati si cei din sangele meu. Ma vor gasi mort intre pat si masa de lucru.”
Nostradamus a fost gasit exact in locul indicat de el unde, incercand pesemne sa se ridice din pat, a cazut in noaptea de 1 spre 2 iulie 1566.

Romania, limita a frontului estic

Norneigre, Dacia si Insula Britanica vor fi atacate de fratii cei uniti.
Un cap la Roma nascut din sange Galic.
Si armatele lor vor fi respinse pana la paduri.
Aici este vorba de operatia numita “metaplasma”: din doua nume se ia cate o parte, se pun laolalta si se formeaza un nou termen, care exprima sinteza primelor doua.
Intelesul catrenului se deseneaza cu claritate limitele pana la care au ajuns Puterile Centrale, in Primul Razboi Mondial, pe cele trei fronturi: la apus Anglia, la sud Italia si regiunea nordica a Iugoslaviei, iar la rasarit Romania.

Marile raiduri din 1944

Patruzeci si cinci de grade cerul va arde
Focul se va apropia de marea cetate noua:
Intr-o clipa, flacari mari vor izbucni si se vor intinde,
Atunci cand se va planui sa fie pusi la incercare cei din Normandia.
Orasul Ploiesti e indicat aici prin paralela 45, care trece, intr- adevar, cu o mare precizie pe langa aceasta localitate. Nici un alt oras de o anumita insemnatate din Europa nu se afla pe aceasta paralela.
Al doilea vers ne spune ca focul bombardamentelor se va apropia de “marea cetate noua”. Expresia se potriveste bine cu cetatea lui Bucur, care e una din cele mai recente capitale din Europa. Ea devine capitala doar dupa ce, la 1600 (un secol dupa moartea lui Nostradamus), Targoviste e distrus de turci.
Sa remarcam acum exactitatea datelor acestui catren. Avioanele anglo-americane au bombardat, intr-adevar, mai intai Ploiesti, pentru a cobori apoi spre Bucuresti, unde au bombardat Gara de Nord: “Focul se va apropia de marea cetate noua”.
Al treilea vers arata cum incendiul a izbucnit deodata (instant) si cum s-a intins subit pe o mare intindere (flamme esparse sautera).
In sfarsit, pentru a nu ramane nici o indoiala asupra circumstantelor istorice ale acestor atacuri, ultimul vers ne spune ca acestea se vor face cand se va planui tentativa din Normandia. Si intr-adevar, dupa cum am aratat, suprimarea sursei de petrol romanesc a fost printre principalele masuri strategice care trebuiau sa preceada invazia din Normandia.

Invazia sovietica din august 1944

Insula franca va fi poluata de Arnani,
Banda nesfarsita prin muntele Adrian:
Raul va fi trecut Hutin prin pod de plute,
Vor intra Bayonne toti strigand “Bichoro”.
Romania, aceasta insula latina izolata in oceanul slav (isle franque), va fi intinata si profanata (tholoser) de sovietici (Arnani=Nanari), acesti descedenti ai prostitutiei revolutionare comuniste.
Hoardele nesfarsite (bande infinite) vor trece muntii Transilvaniei, tintind catre Germania de rasarit si Austria, regiunea muntilor unde s-a nascut Hitler (par le mont Adrian).
Ele vor trece Nistrul (passer rivi貥) pe la Hotin (Hutin) printr-un pod de barci si scanduri (par pont la planque) si vor intra ca intr-o tara inamica, cu baionetele trase (bayonn頥ntrer) si cu strigatul de lupta: “catre Bucuresti!” (tous Bichoro criant).

Romania Mare si drama Regelui Mihai

In anul cand fratii crinului vor fi in varsta,
Unul dintre ei va detine Romania Mare:

Muntii sai se vor cutremura, trecerea Latina fiind deschisa,
Mahnit va fi pentru a fi admis marsul contra puternicului din Armenia.
Se stie ca intre dinastiile din Europa se stabilisera legaturi de rudenie in cursul secolelor. Astfel, Casa de Hohenzollern poate fi privita ca sora a Capetienilor, ea insasi de origine germanica si indicata in catren prin semnul ei heraldic: crinul.
Iata cum confirmarea acestei interpretari data printr-o enigma pe cat de ingenioasa, pe atat de neasteptata. Ea e continuta in expresia “ouvers Latin passage”.
Ceea ce ne-a sugerat ca e vorba de un joc de cuvinte este schimbarea lui “t” final din “ouvert” in “s” si, de asemenea, faptul ca “latin” e scris cu litera mare, sugerand un nume propriu. Se vede astfel ca e vorba de o scurta anagrama: -s LATIN=STALIN.
Dar iata ca o noua confirmare ni se prezinta in ultimul vers. Aici Stalin e numit “fort d?Arm鮩e”, e o varianta a expresiei “le grand duc d?Arm鮩e”, cum e numit in extraordinarul catren V-94, a carui solutie in extenso se afla in paginile 504-510 din prima noastra lucrare (1976) si la paginile 303-310 ale celeilalte (1987).
In sfarsit, ni se spune ca regele Mihai va fi “fach馱uot; (suparat), ceea ce in limbajul nostradamian implica o grea lovitura sau o nenorocire. Mihai a fost obligat, dupa cum se stie, sa abdice, de catre Stalin in 1947, dupa ce el este cel care, impotriva planului lui Antonescu, rupe alianta cu Germania si lasa libera trecerea fortelor sovietice prin tara. Faptul de a fi participat la agresiunea lui Hitler impotriva Uniunii Sovietice nu i s-a iertat totusi. Faptul de a fi “marcher contre fort d?Arm鮩e” a fost, dupa profet, cauza caderii sale.

Stalin si teroarea PCR

Toti aderentii care vor fi sustinut partidul
In favoarea celui al carui nume va fi dur si taios,
vor fi condamnati la moarte, striviti si distrusi.
Bunurile le vor fi luate prin confiscari publice,
pauperizare generala,
Niciodata poporul roman nu va fi fost atat de ultragiat.
Majoritatea aderentilor care vor fi sustinut “Partidul”: aservit lui Stalin (qui auront tenu party pour Rude en l贴res) vor fi condamnati la moarte (mis mort) si exterminati in inchisori si lagare de munca (saccag鳩.
Mai toate valorile vor fi distruse (grand neanty) si toate posesiile vor fi confiscate si “nationalizate” (biens publi鳠par fisc).
Niciodata in trecutul sau poporul roman nu va fi fost atat de umilit si urgisit (onc Romain peuple ne fut tant outrag驮

Colapsul blocului socialist dupa 1989

Inainte de conflict marele zid va cadea,
Un cap de stat va fi dat mortii, o moarte prea saubita si deplansa.
Noul nascut semi-perfect: caci majoritatea va inota:
Aproape de fluviu, pamantul va fi patat de sange.
Inaintea conflictului dintre seful reformator din Moscova si Ceausescu, ramas fidel totalitarismului stalinian (avant conflict), Zidul din Berlin va cadea.
Marele (tiran) roman va fi executat (le grand ࠭ort). Moartea sa, dupa doar trei zile de la arestare (mort trop subite), va fi mult regretata (plainte).
Noul guvern (nay) va fi doar jumatate din ceea ce revolutia populara va fi voit (miparfaict), caci majoritatea activistilor de partid se vor mentine la putere (la plupart nagera).
La Timisoara si la Bucuresti, doua orase apropiate de Dunare (aupr賠du fleuve), va fi pamantul patat de sangele revolutionarilor romani (de sang la terre teinte).
http://2012en.ro/
http://odorica.blogspot.com/






Ambasadorul Ungariei la Bucuresti, cere inlaturarea placutei lui Iorga

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti a discutat la Guvernul României problema plăcuţei lui Iorga şi cere înlăturarea ei

Sursa: Napocanews
Ambasadorul Ungariei în România, Fuzes Oskar, susţine că Guvernul României l-a asigurat că va studia chestiunea plăcuţei amplasată lângă statuia lui Matei Corvin. El a declarat că a avut „o întâlnire amicală şi constructivă la Ministerul român de Externe” şi că are „încredere că problema va fi rezolvată foarte curând, iar plăcuţa să fie îndepărtată”.
„Aceasta nu are nici un rost, ci doar un singur scop, umilirea maghiarilor. Am primit asigurări că Guvernul României va studia legalitatea amplasării plăcuţei”, a spus Fuzes Oskar. Vineri, membrii UDMR în Consiliul Judeţean Cluj, precum şi vicepreşedintele Emoke Fekete, au părăsit şedinţa consiliului, dorind astfel să protesteze împotriva amplasării citatului din Nicolae Iorga lângă statuia lui Matei Corvin.
Consilierul judeţean Vakar Istvan consideră că a fost încălcată brutal autorizaţia de construire a proiectului statuii lui Matei Corvin şi a spus că în acelaşi fel vor protesta şi consilierii locali ai UDMR din Consiliul Local Cluj-Napoca.
Protestul consilierilor judeţeni ai UDMR venea după ce primarul Sorin Apostu spunea că amplasarea plăcuţei plăcuţei respective s-a făcut legal. În chestiune a intervenit şi Ministrul Culturii, Kelemen Hunor -preşedintele UDMR-, care a cerut îndepărtarea plăcuţei cu citatul lui Iorga, pe motiv că nu sunt respectate prevederile legale.
http://blog.nouadreapta.org/

Ceaiurile topesc kilogramele

Ceaiurile topesc kilogramele
Ceaiurile  topesc  kilogramele Combinaţiile isteţe de ceaiuri te pot ajuta să slăbești. Pune în balanţă și faptul că sunt foarte gustoase și le vei adopta cu plăcere.
Ceaiurile din plante și fructe, cu proprietăţile lor sănătoase, te vor ajuta să scapi de câteva kilograme în două săptămâni.

Ceaiul de urzică și ananas...
...elimină apa. Urzica și ananasul se combină foarte bine, pentru că amândouă au aceleași efecte asupra siluetei.
Cel mai important este efectul lor diuretic, prin care se elimină apa din ţesutul adipos, așa că poţi înlocui orice gustare cu un ceai exotic.
Prepari un ceai obișnuit de urzică, în care adaugi 30 ml suc proaspăt de ananas.
Pont! Ananasul și urzica au proprietăţi antiinflamatoare, de aceea un ceai călduţ îţi va ameliora durerea în gât sau cea reumatică.
Ceaiul verde cu coacăze negre...
... stimulează digestia. Coacăzele negre sunt recunoscute pentru conţinutul bogat în vitamina C și în alte substanţe active care stimulează digestia leneșă, reglează tranzitul intestinal și detoxifică organismul.
Ceaiul verde este un alt aliat al siluetei tale, deoarece arde grăsimile, diminuează pofta de mâncare și împiedică metabolizarea zahărului și transformarea lui în ţesut adipos. Combinate, cele două ingrediente formează un cuplu de temut pentru orice strop de grăsime.
Ceaiul se prepară din coacăze uscate și din frunze de ceai verde, fără zahăr.
Pont! Conţinutul mare de vitamina C te ajută să faci faţă tuturor virusurilor și bacteriilor de sezon. În plus, dacă ai o infecţie respiratorie, acest ceai te va ajuta să te vindeci.
Ceaiul de cătină cu vanilie...
...inhibă foamea. Fructele de cătină sunt celebre pentru cantitatea mare de vitamine pe care o conţin, dar puţini știu că ele inhibă foamea și stimulează metabolismul leneș.
În schimb, vanilia inhibă pofta de dulciuri și îţi dă senzaţia de saţietate. Gustul parfumat și dulce al vaniliei face corpul să elibereze mai multă serotonină, cunoscută și ca hormonul fericirii.
Cum îl prepari? Adaugi în apă clocotită câteva fructe uscate și un sfert de baton de vanilie. Zahărul vanilat sau esenţa de vanilie nu au proprietăţile nutritive ale batonului, așa că e mai bine să nu le folosești ca înlocuitor.
Pont! Când ești într-o perioadă de convalescenţă, te pui rapid pe picioare cu acest ceai revigorant și delicios.
Ceaiul de portocale cu scorţișoară...
...ţine glicemia sub control. Îţi miroase deja a iarnă când te gândești la portocale și la scorţișoară. Portocalele elimină excesul de apă din ţesutul adipos și-ţi stimulează digestia. Scorţișoara reglează nivelul zahărului din sânge și activitatea pancreasului.
Combinate, cele două ingrediente te împiedică să ronţăi tot timpul, dându-ţi senzaţia de saţietate. Adaugi în apă clocotită 3-4 felii de portocală, cu tot cu coajă. La final, presari puţină scorţișoară.
Pont! Acest ceai are efect antiseptic și analgezic atunci când te doare în gât sau când ai bronșită.
Ceaiul de ghimbir cu măr topește grăsimile
Ghimbirul și mărul stimulează circulaţia sângelui și metabolismul. Căldura face ca substanţele active din ambele ingrediente să ajungă mai repede în organism și să declanșeze „atacul” asupra grăsimilor.
Pont! Acest ceai îţi este indicat și când ai febră, când te simţi obosită sau îţi este greaţă.
Bine de știut
În perioadele de stres, oamenii au tendinţa să mănânce mai mult, iar organismul „cere” mai multă sare, zahăr și grăsimi. Iată câteva trucuri să „păcălești” foamea:
Sticksuri din morcovi – taie morcovii curăţaţi în fâșii subţiri și pune-i la îndemână. Când ai chef să ronţăi ceva...
Seminţe de floarea-soarelui – sunt recomandate cele nesărate. Dacă sunt cu coajă, mai bine! Mâinile tale vor fi ocupate și vei mânca mai puţin dacă trebuie să le și decojești.
Apă în loc de suc – decât o băutură acidulată, cu multă cofeină, zahăr și sute de calorii, mai bine un pahar cu apă minerală și o felie de lămâie.
Mănâncă la ore fixe - vei avea astfel mereu senzaţia de saţietate și nu vei lăsa glicemia să scadă, lucru ce ţi-ar provoca foame excesivă.
Info
Fructele adăugate în aceste ceaiuri au un conţinut ridicat de vitaminele A, C și E și complexul de vitamine B, care previn avitaminozele.
Trucuri ca să fii în formă
Dacă te-ai hotărât să slăbești, dieta și mișcarea sunt aliaţii tăi în lupta cu kilogramele. Pentru șanse mari de reușită, iată câteva trucuri:
Fixează-ţi ţinte realiste!
Nu-ţi planifica să dai jos 7 kg într-o lună, nici nu e sănătos!
Vizualizează-ţi succesul!
Când eșt tentată de o prăjitură sau n-ai chef de gimnastică, închide ochii și imaginează-te suplă, într-o ţinută elegantă, în care nu încapi acum. Te va motiva!
Monitorizează-ţi progresele!
?ine un jurnal în care să-ţi notezi cât ai slăbit în fiecare săptămână, dar și micile „abateri” de la dietă.
Autor: Click pentru femei
Sursa: www.clickpentrufemei.ro  Luni, 30 Mai 2011

luni, 30 mai 2011

Iar virgina de Ion Pribeagu (1887-1971)


Tot high-life-ul Capitalei
Şi Grand-mond-ul din palate
Toţi ştiam că doctor Bimbo
Are o specialitate.
 
Respectiv, orice domnită
Ce-a greşit în pas de seară
Doctor Bimbo o "tratează"
Şi o face iar fecioară.
Multe fete de familie
Ce-şi pierdură chambra floarea
Au venit la el şi gata ;
El le-a refăcut "onoarea"
Şi-a venit la el şi Tanţa
Blondă dulce şi suavă
- Ce mă fac? De află mama
E dezastru, iau otravă!
N-o să afle nimeni, nimeni
Vii aicea pe la trei
Eu te "fac" la loc cu grijă
Şi dai zece mii de lei.
Şi-a plătit frumoasa Tanţa
A plătit cu înfiorare
Ce nu face o fată bună
Să mai fie "fată mare"?
După trei luni iarăşi Tanţa
Tot aşa plină de graţii:
- Doctore sunt disperată
Ticăloşi mai sunt bărbaţii !
Dar acuma chestiunea
Este foarte serioasă
Mă cunun cu-n om de lume
Şi vreau iar să fiu mireasă.
- Da dar locu-i mai sensibil-
Zice doctorul- să ştii-
Ca să fi din nou virgină
Costă douăzeci de mii.
Si-a plătit de două ori
Câte zece mii de leuşcani
Fiindcă viaţa-i tare dulce
Când ai douăzeci de ani.
După patru luni sau şase
Tanţa cea fermecătoare
Iar greşeşte, şi iar plânge
Şi la doctor iar apare.
- Cred că-i cea din urmă oară
Zice foarte fermă Tanţa
Fiindcă-ndată după nuntă
Plec cu soţul meu în Franţa
- Foarte greu răspunse Bimbo-
Drept - privind în ochii ei
Foarte dificil şi costă
Patruzeci de mii de lei.
- Patruzeci? Dar ce-i faci oare?
- O! Îţi fac un lucru rar
Fiindcă acuma duduiţă
Îţi fixez si un fermoar !

duminică, 29 mai 2011

Zece strategii de Manipulare

Cele 10 strategii de manipulare a maselor

Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masă. Evreu şi de sensibilitate anarhistă, semnase o petiţie pentru a apăra libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson. Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreţine cu adevărul faptelor în sine.” Chomsky evocă diferitele tehnici de manipulare şi, în primul rând, strategia diversiunii.
Strategia diversiunii consistă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, printr-un potop continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate. Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului, pe care o îndură poporul nostru.

Zece strategii de manipulare a poporului nostru:

1. A distrage în permanenţă atenţia publicului,

- departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanţă adevarată. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici “un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme şi apoi, a oferi soluţii

Aceasta metodă se mai numeşte şi ’’ problema – reacţie – soluţie” La început, se creeaza problema, sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenţionată a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceara legi represive, în detrimentrul libertăţii.

3. Strategia „în degradeu”

Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durată de zece ani.În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi din 1980 pâna în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iata schimbările care ar fi provocat o revoluţie dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia acţiunii cu date diferite

O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară’’, obţinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui ’’totul va merge mai bine mâine” şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro şi pierderea suveranităţii monetare şi economice, acceptate de ţările europene între 1992 – 1995 şi aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici

Cea mai mare parte a publicităţilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilăreşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.” Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsita de simţ critic ca a unui copil de 12 ani” analizează Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire

Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţionala şi, deci, simţul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconştient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie

A face în aşa fel ca poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neştiinţă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie şi să rămână de neînţeles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate

A încuraja publicul să creada că e ”bine” să fii prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate, nişte dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovăţirea

A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente, sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează şi se învinovăţeşte, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie !

10. A cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute şi folosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoaşterea avansată a făpturii omeneşti, fizic şi psihic. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât el însuşi Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.
http://stareanatiunii.com/

sâmbătă, 28 mai 2011

Smecheria tiganeasca 2

Este de admirat  cum tiganii,  dau dovada de perseverenta in a  distruge pe romani prin orice forma.
Fac tot posibilul. Buni cunoscatori ai psihicului romanesc si omenesc(caci meseria lor de baza hotia si inselaciunea pe asta se bazeaza), apeleaza la cei mai slabi cu duhul si incep denigrarea permanenta.
Se ajunge in asa hal incit cei mai denigrati inainte, ca  uriti ca niste monstrii de care te sperii si iti este frica, ajung sa le manince din palma tiganilor spalatori de wc-uri prin gari. Si acestia sint cei care  se considera cu staif. Dar baga la inaintare proprii copii, adica barbati cu scoala, facultate. Asta arata ca scoala  romanesca  este darnica cu diplomele, prost sa fii, bani sa ai, sau taicatu sa munceasca in brinci in occident numai tu sa-ti depasesti conditia sociala. Dar ce folos? Tu tot sluga la tiganii  autohtoni ramii.
Eu  ma uit si nu imi pot imagina cum asa o grosolanie, poate trece neobservatra de cei mai slabi la minte romani. Asta denota ca, inteligenta nu se capata decit in generatii.
Dar  uritenia unora  aparent fara explicatii a primit explicatii pina la urma de la  un medic militar   de pe teatrul de lupta  de pe  acest Pamint. Acesta mi-a explicat ca  aceste figuri cu capul mare si uriti, nu sint intimplatori.
Uritenia in capatina mare cit o banita, provine din trecutul indepartat al acesto oameni. Care la rindul lor sint prea putin mintosi si prea mult cruzi cu ceilalti confrati ai lor  cit si cu animalele.
Mi-a spus ca acest fenomen se datoreaza unui sifilis rostogolit   acum  mai multe generatii. Un sifilis netratat, sau tratat rudimentar. De aceea ne miram ca uite ce uriti si capatinosi sint unii, ca doar parintii si bunicii sint normali. Aceasta deficienta este rostogolita peste generatii,  chiar daca, la analizele singelui nu ies, caci nu mai au in singe microbul, dar  urmarile sint vizibile. Nu stiu cit pret sa pun pe aceste explicatii, dar acest lucru este adevarat din toate punctele de vedere. Stiti vorba aceea cu oamenii insemnati.
Dar tiganii priceputi, pentru care ii felicit,  beneficiaza de  acest  simt al lor si tocmai pe ei se bazeaza pentru cele mai mari blestematii. Si pedaleaza pe faptul ca sint oameni dar numai la chip, ei nefacind pentru  citadela unde stau nimic,  in nici o generatie din urma. Ei au stat mereu la mila publica sa le dea comunitatea, casa,  ajutor de handicapati(cu toate au terminat facultati fictive) , fac pe domnii carora le pute tot. Fac pe oamenii subtiri  care, dupa parerea mea nu ar avea dreptul nici sa stea in grajd cu animalele, ar fi prea mult si nu mertita ca sint prea periculosi. Dar in tara noastra unde institutiile statului nu-si fac datoria sa nu ne miram cind aceste lepadaturi fac legea, legea lor dupa chipul si asemanarea lor. Adica sluti, deci lege slutita. Curaj !!! Sa scapam de ei. Nu glumesc.

Drumul lui Pintea Viteazul (haiducul)

 Maramures.


Sursa: Eternul Maramureş
Puţină istorie sau legendă:
Grigore Pintea, cunoscut ca şi Pintea Haiducul, s-a născut în jurul anilor 1660 – 1670 (nu se ştie exact) în satul Măgoaja, comuna Chiuieşti, judeţul Cluj. În timpul tinereţii ajunge în satul Budeşti din Maramureş unde este luat de slugă de către un boier local numit Raitos. Cu timpul devine nemulţumit de condiţiile de viaţă şi fuge în codri cu gândul să devină haiduc. Prima menţiune documentară a acţiunilor lui Pintea datează din anul 1694 când acesta se află în preajma oraşului Baia Sprie. Cetele lui de haiduci sporesc repede, astfel în anul 1700 avea sub conducere 3 cete de haiduci, ceata principală în care era şi el cuprindea 120 de oameni. Una dintre cea mai mare acţiune întreprinsă de Pintea şi cetele lui este descrisă de judele din Baia Sprie şi predată omologului său din Baia Mare, în care îi face cunoscut că cetele lui Pintea au atacat castelul din Rona şi au omorât 250 de soldaţi, prădând castelul de bunuri şi de cei 150 de cai care erau in curtea castelului. În anul 1703 Pintea se alătură răscoalei antihabsburgice şi pe 13 august în acelaşi an asediază oraşul Baia Mare, obligând autorităţile să se supună. În timpul luptelor din august 1703, Pintea este ucis mişeleşte de la distanţă de un glonţ tras de Dessi Istvan, proconsul în magistratura oraşului. Procesul verbal care certifică moartea lui Pintea, arată ura autorităţilor faţă de el pentru acţiunile întreprinse, fiind numit “hoţ înveterat”. Legenda spune că trupul lui a fost luat de haiduci şi dus în codri muntelui Gutâi şi înmormântat acolo.
În zilele noastre…
Prin anii ’90, un tânăr de numai 14 ani, Georgiu Augustin pe numele lui, de loc din sat Măgoaja, comuna Chiuieşti, la cerinţa d-lui Gavril Vaida, directorul Căminului Cultural din comună, a sculptat, în piatră, soclul şi bustul lui Pintea Viteazu’. Bustul, cioplit „naiv” de către puştanul (pe atunci) Augustin, se află şi azi în faţa Căminului cultural din sat, lăsat în paragină de primari care vin şi pleacă şi nu prea le pasă de ce lasă în urmă.
Acum, la peste douăzeci de ani de la cioplirea bustului, acelaşi inimos măgojan, Augustin Georgiu, s-a gândit să refacă drumul lui Pintea din satul natal şi până pe Gutin, la locul unde se presupune că este înmormântat Pintea, „presărând” în diverse locuri, de-a lungul drumului, statui cioplite în piatră şi / sau în marmură. În cazul în care s-ar afla cineva care să doneze vreo douăzeci de blocuri de piatră, vara aceasta s-ar face în regim de urgenţă o tabără de sculptură şi până în toamnă drumu’ lu’ Pintea ar trebui să fie gata, cu sculpturile la locul lor. Piatră sau bani pentru piatră, cam de astea ar fi nevoie pentru realizarea visului unui om care respectă istoria şi tradiţiile neamului. Dar, cum Augustin spunea că „îşi bagă dracu’ coada şi nu poate realiza proiectul”, eu îi spun că Dumnezeu ne încearcă, astfel încât finalitatea să fie una de excepţie, în care s-a pus suflet şi credinţă; nu cred că nu se vor găsi oameni care gândesc şi cu sufletul, nu doar prin prisma banilor, aşa că noi avem credinţa că acest proiect va putea fi finalizat cu succes.
http://odorica.blogspot.com/


Cum se facea sex acum 50 de ani


 

Confesiune

Data viitoare când nu ai chef de sex, nu îţi mai refuza iubitul, pe motiv că eşti obosită şi stresată. Bucură-te că ai voie să faci „sex normal în poziţii anormale.”
În 1900 doar poziţia pe care o ştim azi drept misionarului era acceptată. Oricare altă poziţie era considerată o perversiune. Nu doar sexul înaintea căsătoriei era blamat, ci şi o serie de gesturi sexuale între soţi, care azi ni se par… lipsite de fantezie!

De exemplu, o practică mai mult decât revoltătoare la 1900, era simplul fapt de a vă atinge trupurile cu buzele şi limba! O soţie înţeleaptă îşi făcea un scop din a nu-i permite niciodată soţului să o vadă dezbrăcată. Totodată, ea trebuia să aplice tot felul de şiretlicuri pentru a evita sexul cu soţul ei, cum ar fi să mimeze dureri de cap şi să-l cicălească (mda, se pare că e moştenire genetică), pentru ca lui să-i piară pofta de sex. În cazul în care bărbatul iniţia însă sexul, femeia era obligată să stea cât mai nemişcată şi să nu arate deloc entuziasm cu privire la ce se întâmplă.

Nu-i aşa că îţi vei strânge iubitul cu putere în braţe când se aşează lângă tine în pat diseară?

Că tot veni vorba, în anii 1950 o femeie îşi strângea pentru prima oară soţul în braţe în momentele de intimitate abia după vreo 15 partide de sex, ce aveau loc bineînţeles după căsătorie!

Am aflat acest lucru de la Aurora, o femeie în vârstă de 75 de ani, care a acceptat să dezvăluie pentru cititoarele Unica.ro cum se făcea sex acum 50 de ani! Descoperă un interviu palpitant despre plăceri orgasmice cenzurate de mentalitatea inchistată a acelei perioade…

„M-a cerut în căsătorie a doua zi după ce am făcut cunoştinţă”


Aurora l-a cunoscut pe Victor în primul an de facultate. Mergea cu colegele de facultate la cinematograful Patria, acolo unde i-a atras atenţia viitorul soţ.

„Victor a intrat în vorbă cu mine după film. Eşti tare drăguţă, mi-a spus, iar eu i-am zâmbit. M-a întrebat dacă mă mai poate vedea, iar eu i-am zis că învăţ la facultatea de limbi străine. M-a întrebat dacă mă poate aştepta după ore, iar eu i-am zis indiferent- dacă vrei.”

Pe atunci bărbaţii cereau permisiunea pentru cel mai mic gest de curtoazie. De fapt, o asemenea abordare la cinema era un gest de obrăznicie.

A doua zi Victor o aştepta pe Aurora să iasă de la facultate. „Era un golănaş. M-a condus până acasa. Mergea un pic în spatele meu şi mâinile nu trebuiau să ni se atingă. După care m-a întrebat direct dacă nu ieşim şi noi în parc să ne pupăm. Nu se folosea pe atunci cuvântul sărutăm.” Ce a răspuns Aurora unei astfel de invitaţii? „În niciun caz! Asta o să fac doar cu soţul meu.” Victor i-a replicat atunci, sigur pe sine, „Hai să ne căsătorim atunci!” Aurora credea că glumeşte şi i-a zis în spirit de glumă să vină să o ceară de soţie acasă la tatăl ei.

După o lună de zile Victor a însoţit-o pe Aurora la ea acasă, în provincie, unde a purtat o discuţie serioasă cu viitorul socru. În trei zile erau căsătoriţi la Primărie! „Pe vremea aceea, dacă îţi plăcea o femeie, o luai de soţie! După aceea îţi făcea de cap cu ea în pat.”

Pe a doua pagină Aurora devăluie ca nu s-a sărutat niciodată franţuzeşte, dar şi alte detalii incredibile despre cum tratau bărbaţii o femeie în pat acum 50 de ani! 

http://unica.ro/


Smecheria tiganeasca

Pentru ca este o realitate vorba aceea ca mirosi ca o p.... de tiganca, tiganii s-au gindit cum sa faca sa anihileze treaba asta. Ei  masculii, ies din casa scalimbaindu-se in fel si chip. Asta vrea sa arate ca, totul le pute.  Dar cei care vad se gindesc la un sex o... scurt inapoia usii, inainte de plecare. Si cind stiu tiganca cum apare, mica la  1,5 m si  80 kg. isi inchipuie de ce se strimba masculul in  asa hal. Dar lucrurile continua ca  si tiganca periodic si spune ca pute, pute tot.  Si  nu este de ajuns. Spune ca put vecinii romanii, dar de acest  lucru sint scutiti handicapatii fizic si mintal, caci ei sint masa de manevra a tiganilor.  Sa nu va inchipuiti ca totul este sumar, nu este asa. Totul este cu scandal cu iesit in drum, cu pus poalele in cap. Caci acesti tigani organizati in bande de infractori cu locul de munca mai ales in Anglia vor cu price chip, sa pun a mina pe apartamentele romanilor.   Solutia este de la comentatorii de  departe, zeama de glont,  sa le dai cutit, sau cite un glont la fiecare. Dar nu este paguba prea mare pentru noi? Nu este mai bine, sa nu  le inlesnim  prin toate mijloacele si prin sacrificiul nostru acestor  mai putin decit animale, un trai bun  pe spesele noastre. Daca i-am fi lasat dupa revolutie  in corturile lor  si sa nu le cream conditii, ca  aceste   vietuitoare  instinctuale numai penrtru a insela, minti si a apuca totul  cu sau fara  drept, sa se stinga in mizeria lor, fara sa ne condamne pe noi la mizerie?  Asta este facerea de bine e fu....... de mama. Cind ne invatam minte ca aceste lighioane,  se suie in capul nostru cind le dam in bune, adica nas, intinzide-le un deget ei ne iau toata mina si chiar si capul.
Voi continua cu aceste exemple  ale acestor  asazisi CETATENI LA CARE REGULA DE BAZA ESTE FARADELEGEA.  CURAJ !!!! SA SCAPAM DE EI, DACA NU SCAPA EI DE NOI !!!

joi, 26 mai 2011

Ciuma bubonica pe capul poporului nostru

SALARII -25%,PENSII -15%,SOMAJ -15%,SA TRAITI BINE!

SALARII -25%,PENSII -15%,SOMAJ -15%,SA TRAITI BINE!

“Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!”. (Cosbuc)

foto si versuri http://fratiasindicat.blogspot.com/

 Ce mai presedinte avem si prim ministru.   Doi dobitoci care nu s-au dezmintit niciodata, ca  si aceara la tv.si radio.  2 grobieni. Basescu nu are nici o tinuta lingvistica. Vorbeste mai urit ca o mahalagioaica  utrita, nebuna, proasta si rea pe marginea santului. Numai la el poti auzi,  mahalagisme ca " rujate cu ochii cit cepele, unii care fac spume in urechi, tiganca imputita, gaozar si alte mizerii lingvistice.  De piticul Boc ce sa mai spun ca  intr-un timp am dat pe  Realitatea tv. si spunea moderatorului Tiblea ca pleaca, daca nu sterge titlul de pe ecran ceva cu  SOC. Asta parca mai ne poate soca cu ceva Boc. Ne-as socat de am ramas socati cu totii, de minciunile pe care le spune, de ingheata apele.Tusea si junghiul, Pat si Patason, Tanda cu Manda. i-a tunat si i-a aducat ca ramoliti sint amondoi la fel. Trebuia sa nu cedeze si sa-l lase sa plece sa vada ce mai barbat de STAT e BOC cel Mic, adica Muc cel mic. Sa vada  toata lumea civilizata cum peaca de la emisiunea de la TV. chiar Primul Ministru nu altcineva ca  senzualele.  Ce mai conducatori  bolnavi.
Unul de bautura, celalalt de prostie. Uite ma uitam si ma gindeam, cine conduce tara si  ne-a distrus destinele noastre ale tuturor in orice fel, nimeni nu se poate feri din calea taifunului prostiei lor. Si tacem ca, ce sa facem? Ne-am resemnat cu totii. Asa ne trebuie, o sa ajungem sa mincam iarba si coaja de la copac pe post de piure cu friptura. Inca un an pina la alegeri si ne-au mincat copti. Si tot ei vor cistiga ca, sint pusi pe furat alegerile si nu dau puterea  pentru a nu fi pedepsiti. Tot ma criticati pe mine mereu, uite ca acum am spus adevarul.  Uitati ce film de groaza traim noi :" Distrugerea unui popor intreg de la temelia sa, in 2 ani de zile", si asta din prostia noastra. Ce au cladit altii in mii de ani poate strica  doi prosti, unul ales de milioane de prosti cu diploma. Sint mai tari ca taifunele, tumani si potopul lui Noe la un loc. Sint Urgia pamintului, urgia noastra, blestemul nostru ca neam si tara, crucea pe care trebuie sa ne-o ducem. Eu am spus mereu CURAJ, ca sa scapam de aceste lichele depinde numai de noi. Eu ce sa fac? Nu mai am rabdare, sa vad macar o zi cum este fara ei toti, toata banda. Nu beau si nu am baut de zeci de ani dar, am sa umblu beata o luna. Nu mai am rabdare, ma grabesc ca fata mare la maritat. Tot imi e teama ca nu o sa apuc si eu ziua aceea. Macar sa mor pe "cimpul de lupta".:)
Nu fiti indiferenti:  " Somnul (R)Natiunii, naste mostrii " asa cum a nascut somnul nostru acum. Au vazut ca tine sa-si bata joc de noi si acum ne da la capatina mereu  exemplu este presa, politia.
Cind se va termina aceasta mizerie si daca nu voi mai fii sa va ginditi la mine, caci eu voiam sa pun umarul si sa apuc si eu libertatea si  sa fiu beata o luna. V-am mai spus am in  ochi lacrimile luptatorilor de pe front, din al doilea razb.mondial. Ce patrioti erau ei, barbati adevarati care luptasera pentru tara noastra si sufereau ca aveam statutul de tara invinsa la sfirsitul razboiului(2). Dar mai invinsa ca acum, din prostia noastra se poate???
Spuneti adevarat, nu va fost rusine cind ati vazut cine ne vorbeste la tv. si radio?
Mie mi-a fost rusine de rusinea lor. Va las e 2 noaptea si am mai multe de spus, dar cui? Va inteleg ca sint razbunatori si va dau afara din serviciu ca, acum  cu politistii. Dar daca ii alungam de la conducerea tarii, toate mizeriile astea  vor fi lasate in urma si nu vom voi sa ni le mai aducem aminte. Va iubesc pe toti. CURAJ !!!
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://singurafelina2.blogspot.com/

duminică, 22 mai 2011

TIGANII CONDUC ROMANIA DUPA LEGEA STABORULUI. JUSTITIA IMPOTENTA

In mahalalele marilor orase din Romania legea o fac bandele de tigani. Ei supun  pe toata lumea, infiderent de viursta, stare sociala, stare civila, boala. . Ei cu mintea lor aia creata,  stabilesc prin legea tiganeasca, ce sa faca ceilalti concitadini si se sustrag de la orice  activitate legala supunind politia car,e nu vrea sa-i supere. Ei prin smecheria CARACTERIZATA ETNIEI LOR, FAC IN ASA FEL CA EI SA PARA CURATI FRUMOS MIROSITORI. Ca sa nu se spune ca  tigancile put  stiti vorba din batrini ca ... fac in asa fel sa spuna ca, ceilalti put. Asta prin stribaturi  scirboase. Spun de  handicapatri mintali si fizic romani ca, sint  uriti ca niste monstrii de care se sperie, dar si prosti. Si ca niste catei vagabonzi baturi de  oameni rai, acestia se intorc la tigani si tiganci si se milogesc ca le d,ea atentie. Si asta nu o face  un copil minor, ci tineri cu asa zisa facultate, de aceea cred ca trebuie pusa in discutie usurinta, cu care se dau diplome de absolvire a facultatii un ora care nu ar merita, nici sa stearga la fund un ciine.  Cruzimea tiganilor o  fac obligatie pentru romanii curciti  si sint partasi la  omorirea animanlelor. Aceasta indeletnicire  facuta si de femei fatatoare de  handicapati  este  realizata prin ris,  satisfacuta fata de asa o mare reusita. Faptul ca aceste  cazaturi  iau ciini de tralie mica sau ciini mici ma face sa ma duca gindul la sex cu animale, asta pentru ca  este sub ocrotirea barbatilor care,  vad in asta o mare victorie  a  bandei de tigani infractori fata de romani autentici.  Dar daca ar  reusi sa ia  ciinii mai mari poate ar fi mai reusite filmele  cu zoofili ca, au limba mai aspra. Nu am reusit nici acum sa aflu cum aceste cazaturi fac acest lucru, caci ma gindeam  la cite orgasme au pe noapte????
Trebuie curmata aceasta situatie a impunerii tiganilor si ajungerii noastre ca popor, la treapta cea mai de jos a moralitatii.
Eu am scris  acum citiva ani un articol :" O banda de tigani infractori,  cu ajutorul unei familii de handicapati mintal si fizic, in frunte cu un  ofiter al Armatei Romane in rez. au pus mina pe  Asociatia de locatari. Dar nu m-a crezut nimeni, mai ales ca  furau tot si faceau prapad. Eram indemnata sa anunt politia ( sic!) si  sa fac  apel la  Adm.Asoc. fost ofiter(sau subofiter) al Armatei Romane. Nici nu voia sa stea de vorba.
Pina nu am scris ca : " Ofiter al Artmatei Romane suge mopul la spalatoarea de wc-uriu si vagoane din Gara..... " . Atunci au inteles ca e o banda bine organizata si bine condusa de un specialist, dar nu au vrut sa fie implicata Armata Romana in aceasta mocirla morala. Mai ales ca s-a dus vestea si in Brazilia si Mexic unde politistii de acolo, au confundat mopul cu altceva......
Am vrut sa fie vesel dar adevarat acest articol, dar asta daca nu ar fi asa de trist. Puterea judecatoreasca in Romania este in locuita cu succes de puterea Tiganeasca. La mai mare si am sa va mai povestesc..... cite ceva, dar in asa fel, sa nu suparam pe tigani stapinii nostrii de acum si din viitor. Ei au fost robii nostrii si cind eram mica, ma miram cind lumea  voia moartea tiganilor pe principiul ca se inmultesc repede si vor ajunge sa ne stapineasca. Iata ca le-a fost gura aurita.
Traiasca si sa se inmulteasca tiganii ca, asa meritam. Lumea num ai pe ascuns spune ca daca mnai traia citiva ani Mrs.Antonescu ne scapa de tigani, caci era necrutatoir cu ei.
ACUM VEDEM ACEST ADEVAR, CIND TIGANII S-AU ASEZAT LA UGERUL DEMOCRATIEI SI AU TOATE DREPTURILE SI NOI ROMANII NICI UN DREPT.
AM CERUT MEREU CA SI NOI ROMANII SA AVEM ACELEASI DREPTURI CU TIGANII, NIMIC MAI MULT. SALUTARE, CINE POATE SA PLECE, SA PLECE DIN TARA ASTA CONDUSA, DE TIGANI,  HOTI,  CRIMINALI, SI MAFIA DE LA CONDUCEREA TARII. SA AUZIM NUMAI DE BINE, VORBA LUI NECULAI
CONSTABTIN MUNTEANU.
CURAJJJJJJJ !!!! pentru noi cei care raminem aici.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
http://teodorapetrescu.blogspot.com/

Lovitura de marketing

Piesa de teatru “Blonda, chiorul si piticul”, care nu va mai putea rula la Sala Dalles din cauza titlului, a avut succes in alte parti, bineinteles ca si la Cotroceni, in fata “Chiorului” care stie sa scoata simpatie electorala si din piatra seaca. E singurul care a luat atitudine, “blonda” noastra purtandu-se ca o veritabila blonda, iar piticul neajungand inca la microfon sau neavand inca permisiunea “parintilor”. Sau cine stie, poate ca se joaca prin curtea Palatului Victoria.

Actorii spuneau ca piesa nu are nimic politic in ea, este o piesa sociala si titlul a fost unul “de marketing”. Acuma eu nu stiu, daca nu s-ar fi iscat discutia asta cu cenzura, cat succes ar fi avut piesa. Nu stiu nici daca e o piesa buna sau nu. Banuiesc ca e o piesa buna, caci artistii romani nu sunt niste artisti oarecare. Insa stiu ca succesul este, acum, garantat de acest mic scandal. Si va rula, cel mai probabil, si la Sala Dalles, cat de curand. Deasemeni nu stiu daca aceea care a interzis piesa a facut-o intentionat, sau din pura prostie, sau servilism politic. Oricum, nu mai conteaza asta acum.
http://vladutmircea.wordpress.com/
http:// odorica.blogspot.com/

vineri, 20 mai 2011

Piesa de teatru interzisa de CENZURA PD-L

  

http://alexaionescu.files.wordpress.com/2011/05/203355_100002347430787_1128243_n.jpg

COMEDIA “BLONDA, CHIORUL SI PITICUL ” interzisa pe MAGHERU
Ne amintim cu toţii de cazuri clasice de cenzură. Filmul “Noiembrie, ul­ti­mul bal” (Dan Piţa) a fost interzis ime­diat după premiera de la Scala, pentru că cineva “de sus” a făcut le­gă­tura cu cel de-al 14-lea Congres al Par­tidului, care urma să se desfăşoare tot în noiembrie. Dar asta se întâmpla în 1989, înainte de Revoluţie. Lucian Pin­tilie a montat la Teatrul “Bulandra” piesa “Revizorul” după Gogol. După doar trei reprezentaţii, regimul co­­munist a interzis spectacolul din ca­u­za aluziilor la fra­ţii de la Răsărit. Dar asta se în­tâm­pla în 1972, cu mult înainte de Re­voluţie.
Bucureşti. Anul 2011. La Sala Dal­les are loc premiera comediei “Blon­da, chiorul şi piticul”. Regizorul este ameninţat că, dacă nu schimbă numele piesei, aceasta nu se va mai ju­ca. Şi chiar asta se întâmplă. Suntem la 21 de ani de la Revoluţie. Culmea este că “Blonda, chiorul şi piti­cul” nu are nici o legătură cu cine credeţi voi…
“E urât, nu mă aşteptam să se ajungă aici”, ne povesteşte Ştefanis Lupu, regizorul piesei şi iniţiatorul proiectului. Ştefanis Lupu afirmă că sâmbătă, 14 mai, înainte de premiera piesei a avut o discuţie absolut halucinantă cu directoarea Sălii Dalles, Iustina Cornel, care i-a spus că trebuie să schimbe titlul piesei sau aceasta nu se va mai juca. “Eu sunt pusă de ei, cu spectacolul ăsta m-aţi terminat”, afirmă regizorul că ar fi spus directoarea. Mai mult, regizorului i s-a pus în vedere “să-l schimbe pe ăla, că prea seamănă cu…”. “Doamnă, dar rolul lui este un profesor de geografie, nu e preşedintele”, a fost replica lui Ştefanis Lupu.
Ulterior, chiar când sala începea să se umple de lume, de la intrare au fost luate şi depozitate într-o debara toate afişele şi banerele care anunţau piesa. În cel mai pur stil orwellian.
Culmea este că “Blonda, chiorul şi piticul” nu este o piesă politică. Nu există personajele Udrea, Băsescu sau Boc – aşa cum poate v-aţi putea gândi. Spectacolul este o satiră a socie­tăţii de astăzi la care se râde foarte mult. Însuşi regizorul recunoaşte că titlul nu a fost altceva decât o manevră de marketing. Care, observăm, a mers, numai că nu în sensul dorit.
http://mercenarul.weblog.ro/
singurafelina.blogspot.com/

joi, 19 mai 2011

Fiu bastard

"Well, it was said
On the day of my birth
The ghost of a dead man
Walked the earth
And my mama don't love me none
She hates everything my daddy done
He got killed on a steel mill line
Just like his daddy in a
Black coal mine

They say I'm the bastard son
Of one bad motherfuckin' line of blood
They say I'm the bastard son
Of one bad motherfuckin' line of blood

I got an uncle in a Jackson cell
Served 13 years
But he's still got 12
That's 25, baby
He killed his brother with a swingin' spade
Now he's six feet deep in a
Early grave
He got killed before his time
Just like his
Just like his daddy died

They say I'm the bastard son
Of one bad motherfuckin' line of blood
They say I'm the bastard son
Of one bad motherfuckin' line of blood

I can't catch a break
'Cause if I make one damn mistake
They're gonna hang me, hey, hey, hey
Half Detroit would sell their soul
To see me swingin' from a gallows pole
For somethin'
Somethin' my daddy done
Come on

Yo, it was said
On the day of my birth
That the ghost of a dead man
Walked the earth
All right
And my mama don't love me none
Because she knows
I'm my daddy's son

He got killed on a steel mill line
Just like his daddy
Just like his daddy died

They say I'm the bastard son
Of one bad motherfuckin' line of blood
They say I'm the bastard son
Of one bad motherfuckin' line of blood
Yeah, yeah, yeah..."
***
(A fost placut sa mai trec o data pe aici...)

http://lamargineanoptii.blogspot.com/
http://singurafelina.blogspot.com/

miercuri, 18 mai 2011

Avem timp....... de Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecam pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
sa corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii şi sa răscolim prin cenuşa lor mai târziu.


Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmam un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uitam după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.


Nu e timp doar pentru puţina tandreţe.
Când să facem şi asta murim.


Am învăţat unele lucruri în viata pe care vi le împărtăşesc şi vouă !!
Am invăţat că nu poţi face pe cineva sa te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul ... depinde de ceilalţi.


Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.


Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi ca doar in câteva secunde poţi să o pierzi.


Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă
Ci PE CINE ai.


Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca. 15 minute
După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.


Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine sa facă
Ci cu ceea ce poţi tu sa faci.


Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.


Am învăţat că oricum ai tăia
Orice lucru are două feţe.


Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.


Am învăţat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi.


Am învăţat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe.


Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate.


Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău.


Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă 
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată.


Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.


Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten
Oricum te va răni din când in când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.


Am învăţat ca nu este întotdeauna de ajuns sa fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să investi să te ierţi pe tine însuţi.


Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.




Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea
Dar ca TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.


Am învăţat că, daca doi oameni se ceartă, nu înseamnă ca nu se iubesc
Si nici faptul că nu se cearta nu dovedeşte că se iubesc.


Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Şi nu faptele sale.


Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit.


Am învăţat că indiferent de consecinţe
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe in viaţă.


Am învăţat ca viata îţi poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.


Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.


Am învăţat că scrisul
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti.


Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
Îţi sunt luaţi prea repede ...


Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie intre a fi amabil, a nu râni oamenii şi a-ţi susţine părerile.


Am învăţat sa iubesc
Ca să pot să fiu iubit.

            Am învăţat...
            de Octavian Paler

marți, 17 mai 2011

Abdo, cu imaginatia prea inflacarata

Abdo  Un tinar dragut si fermecator, din Alger, Algeria, de 33 ani.

Vreau sa fiu cu tine ............... voi da toată energia şi puterea mea

sâmbătă, 14 mai 2011

Romania este condusa in mod voit catre dezastru, iata dovada !

Guvernul României face jocurile Ocultei Mondiale punând in aplicare Planul Illuminati pentru distrugerea acestui neam...  Daca articolul Romania si Noua Ordine Mondiala nu v-a convins, cititi cele ce urmează:

Scăderea salariilor angajaţilor la stat cu 25% a adus la buget o economie de aproximativ 1,7 miliarde de euro. Dacă s-ar fi aplicat şi tăierea pensiilor cu 15%, aceasta ar fi urcat la 2,7 miliarde de euro. Dar toate aceste probleme şi-ar găsi rezolvarea dacă România ar putea, printr-o minune, să-şi recupereze datoriile economice istorice, pe care alte state le au faţă de ţara noastră: 21 de miliarde de euro!

Spre jumătatea lui 2010, Radu Golban, economist român stabilit în Elveţia, a descoperit un lucru pe cât de incredibil, pe atât de acoperit de “rugina” istoriei: în urma unui acord încheiat în 1935 şi continuat printr-un tratat datând din martie 1939, Germania ar avea de restituit României o datorie care, la ora actuală, s-ar cifra la aproape 19 miliarde de euro.

Pe scurt, Golban a găsit dovezi care atestă faptul că, în conformitate cu clauzele Acordului pentru “reglementarea plăţilor între Imperiul German şi Regatul României” din 1935 şi ale Tratatului economic germano-român din martie 1939, Germania nu şi-a onorat obligaţiile din acele înţelegeri, acumulând o datorie către România cifrată la 1,126 de miliarde de mărci imperiale, adică aproximativ 3,717 miliarde de euro, la nivelul anului 1944. Adunând dobânda aferentă celor 66 de ani trecuţi de atunci, cei doi economişti au avansat suma de 18,88 de miliarde de euro pe care Germania le-ar avea de plătit României, la ora actuală.

Problema a fost ridicată şi în Parlamentul german, în 16 august 2010, de către parlamentara Ulla Jepke. Răspunsul Ministerului de Finanţe al Germaniei a venit neaşteptat de prompt, în aceeaşi zi cu a interpelării din Bundestag.

Nemţii nici nu vor să audă de datorie

Adolf Hitler (1889 - 1945), liderul Germaniei naziste, apare din nou în prim-plan, cu ocazia diferendului financiar dintre București și BerlinOficialii germani susţin că prin prevederile Tratatului de Pace de la Paris, din 1947, ce a urmat încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, România a renunţat la orice pretenţie materială faţă de Germania. Atâta doar că explicaţia autorităţilor germane conţine o mică, dar esenţială eroare: tratatul invocat se referă la renunţarea la orice pretenţii, exceptând cele rezultate din contracte şi alte obligaţii dinainte de 1 septembrie 1939, data izbucnirii marelui conflict, deci nu se aplică şi în cazul tratatului din martie 1939, invocat de economistul român.

Din păcate, tocmai autorităţile române, care ar trebui să fie primele interesate în a face lumină în acest caz, au rămas inerte, chiar şi după aproape patru luni de la dezvăluirile făcute de Radu Golban.

O comisie fantomă se ocupă de asemenea cazuri

Conform Legii nr. 29 din 1994, completată prin Hotărârea de Guvern nr.732 din 21 octombrie 1994, organismul care ar trebui să se ocupe de recuperarea tuturor acestor datorii e Comisia Interdepartamentală pentru Avizarea Modalităţilor de Încasare a Creanţelor României. Din aceasta fac parte reprezentanţi din patru ministere: Finanţe, Comerţ, Afaceri Externe şi Interne. Lor li se adaugă cei ai Băncii Naţionale. Din păcate, până la ora actuală, deşi comisia ar trebui să elaboreze semestrial rapoarte de activitate, ele lipsesc cu desăvârşire. Conform articolului 5 al HG 732, comisia “analizează ofertele şi stabileşte agenţii economici participanţi la derularea operaţiunilor de recuperare a creanţelor României”.

Conform articolului 2 al aceluiaşi act normativ, “creanţele pot fi recuperate în devize convertibile, prin livrări de mărfuri, prestări de servicii, cesionare de creanţe, precum şi prin investiţii în ţara debitoare”.

Alte 15 state rău-platnice

România ar mai avea de recuperat, în afara datoriei Germaniei, creanţe externe în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de dolari, adică 1,8 miliarde de euro. Datoriile provin în urma operaţiunilor de export şi cooperare economică derulate înainte de 1989.

Alte 15 state, majoritatea din Africa şi din Asia, se regăsesc pe lista datornicilor faţă de România. Derulate în cadrul oferit la vremea respectivă de sistemul de cooperare comunist ori de interesele statului român “patronat” de Nicolae Ceauşescu, operaţiunile economice au fost stopate de prăbuşirea regimului ceauşist. Dar datoriile acelor state faţă de ţara noastră au rămas. Astfel, conform unui raport al Ministerului de Finanţe din decembrie 2006, pe lista datornicilor se regăsesc 15 state. Pentru o parte dintre acestea au fost negociaţi deja termenii de restituire a datoriei, cum e cazul Irakului, care ar trebui să plătească aproape un miliard de dolari (702 milioane de euro), până la 31 martie 2028, conform acordului semnat între cele două ţări la 18 august 2005.

Mongolia şi Cuba, datoare în ruble

O altă categorie de datornici o reprezintă Mongolia şi Cuba, care trebuie să ne înapoieze în total aproape 1,1 miliarde de ruble transferabile. Cum rubla transferabilă - ce se folosea în cadrul schimburilor economice între ţările comuniste - era egală cu un dolar, putem socoti aceeaşi sumă şi în dolari.

Prin urmare, totalul acestor datorii se ridică la aproximativ 2,5 miliarde de dolari, adică 1,8 miliarde de euro, la cursul de azi.

Cu banii aceştia, am scăpa de FMI

Din calculele realizate de analiştii economici, România va fi nevoită să se împrumute circa 13 miliarde de euro până la sfârşitul anului, pentru a acoperi creditele mai vechi. Doar de la începutul anului şi până la finalul lunii august, statul s-a împrumutat de la bănci şi de la diverse organisme financiare internaţionale, printre care şi FMI, circa 8 miliarde de euro. Astfel încât cele 21 de miliarde de euro pe care avem să le luăm de la diverse ţări ar acoperi atât datoriile de anul acesta, cât şi necesarul de bani până la sfârşitul lui 2010.

Cioroianu afirmă că recuperarea împrumuturilor durează mult
Deşi a declarat că nu cunoaşte detaliile concrete ale activităţii de recuperare a creanţelor României, fostul ministru de externe Adrian Cioroianu afirmă că această acţiune este destul de anevoioasă. “O problemă ar fi termenele destul de lungi pentru negocieri. Acestea nu se rezolvă de la o zi la alta sau de la o lună la alta. Din câte ştiu, există firme specializate care intermediază şi cumpără aceste creanţe. De obicei, se recuperează cam o treime din valoarea lor”, a susţinut Cioroianu.

Nicolae Bud «Există comisii specializate în negocierea rambursărilor»

Deputatul Nicolae Bud spune că datoriile pe care anumite state le au faţă de România nu pot fi recuperate decât în condiţiile respectării dreptului internaţional în domeniu. “Practica spune că se constituie comisii de analiză din partea ambelor state, care au drept scop rezolvarea problemelor existente. Ştiu că România are de primit mulţi bani, chiar dinainte de 1990, de la state cărora le-a vândut arme sau alimente. Unele ţări pot nega existenţa datoriilor către România, şi atunci se va ajunge în instanţele internaţionale care hotărăsc cine are dreptate”, a precizat Bud, care este membru în Comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor.
 
Articol preluat de pe Surse.org
http://teodorapetrescu.blogspot.com/